Victoria AKP la municipale şi problema Erdogan

Alegerile municipale din Turcia erau considerate de actualul premier turc un referendum pentru modul său de conducere şi un test în perspectiva candidaturii sale la prezidenţiale. AKP a obţinut o victorie la nivel naţional, dar aceasta nu garantează că planul lui Erdogan va reuşi. Problema este chiar el însuşi.

Scrutinul a avut loc în contextul unei intensificări a măsurilor nedemocratice luate de premierul turc pentru a pune capăt scandalurilor de corupţie care au zguduit Turcia şi în care sunt implicaţi foşti miniştri şi apropiaţi ai săi. După ce a interzis Twitter şi youtube care difuzau înregistrări compromiţătoare în acest sens, Tribunalul constituţional a anulat interdicţia pe motiv că este încălcată libertatea de exprimare. Erdogan a criticat însă decizia şi a continuat să insiste pe interzicere.

Kerem Öktem, profesor la Universitatea din Oxford, îmi explica într-un interviu acordat Epoch Times înainte de alegeri că ”AKP nu a suferit încă un declin puternic în sondaje, aşa cum ne-am fi aşteptat. Acesta se va face simţit odată ce economia va începe să se deterioreze. Deocamdată Erdogan mai este creditat pentru succesele economice ale Turciei din ultimii 4 ani. Pe de altă parte, chiar dacă pierde voturile Mişcării Fetullah Gulen cu care a intrat în conflict, acestea reprezintă doar 5-8% din electorat fiind vorba despre o mişcare elitistă”.

Prognozele sale în acest sens s-au verificat, AKP obţinând în ciuda stilului autoritarist de guvernare al lui Erdogan şi a scandalurilor de corupţie, cel mai bun rezultat al său de până acum la locale. E adevărat că au fost acuzate nereguli şi fraude, iar în unele oraşe unde AKP şi CHP (Partidul Republican turc) au mers umăr la umăr, Biroul Electoral Central a refuzat renumărarea voturilor.

Opoziţia n-a reuşit să câştige victorii importante în Ankara şi Istanbul şi în alte fiefuri ale AKP, iar partidul de guvernare s-a reconfirmat ca singura forţă politică reprezentată în toate consiliile locale la nivel naţional. Explicaţia pe care o dă Kerem Öktem pentru acest fapt este că republicanii şi celelalte partide au intrat într-o logică de confruntare cu Erdogan încercând să speculeze scandalurile de corupţie, dar au neglijat să prezinte alternative proprii economice şi sociale. Practic, opoziţia a intrat în jocul lui Erdogan. Nu s-a discutat despre proiecte locale şi municipale, ci despre scandalurile de corupţie.

”Pe termen scurt Partidul Republican turc (CHP) va câştiga cu siguranţă voturi la alegerile locale şi naţionale, din partea oamenilor care s-au săturat de modul dictatorial de conducere al lui Erdogan şi de scandalurile de corupţie. Dar nu cred că partidul va putea face câştiguri strategice. CHP-ul rămâne o coaliţie complicată formată din grupuri foarte diferite - kemalişti, aleviţi şi social-democraţi cu orientare proeuropeană. Iar liderul Kemal Kılıçdaroğlu îşi foloseşte toată energia pentru a ţine echilibrul între aceste grupuri, în loc să transforme formaţiunea într-un partid social-democrat european şi modern”, îmi explica Öktem în interviul acordat Epoch Times. Într-adevăr CHP n-a reuşit să-şi maximizeze scorul la locale.

Pe de altă parte presa turcă a explicat că rezultatul se datorează şi electoratului captiv al lui Erdogan şi al AKP - peste 10 milioane de oameni care primesc protecţie socială deoarece câştigă prea puţin şi cetăţeni săraci care primesc ajutoare în bani de la municipalităţile conduse de AKP şi de la stat.

Totuşi victoria lui Erdogan nu trebuie exagerată. AKP a obţinut 45% din voturi, ceea ce înseamnă că n-ar fi câştigat din primul tur dacă erau alegeri prezidenţiale. Faţă de alegerile generale din 2011, partidul a pierdut 5% din voturi, adică peste 2 milioane de votanţi. Iar Turcia este foarte polarizată între cei pro şi anti-Erdogan. Această fractură s-a văzut mai ales în Istanbul unde AKP a obţinut aproape 50%, CHP 40% - fiind votat mai ales în districtele clasei mijlocii.

