La Ozana cea frumos curgătoare

Ajuns celebru graţie „Amintirilor din copilărie” ale celui mai mare povestitor român, Ion Creangă, râul Ozana mai are un nume, Neamţ, pe care însă îl ştiu mai mult oamenii locului şi mai puţin cei din alte ţinuturi. Acest râu, care străbate locuri încărcate de frumuseţi naturale şi de istorie, se formează la confluenţa a două braţe, denumite Râul Neamţului cel Mare şi Râul Neamţului cel Mic. Astfel întărit, râul parcurge depresiunea intramontană Pipirig, după care intră în depresiunea subcarpatică Ozana-Topoliţa, zisă şi depresiunea Neamţului, pe care o străbate de la Apus la Răsărit, trece prin oraşul Târgu Neamţ şi se varsă în Moldova, în aval de localitatea Timişeşti, având o lungime de 59 km. În ţinutul carpatic, primeşte afluenţi mai importanţi pe dreapta, între care Pluton-Dolheşti, Domesnic, Secu, iar în depresiunea subcarpatică primeşte cel mai important afluent al său, râul Nemţişor.

Mulţi dintre noi, ne amintim, măcar din şcoală, rândurile, ajunse aproape folclorice, pe care Ion Creangă le închină ţinutului său natal: „Iar deasupra Condrenilor, pe vârful unui deal nalt şi plin de tihării, se află vestita Cetatea Neamţului, îngrădită cu pustiu, acoperită cu fulger, locuită vara de vitele fugărite de strechie şi străjuită de ceucele şi vindereii care au găsit-o bună de făcut cuiburi într-însa”; ... „Ozana cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul, în care se oglindeşte cu mâhnire, de atâtea veacuri, Cetatea Neamţului”.

Ţinutul natal al marelui povestitor nu impresionează doar prin cadrul natural deosebit de frumos, ci şi prin bogăţia monumentelor istorice şi de artă, toate căutate de turişti: biserica din Vânători-Neamţ, schitul Rihla, mânăstirile Neamţ, Secu şi Sihăstria; casele memoriale Ion Creangă, Veronica Micle, Mihail Sadoveanu; casa Nicolae Popa – Târpeşti; Şcoala Domnească, Spitalul Vechi din Târgu Neamţ,, Staţiunea Bălţăteşti, Parcul Natural Vânători – Neamţ, Rezervaţia de Zimbri şi multe altele.

Relieful acestui tărâm mirific se suprapune parţial Carpaţilor Răsăriteni, Subcarpaţilor Moldovei şi Podişului Moldovenesc. Din tot lanţul Carpaţilor Răsăriteni, Masivul Ceahlău e cel mai impresionant, atât prin frumuseţea deosebită a peisajului oferit, cât şi prin aspectul său impunător, înconjurat de o aură magico-religioasă, care a dat naştere multor legende. Se cuvine a pomeni aici şi Cheile Bicazului, străbătute de râul Bicaz, avute şi ele în vedere de turiştii români şi chiar străini. Toponimul şi hidronimul Neamţ nu au nicio legătură cu nemţii, provenind din sintagma dacică, atestată ca localitate, AN NAM A TIA „În Numele (Casa) Zeilor; Din Neamul Zeilor” (cf. rom. neam; nume; nămete), referindu-se probabil la măreţul Ceahlău, despre care a rămas tradiţia că ar fi fost un munte sacru, ori la un templu de pe locul actualei Cetăţi Neamţ.

Oricum, şi oronimul Ceahlău provine din sintagma dacică, şi ea atestată, THIA-GOLON „Pribegia (Limanul) Zeilor” (cf. rom. zău; golan). Rezultă că ţinutul Neamţ are o veche şi bogată încărcătură sacră, astfel explicându-se şi mulţimea lăcaşurilor de cult de aici, unele din ele cu siguranţă ridicate pe temeliile unor temple dacice. O foarte veche aşezare de pe aceste locuri este Târgu Neamţ, pe Valea Ozanei, actualmente fiind al treilea oraş ca mărime din judeţ, cu vestigii arheologice datând încă din Neolitic.

Toponimul Neamţ este însă atestat abia în lista rusă de oraşe valahe, întocmită între anii 1387 şi 1392, unde este înscris „Neamţul, în munţi”, din vremea lui Petru Vodă, când, în apropiere, se construieşte Cetatea Neamţului, cum o numesc localnicii, istoricii de astăzi preferând denumirea de Cetatea Neamţ. Aceasta este o fortăreaţă medievală moldovenească, aflată la marginea de Nord-Vest a oraşului Târgu Neamţ; este localizată pe Stânca Timuş de pe Culmii Pleşului, numită şi Dealul Cetăţii, la o altitudine de 480 m şi la o înălţime de 80 m de nivelul râului Ozana. De aici veghea văile Moldovei şi Siretului, ca şi drumul care trece peste munte în Ardeal. Stânca Timuş este cea pomenită de Dimitrie Bolintineanu în celebra sa poezie „Muma lui Ştefan cel Mare”:

„Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,

Unde cură-n vale-un râu mititel...”

Râul „mititel” este chiar Ozana sau Neamţul. Cetatea făcea parte din sistemul de fortificaţii construit în Moldova la sfârşitul veacului al XIV-lea, o dată cu apariţia primejdiei otomane. Acest sistem cuprindea aşezări fortificate, deci curţi domneşti, mânăstiri cu ziduri înalte, precum şi cetăţi de importanţă strategică, pentru apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pământ sau având şanţuri adânci.

