Mizele luptei pentru putere dintre Erdogan şi predicatorul Gulen

După ce au fost ani de zile aliaţi împotriva armatei şi a structurilor de putere kemaliste, Erdogan şi Fetullah Gulen au devenit în prezent adversari. Premierul turc ia în calcul chiar eliberarea generalilor acuzaţi de complot şi tentativă de răsturnare a guvernului AKP şi caută alianţa cu armata pentru a destructura reţeaua Gulen, pe care o acuză că a creat un stat paralel.

Schimbarea de alianţe este cea mai neaşteptată mutare a lui Recep Tayyip Erdogan, premierul turc a cărui imagine a avut puternic de suferit de pe urma protestelor care au izbucnit în Piaţa Taksim şi s-au extins în întreaga Turcie.

Recent acesta a ordonat disponibilizări masive în rândurile poliţiei şi ale funcţionarilor publici pentru a-i elimina pe adepţii lui Gulen din instituţii importante ale statului. Mai mult, Erdogan a declarat că ia în calcul rejudecarea generalilor acuzaţi în dosarul Ergenekon şi că judecătorii ar fi putut greşi în privinţa lor.

Nemulţumirea sa este legată de proaspătul scandal de corupţie în care sunt implicaţi înalţi reprezentanţi ai AKP şi chiar fiul său, care este deja cercetat de justiţie. Erdogan i-a identificat acum pe noii adversari – judecătorii şi a mers mai departe acuzând că aceştia sunt supuşi lui Fetullah Gulen.

Predicatorul turc aflat în exil autoimpus în SUA, după ce a fost acuzat de armata turcă de încălcări la adresa laicităţii statului turc şi de tentativa de islamizare a ţării, a sprijinit vreme de 10 ani AKP. Influenţa sa în Turcia şi în alte ţări este foarte mare, graţie unui sistem de instituţii de învăţământ: şcoli şi internate care oferă o educaţie de calitate, într-un autoproclamat spirit de Islam tolerant, dialog interconfesional şi moderaţie.

În Turcia, Fetullah Gulen controlează un adevărat imperiu de media şi afaceri care include şi cel mai influent şi vândut cotidian, Zaman. Iar la nivel mondial, se estimează că predicatorul are 6 milioane de adepţi.

Foşti membri ai comunităţii fetullahcilor (aşa-numitul cemaat) descriu însă mişcarea ca pe o sectă închisă, formată din fraţi care ascultă orbeşte de Fetullah Gulen, care trăiesc în aşa numitele case ale luminii ca în nişte şcoli islamice. Mai mult, reţeaua globală de şcoli prezentă în peste 140 de ţări ar urmări o agendă islamică ascunsă, de islamizare a societăţilor respective şi pregătirea unor lideri locali în diferite domenii de activitate (viitoarea elită politico-economică), care să slujească intereselor lui Gulen.

În Turcia, susţin detractării, reţeaua şi-a ”plantat” oamenii în toate instituţiile-cheie – poliţie, justiţie şi armată, iar aceştia ar fi trup şi suflet loiali cemaat-ului şi lui Gulen, deoarece aceştia au investit în educaţia lor.

Într-o predică postată pe Internet, predicatorul îşi îndeamnă adepţii să “intre în toate arterele sistemului fără ca cineva să vă observe existenţa înainte de a ajunge în toate centrele puterii”. “Trebuie să aşteptaţi până veţi acapara toată puterea în stat şi toate instituţiile constituţionale din Turcia”, mai recomandă Gulen.

Miza actuală a rupturii dintre Erdogan şi Fetullah Gulen este mare pentru că ea creează un nou clivaj în societatea turcă, în tabăra islamiştilor de data aceasta. Erdogan reprezenta verticala politică a acesteia, în timp ce Gulen reprezenta orizontala socială de putere. Ruperea acestei alianţe ar putea avea consecinţe importante mai ales că AKP pierzând sprijinul mediatic, dar mai ales social al guleniştilor, este şi mai aproape de un eşec la alegerile din 2015.

Motivele rupturii

Un prim semn al răcirii relaţiilor dintre Gulen şi Erdogan a fost legat de poziţia premierului în privinţa procesului de pace cu kurzii. Guleniştii au criticat negocierile directe ale premierului turc cu PKK, unul dintre adversarii lor principali din teritoriile kurde. Ei au susţinut că trebuiau făcute reforme politice pentru a acorda toate drepturile pe care le cer kurzii din Turcia, precum recunoaşterea identităţii etnice, educaţia în limba maternă, dar fără a negocia cu PKK, slăbind astfel formaţiunea.

A mai fost şi un alt episod în februarie 2012 care a tensionat relaţiile dintre cei doi. Un procuror apropiat Mişcării FG l-a citat pe şeful serviciilor secrete, un apropiat al lui Erdogan, ca suspect într-un proces de terorism, iar Erdogan s-a opus vehement. Mai târziu, în decembrie 2012, a fost găsit un dispozitiv de ascultare în biroul premierului şi mulţi analişti au făcut legătura cu oamenii lui Gulen din poliţie.