O altă concluzie a alegerilor este că ruperea de Mişcarea Fetullah Gulen nu l-a costat pe Erdogan foarte multe voturi din partea alegătorilor musulmani practicanţi. Hizmetul, foarte prezent în administraţie, justiţie şi economie, n-a reuşit să susţină opoziţia şi să creeze un front anti-guvernamental puternic.

Chiar dacă adversarii politici n-au profitat de crizele prin care a trecut AKP, credibilitatea lui Erdogan rămâne afectată. Încercarea de muşamalizare a scandalurilor de corupţie, epurările guleniştilor din justiţie şi poliţie şi cenzura impusă media au stârnit reacţii negative pe plan extern, din partea aliaţilor din NATO şi UE.

Comisarul european pentru extindere Stefan Fule a declarat joi că măsurile luate în ultima vreme de guvernul Erdogan au trezit îndoieli privind angajamentul Turciei faţă de valorile şi standardele europene. El a condamnat epurările din poliţie, schimbarea judecătorilor şi procurorilor care anchetau oficiali guvernamentali şi a cerut autorităţilor turce “să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că acuzaţiile de corupţie sunt investigate într-un mod transparent şi imparţial”.

Republicanii şi celelalte partide au intrat într-o logică de confruntare cu Erdogan încercând să speculeze scandalurile de corupţie, dar au neglijat să prezinte alternative proprii economice şi sociale. Practic, opoziţia a intrat în jocul lui Erdogan.

Fule a criticat şi legile de cenzurare ale Internetului care încalcă libertatea de exprimare şi a anunţat că UE va monitoriza mai atent dezvoltările politice din Turcia care afectează statul de drept şi drepturile fundamentale.

Pe lângă criticile venite dinspre SUA şi UE, Turcia nu mai poate să se revendice nici ca model de succes de îmbinare a democraţiei şi a Islamului pentru ţările din lumea arabă.

O rocadă Erdogan-Gul?

Revenind la lupta internă pentru putere din Turcia, ruptura dintre premierul Erdogan şi preşedintele Gul se adânceşte, cel puţin aparent. Acesta nu a acceptat interzicerea youtube şi Twitter şi a scris chiar pe Twitter (ce provocare!) că ”închiderea serviciului este inacceptabilă”, iar site-urile trebuie blocate doar dacă un tribunal decide că au încălcat dreptul la viaţă privată.

Această atitudine este semnificativă pentru că este prima dată când preşedintele critică deschis o acţiune a premierului. Până acum Gul a rămas cât se poate de reţinut faţă de derivele autocratice ale lui Erdogan pentru a nu antagoniza partidul.

Cafer Solgun, editorialist la cotidianul Zaman, scrie că dacă Erdogan ar ajunge preşedinte prin vot direct, el şi-ar menţine spiritul de confruntare şi ar încerca să fie un preşedinte jucător, intrând astfel în conflict cu viitorul premier. În privinţa preşedintelui Gul, care şi-a cultivat o imagine de moderat şi lider cumpătat, ziaristul turc observă că acesta a girat până acum în tăcere gestionarea violentă a crizei din Gezi Park de către Erdogan şi scandalurile de corupţie. Mai mult, a semnat legea de cenzurare a Internetului, dezamăgind o parte a populaţiei care acum se gândeşte că ar putea asista la o rocadă Gul-Erdogan după modelul Putin-Medvedev.

”Erdogan are două şanse să fie reales. Mai întâi, dacă candidează la preşedinţie, dar nu este contracandidat de preşedintele actual Abdullah Gul. Dacă participă şi acesta, Erdogan n-are nicio şansă pentru că Gul este mult mai respectat. A doua variantă este că el să schimbe statutul AKP care interzice unui premier să deţină mai mult de trei mandate consecutive, pentru a putea fi din nou premier”, îmi explica Kerem Oktem în interviul pentru Epoch Times. Este neclar încă dacă actualul premier se va lansa în cursa pentru prezidenţiale şi va încerca să transforme Turcia într-un regim prezidenţial, pentru a păstra toată puterea în mâna sa.

Chiar dacă Erdogan a obţinut o victorie la locale, el riscă să piardă bătălia cea mare pentru prezidenţiale dacă va continua cu măsuri nedemocratice agresive şi cu acelaşi stil de polarizare a societăţii. Principala problemă în realizarea planurilor sale este chiar el însuşi. Încurajat de rezultatul alegerilor, premierul turc a anunţat că-i va pedepsi pe adversarii statului, structurile statului parlalel, adică mişcarea Fetullah Gulen.

Continuarea centralizării agresive a puterii de către Erdogan va aliena şi alte segmente ale populaţiei, iar economia turcă dă deja semne negative. Prin urmare victoria la locale nu este una pe termen lung.