Monumente istorice: Palatele Brâncoveneşti

Constantin Brâncoveanu s-a născut în anul 1654 şi a trecut la cele veşnice pe 15 august 1714. A fost adus pe tron de marea boierime, fiind domnitor al Ţării Româneşti între anii 1688 şi 1714. Era nepot al domnitorului Şerban Cantacuzino. În vremea domniei lui Constantin Brâncoveanu, arta românească a cunoscut un răstimp de strălucitoare înflorire, domnul fiind un mare iubitor şi sprijinitor al culturii.

Cât timp a domnit, s-au tipărit în Ţara Românească numeroase cărţi româneşti, greceşti, slavone şi chiar arabe, turceşti şi georgiene, şi s-a creat în arhitectură un stil caracteristic, denumit brâncovenesc.

Palatele şi lăcaşurile de cult ctitorite de acest luminat voievod, care s-au păstrat până astăzi, sunt de o rară măiestrie. Constantin Brâncoveanu a întemeiat şi Academia din Bucureşti, o şcoală superioară, în clădirile Mânăstirii „Sfântul Săva”.

Cum se ştie, domnul a avut un sfârşit tragic, fiind ucis, prin tăierea capului, împreună cu cei patru feciori ai lui şi cu credinciosul său sfetnic, vistiernicul Ianache Văcărescu, la 15 august 1714, în piaţa Ialikiosk din Constantinopol, după mai mult de un sfert de veac de domnie.

Teribila osândă la care au fost supuşi martirii noştri a avut ecou internaţional. Moartea lor înfiorătoare a fost consemnată în puţinele ziare europene care apăreau pe atunci, dar şi de rapoartele diplomatice trimise din Constantinopol.

Cum era de aşteptat, sfârşitul Brâncovenilor a avut un larg răsunet în rândurile românilor, care i-au jelit în cântece şi balade populare.

La scurtă vreme după uciderea celor şase martiri, în 1726, mitropolitul Calinic al Heracleei a compus un „Canon al domnului Valahiei, Constantin Brâncoveanu”, din care s-au păstrat patru impresionante tropare.

Acest voievod este unul dintre marii eroi ai poporului nostru. Să ne imaginăm ce s-ar fi întâmplat dacă el şi coconii săi ar fi trecut la islam! Adio autonomiei Ţării Româneşti şi Moldovei, ca să nu mai spunem de nădejdea independenţei viitoarei Românii. Am fi devenit îndată paşalâc şi, cu siguranţă, am fi avut aceleaşi probleme ca ţările din fosta Iugoslavie, din alte ţări balcanice sau chiar de pe alte continente.

Frumosul şi impunătorul palat de la Mogoşoaia se află cam la 15 km de centrul Buureştiului. Complexul cuprinde palatul propriu-zis, curtea acestuia cu turnul de veghe, cuhnia, cum i se spunea pe vremuri bucătăriei, apoi casa de oaspeţi, gheţăria şi cavoul familiei Bibescu, precum şi Biserica „Sfântul Gheorghe”, aflată lângă zidurile curţii. Palatul îşi trage denumirea de la văduva boierului Mogoş, care deţinea terenul pe care a fost înălţat.

Stil arhitectural românesc renascentist sau stil brâncovenesc

Palatul Mogoşoaia a fost în proprietatea Brâncovenilor vreme de aproape 120 de ani, trecând apoi în posesia familiei Bibescu.

A fost construit până în anul 1702 de Constantin Brâncoveanu, în stil arhitectural românesc renascentist sau stil brâncovenesc, o combinaţie cu elemente otomane, stil întrebuinţat şi la un alt palat al voievodului, construit anterior de acesta la Potlogi.

Lucrarea de la Mogoşoaia a fost gata în ziua de 20 septembrie 1702, cum mărturiseşte pisania de pe latura de Răsărit a palatului. Data începerii construcţiei nu este cunoscută, dar se ştie că voievodul a început să cumpere pământ în zonă din anul 1681.

După anul 1714, când Brâncoveanu a fost decapitat la Constantinopol împreună cu fiii săi, întreaga avere a familiei a fost confiscată de turci, iar palatul a fost transformat în han! Răscumpărat de domnitorul Ştefan Cantacuzino, el a revenit apoi marelui ban Constantin Brâncoveanu, nepotul voievodului martirizat, şi a rămas proprietatea familiei până la începutul veacului al XIX-lea.

