Cetatea Râşnov, între trandafiri şi răşină
Pe vremea dacilor, o fortificaţie ce se afla în apropierea sau chiar pe locul actualei cetăţi Râşnov se numea Coumi-dava, după cum atestă documentele antice, toponim care s-ar putea traduce prin ”Cetatea de pe Coamă (de pe Culme)”. Graţie pădurilor de conifere care împodobesc locurile, românii din Evul Mediu i-au zis cetăţii Răşinău, cum îi mai spun şi astăzi unii bătrâni, iar coloniştii saşi l-au adaptat în Rosenau, adică ”Poiana Trandafirilor”.
Vorba e că, pe lângă Răşinău, chiar românii au denumit Râşnovul şi Ruja, care regional înseamnă ”măceş; trandafir”. Dar tot regional, Rujă i se se spune şi unei femei foarte frumoase, ceea ce a dus la legende locale cu zâne care ziua se ascund în desişuri sau în stânci, iar noaptea cântă şi dansează la lumina Lunii. Vai de pământeanul pe care îl surprind privindu-le, căci ori îl pocesc ori îi iau minţile! În aceeaşi atmosferă miraculoasă se înscrie o altă legendă, pe care am cules-o din comuna Poiana Mărului, din apropiere, conform căreia Ruja era o frumoasă româncă din Sudul Ardealului , îndrăgostită de Vlad Ţepeş, când încă acesta nu ajunsese voievod. Devenind domnitor al Ţării Româneşti, Vlad, care îi făgăduise că o va lua de nevastă, s-a căsătorit cu o jupâniţă din Târgovişte, pe atunci oraşul fiind capitală. Înşelată în aşteptările ei, Ruja l-a blestemat, cel mai grozav blestem fiind acela ca Vlad să piară ucis şi să nu aibă linişte nici în mormânt, ceea ce ar fi încă o explicaţie pentru actualul mit de circulaţie mondială. E de mirare că această poveste nu a fost înregistrată de cei care exploatează imaginea teribilului Dracula în zonă.
Cetatea Râşnov este un ansamblu fortificat, aflat pe dealul calcaros din Sudul oraşului omonim din judeţul Braşov, fiind unul dintre cele mai bine păstrate ansambluri fortificate din Transilvania. Cele mai vechi structuri, păstrate până în zilele noastre, datează din veacul al XIV-lea, poate pe locul unei fortificaţii, pe care unii istorici o cred de lemn, ridicate de cavalerii teutoni la începutul veacului al XIII-lea. Pe vremea şederii acestora în Ţara Bârsei (1211 – 1225), au fost aduşi în acest ţinut primii colonişti saşi, fiind aşezaţi printre românii autohtoni.
Prin poziţia sa strategică, fortificaţia de la Râşnov controla accesul în Transilvania dinspre Valea Râşnoavei. Dată fiind importanţa trecătorilor de munte spre teritoriile din Sudul Carpaţilor, drumul Branului a fost supravegheat militar şi după alungarea teutonilor, regele Ungariei încredinţând cetatea Râşnov cavalerilor Ordinului Sfintei Cruci. Aceştia se supuneau fie comitelui secuilor, fie voievodului Transilvaniei. Până la mutarea vămii de la Rucăr la Bran şi întărirea cetăţii Bran pentru protejarea vămii regale la sfârşitul veacului al XIV-lea, cetatea Râşnov era întâia fortificaţie lângă drumul Branului după intrarea în Ardeal dinspre Ţara Românească. În anul 1427, împăratul Sigismund de Luxemburg a vizitat cetatea Râşnov, pe care a trecut-o în administrarea comunităţii locale, căreia i-a acordat rangul de târg.
Fostul târg se află în partea superioară a Ţării Bârsei, la aproximativ 15 km distanţă sud-vestică de municipiul Braşov, pe vechiul drum al negustorilor, ce lega – prin trecătoarea Bran – Braşovul de întâia cetate de scaun a Ţării Româneşti, Câmpulung Muscel. Cetatea Râşnovului,care s-a păstrat, este plasată pe un deal stâncos, împrejmuit de păduri, unde singurul drum de acces vine dinspre Răsărit. Arhitectura sa este adaptată cu meşteşug reliefului, fortificarea urmărind eficienţa apărării acestui deal.
Întâia menţiune documentară a cetăţii ţărăneşti de la Râşnov datează din leatul 1335, când cu prilejul unei noi năvăliri a tătarilor în Ţara Bârsei a fost pustiită întreaga regiune, în afară de cetatea de pe dealul Tâmpa de la Braşov şi de cetatea Râşnov, care, fiind puternic întărite, au rezistat atacurilor, salvând viaţa locuitorilor refugiaţi înăuntrul zidurilor lor. Poziţia geografică a Râşnovului avea şi avantaje şi dezavantaje, ultimile datorate invaziilor oştilor duşmane.
Oraşul şi cetatea au trecut prin războaie pustiitoare, epidemii de ciumă, incendii şi alte grozăvii. Când asediile se prelungeau, iar rezervele de apă erau terminate, refugiaţii din cetate ieşeau în timpul nopţii pe poarta principală şi aduceau apa de la un izvor secret, ştiut numai de ei. Grelele lupte cu Gabriel Bathory, din anul 1612, care au produs şi însetarea asediaţilor, au dus mai târziu la săparea unei fântâni chiar în centrul cetăţii, cu o adâncime de 98 m, lucrată direct în stâncă. Fântâna cetăţii a fost săpată între anii 1623 şi 1640. În privinţa ei, ca şi în legătură cu alte cetăţi din Transilvania, s-a păstrat legenda că ar fi fost săpată de doi prizonieri turci, cărora li s-ar fi făgăduit eliberarea la terminarea lucrării. În realitate, fântâna a fost amenajată de meşterii saşi tocmiţi de primăria Râşnovului.
Fostul târg se află în partea superioară a Ţării Bârsei, la aproximativ 15 km distanţă sud-vestică de municipiul Braşov, pe vechiul drum al negustorilor, ce lega – prin trecătoarea Bran – Braşovul de întâia cetate de scaun a Ţării Româneşti, Câmpulung Muscel. Cetatea Râşnovului,care s-a păstrat, este plasată pe un deal stâncos, împrejmuit de păduri, unde singurul drum de acces vine dinspre Răsărit. Arhitectura sa este adaptată cu meşteşug reliefului, fortificarea urmărind eficienţa apărării acestui deal.
Frumuseţea cetăţii restaurate precum şi a peisajului înconjurător atrage nenumăraţi turişti, în toate anotimpurile. În incintă există şi un interesant muzeu dedicat Evului Mediu, iar în cetate s-au turnat filme istorice româneşti şi străine. Aşadar, cei ce aţi mai fost şi cei ce nu aţi fost niciodată pe acolo sunteţi poftiţi la Cetatea Trandafirilor, a zânelor şi a frumoasei Ruja.
