Marea Britanie se pregăteşte pentru un posibil atac rusesc, adânc în munţii Norvegiei

La aproape un kilometru în interiorul unui munte din nordul Norvegiei, Regatul Unit se pregăteşte de război. Potrivit POLITICO, planificatorii militari ai ţării s-au deplasat la Bodø, aşezat între mare şi vârfurile acoperite de zăpadă ale Cercului Arctic, pentru a exersa cum ar arăta o situaţie în care Rusia ar decide să declanşeze activităţi ostile chiar la graniţele lor.

Exerciţiul este plasat la un an după un armistiţiu imaginar în Ucraina. El le cere liderilor din ţările nordice şi baltice să calculeze cum ar reacţiona în momentul în care ar începe să observe tulburări civile pro-ruse într-o ţară vecină.

Miniştrii apărării şi generalii prezenţi primesc articole de ziar despre incidente, actualizări fragmentare de informaţii şi postări pe reţelele sociale, fiind rugaţi să decidă cel mai bun curs al acţiunii.

Sarcina nu este pur ipotetică. Un atac neexplicat asupra unui cablu submarin baltic anul trecut, drone şi avioane ruseşti care au încălcat spaţiul aerian NATO şi o creştere a numărului de nave ruseşti care ameninţă apele britanice au atras atenţia asupra vulnerabilităţii aşa-numitului „nord înalt”.

În urma invaziei Crimeei de către Rusia în 2014, Marea Britanie s-a oferit să conducă un grup de ţări europene cu gândire similară pentru a se pregăti împotriva ameninţărilor din flancul nordic, fondând Forţa Expediţionară Comună (Joint Expeditionary Force – JEF), formată din zece naţiuni.

Întrebarea acum este dacă această alianţă îşi poate atinge potenţialul, în timp ce ameninţarea rusă se transformă — iar Statele Unite continuă să se retragă din preocupările de securitate europeană sub Donald Trump.

O lume în schimbare

Deşi nordul îndepărtat a fost mult timp o zonă de forţă pentru Rusia, metodele Moscovei se diversifică într-un mod care cere răspunsuri din partea vecinilor săi.

În acelaşi timp, topirea gheţii arctice deschide mări anterior inaccesibile şi declanşează o nouă competiţie pentru acces şi resurse minerale în regiune — atrăgând atât China, cât şi Statele Unite.

„Acestea sunt ţările pentru care agresiunea rusă este o experienţă cotidiană. Ele trăiesc alături de prezenţa armatei ruse. Suntem naţiunile care pot evalua cel mai bine riscurile, pot răspunde cel mai bine la ameninţări şi pot conecta NATO pentru a lua aceste lucruri mai în serios”, a spus secretarul britanic al Apărării, John Healey, care a participat la exerciţiul militar de simulare din această săptămână, în drum spre Franţa, unde urma să aibă discuţii cu ministrul francez al apărării.

O parte din ideea JEF este că aceasta poate acţiona rapid, în timp ce mecanismul NATO, care necesită acordul celor 32 de state membre, are nevoie de mai mult timp pentru a se pune în mişcare.

Aliaţii din nord cred, de asemenea, că JEF este instrumentul potrivit pentru a se adapta la armele şi tacticile perturbatoare care se dezvoltă rapid şi care nu ating pragul unui război tradiţional — uneori numite atacuri din „zona gri”.

Vorbind din confortul hotelului Wood, situat pe un drum sinuos deasupra oraşului Bodø, generalul-maior Gjert Lage Dyndal din armata norvegiană a vorbit cu calm despre pericolul la care este expusă ţara sa. Agresiunea rusă în Arctica nu este ceva nou, a spus el, şi are mai mult de-a face cu îndelungatul impas nuclear dintre SUA şi Rusia decât cu Norvegia în sine.

Cu toate acestea, el a recunoscut importanţa unui răspuns coordonat, mai ales în faţa războiului hibrid — „ceva ce s-a dezvoltat în toată Europa în ultimii ani” —, menţionând sabotarea conductelor de gaze Nord Stream în 2022, intensificarea activităţilor cu drone şi perturbarea rutelor maritime.

Sub potenţial?

În teorie, Regatul Unit a ajutat la formarea unei alianţe ideale pentru protejarea nordului îndepărtat, într-un moment în care graniţele acestei regiuni sunt tot mai testate.

Totuşi, unii observatori suspectează că alianţa nu funcţionează la capacitate maximă exact când este cea mai necesară.