Cetatea Neamţului a fost construită la sfârşitul veacului al XIV-lea de voievodul Petru I Muşat, a fost fortificată, în veacul al XV-lea, de Ştefan cel Mare, şi distrusă în veacul al XVIII-lea, mai precis la leatul 1718, din porunca domnitorului Mihail Racoviţă. Ea a a fost menţionată pentru întâia oară la 2 februarie 1395, în vremea expediţiei regelui Sigismund de Luxemburg al Ungariei asupra Moldovei. Aici au fost descoperite monede din timpul domniei lui Petru I Muşat, ele fiind considerate o dovadă sigură că această cetate a fost ridicată în a doua parte a domniei lui, răstimp în care Moldova a cunoscut o continuă dezvoltare economică şi politică. Nu s-a descoperit nicio mărturie arheologică sau documentară care să susţină ipoteza unor istorici români cum că fortăreaţa a fost construită de cavalerii teutoni.

Cetatea Neamţului era una dintre cele mai întărite cetăţi ale Statului Moldovenesc în Evul Mediu. La leatul 1395, regele Sigismund a întreprins expediţia militară, menţionată mai sus, împotriva Moldovei. După cum atestă Cronica veche moldovenească, voievodul Ştefan I al Moldovei (1394 – 1399) i-a învins pe unguri la Hindău, azi satul Ghindăoani, aflat la aproximativ 12 km Sud de Târgu Neamţ, fapt confirmat şi de inscripţia de pe piatra de mormânt a lui Ştefan I, aflată la Mânăstirea Bogdana. Cronica oficială ungurească şi documentele emise de Sigismund menţionează că oştile regale au înaintat până la reşedinţa domnească, asediind pesemne şi Cetatea Neamţ. La 2 februarie 1395, s-a emis un act de cancelarie, „ante castrum Nempch”, care constituie, deocamdată, prima atestare documentară a cetăţii.

Întâiul hrisov ce pomeneşte numele unui pârcălab datează din anul 1407. Pârcălabii cetăţii făceau parte din Sfatul Domnesc, atât în vremea domnei lui Alexandru cel Bun (1400 – 1432), cât şi, mai ales, în timpul lungii domnii a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt (1457 -1504). Dintre aceştia sunt de menţionat Şandru, Stanislav Rotompan şi Arbore cel Bătrân.

După domnia gloriosului Ştefan, un lung răstimp cronicile nu mai pomenesc lucruri importante în legătură cu Cetatea Neamţului. La cererea turcilor, care îl aduseseră pe tron a doua oară, voievodul Alexandru Lăpuşneanu (1532 – 1561; 1564 – 1568) mută cetatea de scaun a Moldovei de la Suceava, oraş întărit, la Iaşi, localitate fără fortificaţii. Lăpuşneanu a fost forţat atunci să dărâme toate cetăţile, pentru ca ţara să nu se mai poată apăra. Astfel, domnitorul a poruncit să se dea foc tuturor cetăţilor, în afară de Hotin. Având ziduri groase, Cetatea Neamţului nu a suferit distrugeri prea mari, arzând doar lemnăria şi prăbuşindu-se plafoanele susţinute de grinzi groase de stejar.

În prima sa domnie, Petru Şchiopul (1574 – 1577) a iniţiat refacerea cetăţilor distruse în vremea lui Lăpuşneanu. În mai 1600, Mihai Viteazul a întreprins o campanie militară în Moldova. Tot atunci, după cum povesteşte cronicarul Miron Costin, şi-a deschis porţile şi Cetatea Neamţului, fără a opune nicio rezistenţă, căci Reîntregirea Daciei era dorită şi de foarte mulţi moldoveni.

După cum relatează mai mulţi călători în Moldova, domnitorul Vasile Lupu (1634 – 1653) a reparat Cetatea Neamţ, folosind-o ca refugiu în timp de război. În toamna anului 1691, pe vremea domniei lui Constantin Cantemir (1685 – 1693), s-au petrecut evenimentele prezentate de Costache Negruzzi în celebra povestire „Sobieschi şi românii”, reluate, cu mult umor, de George Coşbuc, în poezia „Cetatea Neamţului”. În fine, după ce s-a încheiat războiul turco-austriac din anul 1718, otomanii i-au ordonat domnitorului Mihail Racoviţă să distrugă Cetatea Neamţ. După această distrugere, cetatea şi-a pierdut din importanţa politico-militară, iar procesul de distrugere s-a accentuat în permanenţă, prin „colaborarea” factorilor naturali cu acţiunea locuitorilor din oraş şi din împrejurimi!

Începând din veacul al XIX-lea, Cetatea Neamţului devine simbol al glorioasei istorii a poporului nostru, fiind slăvită în multe creaţii ale scriitorilor de atunci. În anul 1866, a fost declarată monument istoric. În anii 2007 – 2009, a fost reabilitată cu fonduri europene şi prin programul PHARE 2004 – 2006 Coeziune Economică şi Socială, la care s-au adăugat fonduri alocate de Consiliul Judeţean Neamţ, în parteneriat cu Consiliul Local Târgu Neamţ. Cine iubeşte istoria şi frumuseţile naturale ale României este poftit să hoinărească de-a lungul Ozanei, unde se va bucura şi de ospitalitatea moldovenilor de acolo.