Apoi, anul trecut Gulen a condamnat reprimarea dură a protestelor izbucnite în Parcul Gezi din Istanbul şi în alte oraşe din Turcia, de către regimul Erdogan, motiv pentru care actualul premier nu l-a iertat pe fostul aliat.

Miza actuală a rupturii dintre Erdogan şi Fetullah Gulen este mare pentru că ea creează un nou clivaj în societatea turcă, în tabăra islamiştilor de data aceasta. Erdogan reprezenta verticala politică a acesteia, în timp ce Gulen reprezenta orizontala socială de putere.

Totul a culminat cu măsurile recente dispuse de premier pentru închiderea şcolilor private din Turcia, dintre care peste jumătate sunt deţinute de afiliaţii Hizmet-ului. A venit apoi momentul 17 decembrie, când justiţia a dispus arestarea a 50 de oameni pentru corupţie, inclusiv mai mulţi apropiaţi ai lui Erdogan. Guvernul AKP a răspuns prin concedierea a sute de ofiţeri din poliţie şi prin înlocuirea procurorilor care se ocupau de acest dosar, considerând că aceştia au acţionat la ordinele predicatorului. De partea sa, Gulen a postat o predică pe Internet în care înfiera pe cei care au decis obstrucţionarea investigaţiei.

Miza bătăliei

Erdogan a împărţit puterea cu Guleniştii şi le-a permis acestora să-şi extindă imperiul de media, şcoli şi afaceri pentru că ajutorul acestora a fost decisiv în demersul de a înfrânge vechile structuri de putere kemaliste. Premierul a numit însă pe un apropiat al său în fruntea serviciilor secrete, fără a se consulta cu aceştia. Numirea lui Hakan Fidan a fost percepută de gulenişti ca o rupere a acordului de împărţire a puterii.

Mai mult, Erdogan vrea să ajungă preşedinte şi să transforme Turcia într-un regim prezidenţial, de tipul celui american. Ca urmare, el îşi caută deja un succesor supus din AKP pentru funcţia de premier care să fie un fel de Medvedev. În plus, actualul premier vrea să-şi impună oameni loiali în birocraţie, justiţie şi poliţie, în locul Guleniştilor, pentru a se asigura că va putea avea puterea chiar dacă atribuţiile preşedintelui vor rămâne formal limitate, dat fiind că noua constituţie n-a putut fi încă adoptată din cauza opoziţiei populare.

Pe de altă parte, actualul preşedinte Abdullah Gul este susţinut de mişcarea Gulen pentru a-i lua locul în funcţiile de premier şi lider AKP. Erdogan însă vrea un premier obedient, care să-i execute comenzile, odată ajuns preşedinte. Prin urmare se află din nou în conflict cu Gulen.

Consecinţele

Interesant este că după ce a reuşit să diminueze puternic rolul armatei şi a structurilor de putere seculariste şi kemaliste, cu ajutorul fetullahcilor, şi să-i bage la închisoare pe generali, Erdogan încearcă acum să se împace cu aceştia şi să se unească cu ei împotriva justiţiei şi a lui Gulen.

Politologul Soli Ozel de la Universitatea Kadir Hâş din Istanbul, citat de Christian Science Monitor, susţine însă că ”Erdogan şi Gulen vin din două tradiţii diferite ale mişcării islamice din Turcia şi ca urmare a existat întotdeauna o tensiune între ei, dar atâta timp cât au avut un duşman comun, au continuat să lucreze împreună”. În prezent însă politologul susţine că lupta lor vizează controlul instituţiilor şi că acestea vor fi afectate. Noile reglementări ale guvernului care interzic procurorilor şi poliţiei să investigheze fără permisiunea executivului subordonează practic total justiţia executivului. Chiar dacă ele au fost respinse de Curtea Supremă, instituţiile vor fi periculos erodate de această luptă pentru putere.

Un alt analist politic turc, Atilla Yesilada, susţine că scandalul de corupţie în care sunt implicaţi înalţi reprezentanţi ai AKP şi miniştri ar putea diminua susţinerea electorală a partidului aflat la putere la viitoarele alegeri locale, cât şi la prezidenţiale, mai ales că organizaţiile de media ale fetullahcilor au puterea să influenţeze opinia publică conservatoare.

În opinia sa, guvernul va face tot posibilul pentru a o opri investigaţia şi va continua să ”epureze” instituţiile de oficiali care au legături cu reţeaua Gulen. De asemenea politologul prognozează şi un asalt puternic asupra media şi afacerilor acesteia din Turcia.

Erdogan şi-a lărgit însă lista adversarilor considerabil, adăugând pe ea foştii aliaţi. Protestele ample de stradă şi scandalurile de corupţie nu au reuşit să-l înlăture de la putere, dar pierderea sprijinului unui larg segment social islamist ar putea să-l coste scump la viitoarele alegeri.