Piure de conopidă cu usturoi – mici trucuri pentru un piure cremos
alte articole
Piureul de conopidă este sănătos, simplu şi uşor de preparat şi se poate servi atât la mesele festive, cât şi la mesele obişnuite de zi cu zi. Pentru cei care vor să evite consumul de carbohidraţi, piureul de conopidă este un înlocuitor excelent al celui clasic de cartofi.
Ingrediente:
1 bucată mare de conopidă sau 2 bucăţi de conopidă mai mici,
2 linguri de unt 2 linguri ulei (untul se poate substitui cu ulei),
3-4 căţei de usturoi,
sare şi piper după gust,
un sfert de cană lapte animal sau vegetal (migdale neîndulcit),
verdeţuri pentru ornat
Modul de preparare:
Conopida se desface, se taie în florete mai mici şi se fierbe pe abur, într-o oală mare, până când este pătrunsă (aprox 15-20 de minute). Dacă s-ar fierbe în apă, conopida ar acumula prea mult lichid, rezultând în final o consistenţă apoasă.
Conopida se ia de pe foc, se pune într-o strecurătoare pentru a elimina excesul de apă şi lasă să se răcească până când aburii dispar. Dacă se procesează cât este prea fierbinte compoziţia riscă să rămână moale.
Între timp, într-o tigaie la foc mediu-mic, se adaugă uleiul, untul şi usturoiul mărunţit sau dat prin presa de usturoi.
Pentru a menţine o aromă mai puternică, usturoiul se rumeneşte uşor pentru câteva minute având grijă să nu se ardă, apoi se stinge cu 2-3 linguri de lapte.
Se ia de pe foc şi se lasă deoparte să se răcească puţin. Pentru o aromă mai pronunţată, se poate folosi usturoiul crud, eliminând astfel rumenirea acestuia.
Când conopida este uşor răcită, se transferă într-un vas şi cu ajutorul unui mixer de mână vertical se mixează până când devine ca o pastă groasă.
Se adaugă usturoiul rumenit cu unt şi ulei, sare, piper şi se amestecă bine.
Se picură apoi lapte, puţin câte puţin, până când se aduce piureul la consistenţa dorită.
Este recomandat ca piureul să fie încălzit 1-2 minute înainte de servire, având grijă să se amestece în continuu, astfel încât să nu se prindă de fundul vasului. Este mult mai bun decât consumat rece.
Se poate garnisi cu brânză sau verdeţurile preferate, se poate servi ca atare, sau alături de fripturi, peşte sau salate.