Palatul de la Mogoşoaia a fost devastat de otomani în vremea războiului ruso-turc din 1768 – 1774, deoarece marele ban Nicolae Brâncoveanu ţinuse partea ruşilor în conflict.

O nouă distrugere a palatului a avut loc cu prilejul revoluţiei din 1821, când ultimul urmaş al Brâncovenilor, Grigore Brâncoveanu, a pribegit la Braşov, iar clădirea a fost ocupată de pandurii lui Tudor Vladimirescu.

Rămânând moştenire fiicei adoptive a lui Grigore, Zoe Mavrocordat, prin căsătoria acesteia cu domnitorul Gheorghe Bibescu, clădirea a trecut în familia acestuia şi a fost renovată în anii 1860 – 1880 de către Nicolae Bibescu, care a construit şi cavoul familiei în parcul palatului, şi vila Elchingen din apropiere.

În anul 1911, Maria-Nicole Darvari a vândut palatul vărului ei, George-Valentin Bibescu, care l-a oferit drept dar de nuntă soţiei lui, Martha. Martha Bibescu s-a ocupat de renovarea palatului, dar războiul a întrerupt această activitate. Principesa Martha a reluat lucrările de renovare după 1920, palatul fiind astfel reinaugurat în 1927.

După 6 martie 1945, moşia a fost naţionalizată de guvernul comunist, iar Martha Bibescu a obţinut de la autorităţi declararea ca monument istoric a palatului pe care încă îl mai deţinea.

Dar principesa a plecat definitiv din ţară în septembrie 1945, lăsând palatul fiicei sale Valentina şi soţului acesteia, Dimitrie Ghica-Comăneşti. În 1949, palatul a fost naţionalizat, Valentina şi Dimitrie fiind arestaţi.

Până în 1957, clădirea a fost devastată şi devalizată, coleţiile de artă fiind furate şi dezmembrate. Abia în 1957, palatul a devenit sediul secţiei feudale a Muzeului Naţional de Artă, fiind restaurat începând cu anul 1977. A fost apoi şi „Casă de Creaţie” a Uniunii Scriitorilor din România. Actualmente, Palatul Mogoşoaia adăposteşte Muzeul de Artă Brâncovenească şi este un important obiectiv turistic.

Palatul de la Potlogi

Mai puţin norocos decât palatul de la Mogoşoaia, cel de la Potlogi, judeţul Dâmboviţa, este în paragină. Plimbat de la o instituţie la alta, restaurarea lui a încremenit în proiect, autorităţile acuzând eterna lipsă de bani. Păcat! Restaurat, ar putea rivaliza cu multe alte palate care s-au păstrat, inclusiv cu cel de la Mogoşoaia.

Povestea lui a început tot pe timpul lui Constantin Brâncoveanu. În drumul dintre cele două capitale, Târgovişte şi Bucureşti, acesta avea obiceiul de a se opri, de fiecare dată, la moşia din Potlogi, unde, la leatul 1698, ridicase un minunat palat, dăruit lui Constantin, fiul lui cel mare, după cum se consemnează şi în pisanie.

Potlogi a fost prima moşie de care a fost legat Constantin Brâncoveanu, înainte de a ajunge domn al Ţării Româneşti. Moşia fusese, în veacul al XVII-lea, a postelnicului Dima şi a soţiei sale Dragna, care construiseră aici casa veche, din care se mai păstrează astăzi doar pivniţele în plan pătrat.

Întâia clădire pe care Brâncoveanu a înălţat-o pe această moşie este biserica purtând hramul Sfântului Dumitru, zidită în 1693, care a suferit unele prefaceri în anul 1904.

De-a lungul vremii, moşia Potlogi s-a tot întins, iar voievodul a delimitat limpede incinta palatului, prin ridicarea unei curţi dreptunghiulare din cărămidă, ce a primit şi alte adăugiri: turnul porţii de la intrare, cu camerele de gardă şi cuhnia domnească.

Palatul de mari dimensiuni se află în centrul acestei incinte, cu faţada principală spre heleşteul din fundul curţii.

Voievodul îşi vizita deseori reşedinţele preferate, supraveghind lucrările ce se desfăşurau la Potlogi, la Curtea Domnească de la Târgovişte, la Mogoşoaia. Din nefericire, la Potlogi turiştii ajung numai din întâmplare, iar frumuseţea palatului este estompată de neglijenţa celor ce ar trebui să-i poarte de grijă.