Satul din Bucureşti, iarna

Pe vremuri, mai precis din anul 1936, Muzeul Satului din Bucureşti era cam la marginea oraşului şi nu fusese încă agresat de atmosfera citadină. Totuşi, chiar şi astăzi, când intri pe porţile lui, încă mai simţi ceva din puritatea vieţii de la ţară, care, prin unele locuri din România, a supravieţuit până în prezent.

Aflată pe malul lacului Herăstrău, această instituţie surprinde prin autenticitate, oferind vizitatorului aspecte specifice ţării noastre. O preumblare pe uliţele acestui sat miraculos te pune în scurtă vreme în contact cu civilizaţia şi cultura tradiţională din România. Cum declară şi directorul său general, dr. Paula Popoiu, satul din Bucureşti este cel mai vizitat muzeu din ţară, atât de români cât şi de străini.

După numele întemeietorului său, instituţia se numeşte oficial Muzeul Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti”. Pe o suprafaţă de 14 hectare, într-un peisaj care aminteşte de satul arhaic românesc, se întâlnesc gospodării ţărăneşti, biserici, troiţe şi fântâni, instalaţii tehnice, care, toate la un loc, înfăţişează un sat unic în felul lui.

Satul de pe malul Herăstrăului dă impresia autenticităţii, fiind reprezentat prin construcţii aduse chiar din sate, prin ilustrarea ocupaţiilor şi meşteşugurilor pe un răstimp de trei veacuri. Gospodăriile sunt grupate pe provincii istorice româneşti – Transilvania, Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Banat şi Moldova.

Muzeul a fost înfiinţat ca urmare a cercetărilor interdisciplinare începute de profesorul Dimitrie Gusti şi Catedra de Sociologie a Universităţii din Bucureşti. După numeroase cercetări în diferite sate, profesorul Gusti a tras concluzia că trebuie înfiinţat un muzeu în aer liber, ca să poată fi prezentat veridic, în toată complexitatea sa, modul de viaţă tradiţional din mediul rustic. De atunci, Muzeul Satului din Bucureşti s-a dezvoltat în permanenţă, prin completarea patrimoniului cu monumente de arhitectură şi de artă tradiţională, precum şi cu obiecte reprezentative din diferite zone etnografice ale României.

Toate monumentele din Muzeul Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti” sunt adevărate documente de ingeniozitate, de ştiinţă a modului în care, folosindu-se de natura înconjurătoare, omul a înţeles cum să se adapteze condiţiilor de mediu, folosind resursele şi materialele aflate la îndemână. În acest sens, în acest sat întâlnim construcţii din lemn, lut, piatră, acoperite cu şindrilă, paie sau stuf.

Modalităţile de construcţie sunt relativ numeroase şi diferă de la o zonă la alta: bârne rotunde sau cioplite încheiate la colţuri în tehnici diferite, pământ bătut, chirpici, furci bătute în pământ şi lut, paiantă, piatră şi altele. În funcţie de condiţiile climatice, acoperişurile din satele de munte sunt înalte, ca să favorizeze scurgerea rapidă a apei şi zăpezii ori cu pante line în satele de la câmpie.

Pentru confecţionarea învelitorilor acoperişurilor s-au întrebuinţat materiale şi tehnici diferite: şindrilă de mărimi şi forme deosebite, şiţă, paie ”călcate” sau legate în snopi, stuf bătut ”nemţeşte” ori ”româneşte”, ţiglă sau olane. Înăuntrul locuinţelor se găsesc vetre deschise, sobe mari sau cuptoare pentru dormit, care asigură condiţiile trebuincioase încălzirii interiorului şi preparării hranei. Tehnici deosebite s-au folosit şi în scop decorativ, atât în arhitectură cât şi la împodobirea unor obiecte de uz sau unelte.

Meşterii populari au luat seama îndeosebi la arhitectura locuinţei. Faţadele caselor din lemn sunt împodobite cu motive sculptate, crestate ori traforate, dispuse la balustradele şi stâlpii prispelor sau foişoarelor. Decorul caselor din lut, dispus la colţurile construcţiilor, la ancadramentele ferestrelor ori uşilor, este obţinut prin imprimarea motivelor în pasta moale. Porţile monumentale, care străjuiesc intrarea în gospodăriile dintr-unele ţinuturi, sunt, graţie decorului sculptat, adevărate capodopere.

Felul de organizare a interiorului ilustrează o armonizare între dorinţa folosirii cât mai judicioase a spaţiului, asigurarea confortului şi realizarea unei ambianţe plăcute. Odată cu dispunerea gospodăriilor în muzeu după provinciile istorice ale României, s-a urmărit în acelaşi timp şi ilustrarea ocupaţiilor. Astfel, în cadrul fiecărei provincii sunt reprezentate mai multe zone etnografice, ceea ce conferă o imagine amplă asupra specificului satului arhaic din România.

Dacă, în ansamblul arhitecturii, se observă o mare unitate cu privire la planurile locuinţelor, în domeniul decorului şi al organizării interiorului locuinţei fiecare provincie istorică se distinge prin trăsături proprii. Pe malul lacului se înşiruie una după cealaltă instalaţiile tehnice ţărăneşti: pive, teascuri de ulei, mori de apă, şteamp pentru sfărâmat roca auriferă, coş de îngroşat ţesăturile din lână. Vizitarea acestor arhetipuri ale unor instalaţii pe care le întrebuinţăm şi astăzi este o adevărată lecţie de istorie naţională.

Muzeul Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti” are permanent în program manifestări culturale de cea mai bună calitate, spre încântarea numeroşilor săi vizitatori. A nins bine pe uliţele sale, semn de belşug peste an. Iată, acum, conf. univ. dr. Paula Popoiu, director general, în toiul şi în spiritul sărbătorilor de iarnă, le transmite românilor aceste tradiţionale şi frumoase urări:

Anul Nou cu bine,

Cu zile senine,

Tot cu sănătate

Şi cu spor în toate!

Câtă şindrilă pe casă,

Atâţia galbeni pe masă,

Câte pietre în munte,

Atâtea oi în curte,

Câţi bolovani,

Atâţia cârlani,

Câţi cărbuni în cuptor,

Atâţia gonitori în ocol,

Câte pietre în râu,

Atâţia saci de grâu,

Câte pietre în fântână,

Atâtea oale cu smântână,

Câte pene pe cocoş,

Atâţia copii frumoşi,

Câţi cărbuni în vatră,

Atâţia peţitori la fată!

Să fiţi voioşi,

Totdeauna sănătoşi,

Ca merii,

Ca perii,

În mijlocul verii,

Ca toamna cea bogată,

De toate îndestulată!