Roşul de Humor, la sfârşit de toamnă

Una dintre cele mai frumoase ctitorii medievale din Bucovina este fără îndoială Mânăstirea Humor, din satul omonim; i se mai spune şi Mânăstirea Humorului. Acest ansamblu monahal este inclus pe Lista Monumentelor Istorice din judeţul Suceava, fiind format din patru obiective: Biserica pictată, cu hramurile ”Adormirea Maicii Domnului” şi ”Sfântul Gheorghe”, construită în anul 1530; ruinele caselor mânăstireşti, din secolele XVI-XVIII; turnul-clopotniţă, din secolul XIX; turnul lui Vasile Lupu, din anul 1641.

În 1993, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a inclus Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” şi ”Sfântul Gheorghe”, împreună cu alte şase biserici din Nordul Moldovei, pe Lista Patrimoniului Mondial, în grupul ”Bisericile pictate din Nordul Moldovei”.

Mânăstirea Humor a fost ctitorită de marele logofăt Toader Bubuiog şi soţia sa, Anastasia, şi terminată la 15 august 1539, iar pictura a fost realizată în anul 1535 de o ceată de patru zugravi, printre care se pare că se afla şi zugravul domnesc Toma din Suceava. Biserica a fost clădită din piatră şi are plan triconic, alungit, cu pridvorul deschis, fără turlă. Este împărţită în altar, naos, gropniţă şi pronaos. Deasupra gropniţei se află tainiţa, destinată adăpostirii, la vreo primejdie, a tezaurului şi a odoarelor mânăstirii.

Pe din afară, biserica este împodobită cu şiruri de ocniţe şi firide alungite, iar soclul este decorat cu pietre frumos sculptate. Acoperişul este înalt, prelungit deasupra firidelor, cu streşini largi, semănând cu întreaga arhitectură tradiţională a ţinutului. Pictura încântă prin ritmica graţioasă a desenului, prin echilibru, armonie şi îmbinarea elementelor iconografice.

Înlăuntrul bisericii se constată o bogăţie de scene şi registre, cu accent pe aspectul narativ al reprezentărilor. Pe peretele de Apus, de la intrarea în biserică, este pictată scena ”Judecăţii de Apoi”, unde apar numeroase elemente tradiţionale specifice zonei. De o mare importanţă sunt cele două tablouri votive, al voievodului Petru Rareş şi al ctitorilor. În naos, în dreapta intrării, este zugrăvit tabloul votiv al lui Petru Rareş, înveşmântat în haine de epocă şi cu o frumoasă coroană pe frunte; lângă domn apar Doamna Elena, în veşminte de brocart, şi unul dintre feciorii lor. În gropniţă, deasupra mormintelor ctitorilor, apare tabloul marelui logofăt Toader Bubuiog, într-o mantie galbenă, ţinând în mână macheta bisericii; pe peretele vestic este pictată Anastasia, în veşminte boiereşti, specifice vremii.

Pictura exterioară se caracterizează prin pregnanţa culorii roşii, roşul de Humor, care, alături de albastrul de Voroneţ, este remarcat în lucrările de specialitate şi atrage admiraţia privitorilor. Din nefericire, peretele de Miazănoapte are zugrăveala deteriorată. Pe peretele de Miazăzi este zugrăvită scena ”Asediul Constantinopolului”, cu trimitere limpede la primejdia otomană.

În gropniţă, alături de mormintele ctitorilor, se află şi cele ale logofătului Solomon şi episcopului Eftimie al Rădăuţilor. Turnul-clopotniţă, de formă pătrată, cu ziduri de piatră şi cu foişor acoperit cu şindrilă, a fost înălţat în vremea domniei lui Vasile Lupu. Biserica a avut împrejur chilii şi ziduri din piatră.

Voievozii din veacul al XIV-lea au înzestrat Mânăstirea Humorului cu obiecte preţioase şi manuscrise. Dintre cele din urmă se mai păstrează şi astăzi celebrul ”Tetraevanghelier de la Humor”, dăruit mînăstirii de Ştefan cel Mare. Pe acest manuscris se precizează că marele voievod ”a dat de s-a scris un Tetraevanghelier cu mâna ierodiaconului Nicodim”. În partea de jos a miniaturii, sub o scenă sacră, este pictat Ştefan cel Mare, acesta fiind unul dintre primele portrete laice din Moldova.

Încercând deznaţionalizarea românilor, prin atacul asupra culturii autohtone, autorităţile austriece au desfiinţat Mânăstirea Humor, ca şi multe alte mânăstiri din Nordul Moldovei, în baza Ordonanţei Imperiale din 19 iunie 1783 a ”luminatului împărat” Iosif al II-lea (1780 – 1790), trecând toate pământurile şi fondurile administrate de Episcopia Rădăuţilor ”sub povăţuirea stăpânirii împărăteşti şi a crăieştii măriri”.

După desfiinţarea mânăstirii, chiliile s-au ruinat aproape în întregime, iar biserica a devenit parohială. În clădirile din fostul ansamblu mânăstiresc a funcţionat o şcoală pentru copiii din sat, iar din anul 1850, acestea au fost întrebuinţate ca depozit pentru materialele ”civilizatoarelor” autorităţi austriece.

Abia în a doua jumătate a secolului XX s-au efectuat importante lucrări de restaurare a ansamblului Mânăstirii Humor. Astfel, ansamblul pictural din pronaos şi gropniţa au fost restaurate în anii 1971 – 1972, cu sprijinul financiar şi de specialitate al UNESCO. Cu acest prilej, s-a refăcut acoperişul bisericii prin lărgirea streşinilor, pentru a apăra cât mai bine picturile de intemperii. De asemenea, s-a restaurat turnul-clopotniţă, construit de Vasile Lupu, astupându-se crăpăturile din ziduri, refăcându-se zidurile şi bolţile prăbuşite, înlocuindu-se pardoselile de piatră, consolidându-se scările şi reconstituindu-se balconul de lemn şi acoperişul.

Patrimoniul Mânăstirii Humor cuprinde mai multe obiecte cu valoare documentară şi artistică, printre care: o catapeteasmă cioplită artistic şi aurită; un jeţ domnesc din lemn, din veacul al XVI-lea, şi având pe montaţiile spetezei câte un cap de bour; un analoghion pe care se află inscripţia ”L-au făcut Toma Fântânaru şi soţia sa Boghina la anul 7053 septembrie” (1545); şase icoane de dimensiuni mari, zugrăvite în veacurile XV-XVI.

Toamna din Bucovina este altfel decât toamnele din alte ţinuturi. Vântul rece încă nu a pustiit pădurile, nu a scuturat toate frunzele copacilor, care sunt împodobiţi împărăteşte, în verde, în galben, în castaniu, în roşu. Oamenii locului sunt deosebit de ospitalieri, iar turiştii pot admira sau cumpăra obiecte de artă populară, realizate cu măiestrie şi fineţe. Pensiunile stau la dispoziţia vizitatorilor, la preţuri accesibile. În aşteptarea iernii, în roşul de Humor se oglindesc razele Soarelui, până ce se vor oglindi şi în zăpezile aducătoare de astâmpăr şi belşug.