Turcia: Erdogan candidează pentru funcţia de preşedinte, dar visează să devină noul sultan de la Istanbul

Singura incertitudine - după de Recep Tayyip Erdogan, actualul prim-ministru al partidului islamic Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), a primit undă verde pentru a fi primul preşedinte ales prin sufragiu universal în Turcia - este dacă acesta va câştiga în primul sau în al doilea tur de scrutin al alegerilor care vor avea loc în luna august.

Potrivit celor evidenţiate de patru sondaje publicate marţi, 1 iulie, de către mass-media turcă, primul-ministru ar fi destinat să câştige în primul tur de scrutin.

Aceasta este singura incertitudine a unui vot care va marca un deceniu de putere, de necontestat, asupra politicii turceşti. De fapt, Erdogan conduce Turcia de 11 ani. Dacă el câştigă - şi toate sondajele prezic acest lucru, în urma succesului electoral al AKP– va fi ales pentru cinci ani, devenind liderul turc care a stat cel mai mult timp în şa după fondatorul Republicii, Mustafa Kemal Ataturk.

Adversarii săi

Diplomatul Ekmeleddin Ihsanoglu, fostul preşedinte al Organizaţiei Conferinţei Islamice, este obscurul candidat la preşedinţie al celor două partide principale, Partidul Popular Republican (CHP) şi Partidul Mişcării Naţionaliste (MHP). Un nimeni - cum îl defineşte presa locală.

Selahattin Demirtas, deputat şi activist pentru drepturile omului, este candidatul Partidului Democrat al Popoarelor (HDP).

În concluzie nu mai e nimic de spus

Erdogan - foarte popular, în ciuda scandalurilor de care, însă, el s-a apărat întotdeauna făcând referire la "trădători şi terorişti" - este super-favorit. Dacă va fi ales, îşi va consolida şi mai mult puterea, ca o încoronare a celor 11 ani petrecuţi ca prim-ministru, timp în care a pus la colţ justiţia seculară, administraţia civilă şi o armată puternică (considerată gardian al secularismului promovat de către Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul Turciei moderne).

O democraţie fragilă

Astăzi nu se mai vorbeşte deloc de o "agendă islamistă secretă" - având în vedere că intenţia de a face ca societatea să devină islamică este evidentă - nici de dorinţa de a pune la colţ armata. Toate aceste obiective au fost deja atinse şi arhivate. Astăzi se pune doar întrebarea dacă fragila democraţie turcă va rezista şocului unei transformări autoritare, care penetrează fiecare colţişor al societăţii turce. Şi dacă această schimbare va speria investitorii internaţionali, fără de care deficitul conturilor curente turce va exploda.

Fie din cauza moştenirii otomane, fie pentru că se află pe trei sferturi în Asia Mică, cert este că turcilor le place să aibă la cârmă un om puternic, un om care întruchipează Sultanatul în stil modern, reprezentând unitatea statului, fără prea multe controale şi bilanţuri tipice democraţiilor liberale. Dacă este câştigător în alegeri, acest lucru este suficient pentru a da legitimitate executivului în ceea ce priveşte drepturile eventualelor minorităţi din Gezi Park, ale puterilor separate (cum ar fi magistratura), precum şi ale tuturor celor care nu se recunosc în politica guvernului. Vezi zecile de jurnalişti (şi nu numai) aflaţi în închisorile din Turcia.