Rulouri de conopidă la cuptor – un aperitiv uşor şi sănătos
alte articole
Încercaţi aceste rulouri de conopidă la cuptor – sunt un aperitiv de sezon, deosebit de gustos, bogat în fibre alimentare, uşor şi sănătos.
Aceste rulouri din conopidă, deosebit de apetisante, se complementează bine cu un sos simplu făcut din mujdei de usturoi, frunze proaspete de cimbru tocate, ulei de măsline şi oţet balsamic, la care se mai poate adăuga puţin ardei iute.
Ingrediente:
750 g de conopidă fiartă, tocată mărunt,
2 linguri ulei,
o ceapă mică, tocată,
câteva frunze de ceapă verde ( opţional),
un ardei roşu, tăiat în cubuleţe,
½ linguriţă de paprică,
2 linguri de cimbru şi mărar proaspăt tocate,
100 g de brânză de capră proaspătă ( sau o brânză mai tare rasă),
2 ouă,
1 cană de tărâţe (sau pesmet),
sare şi piper după gust,
puţin ulei pentru uns tava,
Modul de preparare:
Conopida (desfăcută în bucăţele) se fierbe pe abur cam 4-5 minute, până când începe să se înmoaie, dar fără să se zdrobească.
Conopida se poate de asemenea se fierbe în apă cu sare, iar după fierbere aceasta se scurge bine de apă (se poate zvânta cu un prosop de hârtie dacă sunteţi în grabă). Cu ajutorul unui cuţit, conopida fiartă se toacă mărunt şi se pune deoparte.
Într-o tigaie se pun cele 2 linguri de ulei apoi se adaugă ceapa şi ardeiul tăiate mărunt; se gătesc 1-2 minute, după care se adaugă o jumătate de linguriţă de paprică şi se ia de pe foc.
Încălziţi cuptorul la 280 C. Tava în care coaceţi rulourile se unge cu puţin ulei.
Într-un bol se combină conopida cu ceapa şi ardeiul, se adaugă brânza zdrobită sau rasă, ouăle, tărâţele sau pesmetul, cimbrul şi mărarul. Amestecul se condimentează cu sare şi piper după gust.
Se fac rulouri care se aşează în tavă în şiruri, la distanţă de 2-3 cm unul de celălalt. Se dau la cuptor. După 10 minute, tava se scoate din cuptor pentru a întoarce rulourile; se pune din nou la cuptor pentru încă 10 minute, apoi se scot din cuptor şi se lasă să se răcească puţin.
Sunt bune calde, dar sunt foarte bune şi reci. Se servesc ca şi aperitiv, alături de sosul preferat, sau se pot servi ca felul doi, alături de cartofi, orez sau salată. Vă dorim poftă bună!
Scurtă notă despre beneficiile conopidei:
Conopida, aflată acum în plin sezon, este o legumă populară, versatilă, şi foarte bogată în minerale, vitamine şi fibre alimentare. Această legumă anticancerigenă, conţine o mulţime de minerale: potasiu, magneziu, calciu, mangan, fier, cupru, zinc, fluor, caroten şi vitamine: C, K, B1, B2, B6, fiind recomandată în curele de slăbire sau pentru prevenirea diferitelor forme de cancer. Datorită enzimelor care se găsesc în conopidă, aceasta ajută la detoxificarea organismului.