Fondată sub fosta guvernare conservatoare, JEF a fost un motiv special de mândrie pentru fostul premier Rishi Sunak — care a ţinut să se întâlnească cu liderii alianţei în Letonia, după o pauză de opt ani — şi pentru fostul secretar al apărării Ben Wallace

Grant Shapps, un alt fost ministru conservator al apărării, vorbeşte despre JEF ca despre „Marea Britanie care conduce din faţă, lucrând alături de cei mai apropiaţi aliaţi ai noştri pentru a face Europa şi Atlanticul de Nord mai sigure”, dar a subliniat: „Nu ne putem permite să pierdem avântul.”

Actualul guvern laburist a depus eforturi considerabile pentru a-şi consolida propria imagine în domeniul apărării, concentrându-se în mare măsură pe oferirea de sprijin şi resurse Ucrainei — inclusiv prin noul grup condus de Marea Britanie şi Franţa, numit „Coaliţia celor dispuşi”Coalition of the Willing

Dar Anthony Heron, redactor-şef adjunct al Arctic Institute, a declarat: „Resursele maritime şi aeriene dedicate nordului îndepărtat sunt limitate, iar importanţă strategică în creştere a Arcticii impune decizii dificile, dar clare, privind alocarea resurselor.”

Ed Arnold, cercetător principal în domeniul securităţii europene la Royal United Services Institute, a fost mai critic. El a spus că, deşi JEF este „în mod natural poziţionată să intervină”, aceasta „nu a reuşit niciodată cu adevărat să-şi definească scopul” şi „are nevoie să-şi recapete energia.”

El cere o strategie pe termen lung pentru forţă, care să-i ofere resursele şi atenţia în prezent concentrate asupra Coaliţiei celor Dispuşi, apărută pe fondul temerilor europene legate de angajamentul lui Trump faţă de Ucraina.

Un deputat laburist cu experienţă în securitate, care a vorbit sub protecţia anonimatului, a spus că o întrebare-cheie rămâne asupra autorităţii JEF de a acţiona. Deşi este „capabilă” să desfăşoare forţe, „nu cred că este împuternicită să o facă în prezent, nu în mod adecvat”, a adăugat el.

„Acest lucru este crucial, deoarece atât Coaliţia celor Dispuşi, cât şi JEF vor fi primele linii de apărare împotriva Rusiei”, a avertizat parlamentarul.

Oficialii apărării reuniţi la Bodø au recunoscut în privat că grupul va deveni tot mai important pe măsură ce SUA îşi schimbă priorităţile de securitate, chiar dacă acest lucru este formulat public ca o dovadă că „Europa se ridică la nivelul provocărilor.”

Spargerea gheţii

Un element esenţial pentru întărirea prezenţei aliaţilor în nordul îndepărtat este investiţia în capacităţi de spargere a gheţii — nave specializate care pot înainta prin mările polare.

Se estimează că Rusia are 50 de spărgătoare de gheaţă, dintre care cel puţin 13 pot opera în Arctica, iar şapte sunt cu propulsie nucleară, în timp ce China are cinci nave potrivite pentru a naviga în regiune.

Membrii NATO Suedia şi Finlanda au propriile versiuni ale acestor vase, la fel ca SUA şi Canada, dar generalul norvegian Dyndal a spus că este nevoie de mai multe.

„Rusia trăieşte în Arctica. Vedem cum China face progrese, învăţând prin mai multă cercetare şi activitate în Arctica decât noi. Trebuie să facem şi noi acelaşi lucru — Europa şi America trebuie să înveţe să trăiască efectiv în marea polară acoperită de gheaţă”, a avertizat el.

Regatul Unit nu are planuri imediate de a achiziţiona un spărgător de gheaţă, dar oficialii britanici subliniază că ţara aduce în schimb o vastă expertiză navală şi aeriană.

Un oficial militar de rang înalt a spus că există riscul ca Marea Britanie să fie dezavantajată dacă nu reuşeşte să-i convingă pe aliaţi să cumpere alte echipamente pentru condiţii de frig produse în Regatul Unit, într-un moment în care bugetele pentru apărare cresc.

Referindu-se la angajamentul Marii Britanii faţă de regiune, Healey a fost ferm: „Nivelul de recunoaştere şi disponibilitate al miniştrilor apărării [prezenţi la Bodø] de a urma exemplul Marii Britanii a fost cu adevărat ridicat.”

„Ne puteţi judeca după modul în care răspundem ameninţărilor ruseşti”, a spus el, adăugând că sunt deja planificate noi exerciţii militare de simulare.

Europa încearcă să ia în serios propria securitate — dar este încă departe de a fi învăţat cum să câştige jocul.