Regimul pro-rus de la Tbilisi acuză personalităţi ale opoziţiei că au încercat să răstoarne guvernul

Procurorii georgieni au acuzat opt personalităţi ale opoziţiei, printre care şi fostul preşedinte Miheil Saakaşvili, aflat în închisoare, de complot pentru răsturnarea guvernului şi de complicitate cu puteri străine, o măsură care va adânci cu siguranţă îngrijorările cu privire la democraţia din această ţară candidată la aderarea la UE, transmite Reuters.
Unul dintre principalele blocuri de opoziţie, pe care partidul de guvernământ Visul Georgian încearcă să-l declare ilegal, a descris decizia procurorilor de a iniţia proceduri penale ca „o încercare de a instaura o dictatură de tip rusesc” şi a promis că va opune rezistenţă.
Măsura procurorilor vine la două zile după ce Uniunea Europeană, în raportul său anual privind extinderea, a acuzat Georgia de „grave regrese democratice” şi a declarat că fosta republică sovietică este acum considerată o ţară candidată „doar cu numele”.
Într-o declaraţie, procurorii au anunţat diverse acuzaţii împotriva celor opt persoane, printre care sabotaj, sprijinirea intereselor străine ostile Georgiei şi îndemnul la răsturnarea guvernului.
Aceştia solicită pedepse cu închisoarea de până la 15 ani pentru figurile opoziţiei, dintre care şase se află deja în închisoare pentru alte acuzaţii.
Declaraţia acuză trei dintre politicieni că au furnizat informaţii privind legăturile economice şi de securitate ale Georgiei cu Rusia unor guverne străine nespecificate „în scopul de a crea o bază artificială pentru impunerea de sancţiuni internaţionale”.
Visul Georgian, la putere din 2012, a construit în ultimii ani relaţii economice mai strânse cu Rusia şi a refuzat să impună sancţiuni Moscovei pentru invadarea Ucrainei în 2022. De asemenea, a suspendat negocierile de aderare la UE, deşi insistă că doreşte în continuare ca Georgia, o naţiune de 3,7 milioane de locuitori, să adere la blocul comunitar.
Săptămâna trecută, Visul Georgian a declarat că va depune o acţiune la Curtea Constituţională pentru a interzice trei grupuri de opoziţie pe motiv că acestea reprezintă „o ameninţare reală la adresa ordinii constituţionale”.
Unul dintre acestea, Georgia Puternică, a declarat că acţiunea procurorilor de joi a fost o încercare motivată politic de a zdrobi disidenţa.
„Regimul pro-rus persecută astăzi nu numai politicienii, ci şi calea europeană a Georgiei. Rezistenţa va continua cu orice preţ. Suntem hotărâţi să luptăm pentru o schimbare politică paşnică prin toate mijloacele legale şi politice”, a declarat grupul.
Georgia Puternică l-a acuzat, de asemenea, pe fostul prim-ministru şi miliardarul fondator al partidului de guvernământ, Bidzina Ivanişvili, că încearcă să impună „o dictatură de tip rusesc” în Georgia. Ivanişvili, care şi-a făcut averea în Rusia în anii 1990, este considerat de mulţi liderul de facto al ţării.
Rusia neagă acuzaţiile opoziţiei georgiene că se amestecă în afacerile ţării.
Odată una dintre cele mai democratice şi pro-occidentale dintre statele succesoare ale Uniunii Sovietice, Georgia a devenit din ce în ce mai autoritară de la izbucnirea războiului în Ucraina.
Şase dintre cele opt persoane acuzate joi – Giorgi Vashadze, Nika Gvaramia, Nika Melia, Zurab Japaridze, Mamuka Khazaradze şi Badri Japaridze – au fost puse în spatele gratiilor în această vară sub acuzaţia de refuz de a depune mărturie în faţa unei comisii parlamentare care investighează presupuse fapte ilegale comise sub conducerea lui Saakaşvili, care a condus Georgia între 2004 şi 2012.
Khazaradze şi Badri Japaridze au fost graţiaţi şi eliberaţi din închisoare în septembrie.
Saakaşvili este închis din 2021 pentru infracţiuni care includ abuzul de putere – pe care el le respinge ca fiind motivate politic – şi se preconizează că va rămâne în spatele gratiilor până în 2034.
A opta persoană acuzată joi, Elene Khoshtaria din Coaliţia pentru Schimbare, se află şi ea în închisoare, fiind acuzată de distrugere de proprietate după ce a vandalizat un afiş electoral înaintea alegerilor municipale de luna trecută.