Republica Moldova relaxează măsurile de sănătate publică

Intrarea în Republica Moldova va fi permisă, atât cetăţenilor săi cât şi celor străini, fără prezentarea certificatului COVID-19
Natalia Gavriliţa, prim-ministrul RM (gov.md)
Ştefan Sârbu
15.03.2022

Pe 14 martie, Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP), prezidată de premierul Natalia Gavriliţa, a decis ajustarea măsurilor de sănătate publică în contextul reducerii considerabile a numărului de cazuri de COVID-19 în Republica Moldova.

Astfel, începând cu 16 martie curent, purtarea măştilor de protecţie va fi obligatorie doar în transportul public, instituţiile medico-sanitare, instituţiile de plasament, unităţile comerciale cu amănuntul, centrele comerciale şi în farmacii. Specialiştii în sănătate publică recomandă, în continuare, cetăţenilor să poarte măştile în toate spaţiile publice închise, în special în cele de uz comun şi zonele cu potenţial de aglomerare.

Membrii CNESP au mai decis să excludă obligativitatea prezentării certificatului COVID la intrarea în toate spaţiile închise. De asemenea, toate evenimentele private vor putea fi organizate fără limitarea numărului de invitaţi/spectatori etc. Dispar şi limitările privind numărul de clienţi în unităţi de alimentaţie publică, teatre, cinematografe, săli de spectacol, centre de sport/fitness sau zone de agrement. Evenimentele mari în aer liber, precum festivalurile, dar şi cele sportive, se vor putea desfăşura fără restricţii privind numărul spectatorilor.

O altă decizie a CNESP vizează accesul pe teritoriul Republicii Moldova. Astfel, intrarea va fi permisă atât cetăţenilor Republicii Moldova, cât şi celor străini fără prezentarea certificatului COVID-19. Toate măsurile de relaxare prevăzute vor intra în vigoare din data de 16 martie, ora 24.00.

Autorităţile monitorizează în continuare situaţia epidemiologică privind COVID-19, iar în funcţie de evoluţia acesteia, vor ajusta măsurile de sănătate publică.

Totodată, starea de urgenţă în sănătatea publică, declarată prin Hotărârea Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică nr. 61, din 9 septembrie 2021, a fost prelungită până pe 15 aprilie inclusiv, pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor