Istorie şi artă, la Buşteni

Cum se ştie, staţiunea Buşteni se află pe Valea Prahovei, la poalele Munţilor Bucegi. De la Bucureşti până acolo sunt 135 km. Buşteniul este una dintre cele mai populare staţiuni montane, cu peisaje spectaculoase, oferind o mulţime de înlesniri şi activităţi de vacanţă, de la schi la excursii.

Se întinde pe aproximativ 7 km de-a lungul Văii Prahovei, între Vadul Cerbului şi tunelul săpat în pintenul muntelui Muchia Lungă. În graiul popular, slon înseamnă ”barieră; pridvor; şopron; tindă; vestibul de biserică”.

Se spune că, până prin veacul al XVIII-lea, pe locul actualului Buşteni nu se afla decât un schit străvechi, săpat în stâncă, zis Slonul de Piatră. De altfel, în zonă trebuie să se mai fi aflat şi alte schituri creştine, foste zalmoxiene, căci pe acolo era KOG-A-ION ”Capul Magnificului; Capul lui Ion”, muntele sacru al geto-dacilor.

În apropierea fostului schit este atestat, înainte de anul 1782, ”Slonul de Piatră”, cel mai mare han din zonă, unde se opreau neguţătorii spre a se ospăta, odihni şi a-şi hrăni şi adăpa caii. Se mai spune că, în 1790, punctul unde Valea Cerbului se varsă în râul Prahova se numea ”La Buşteni”, terenul, nelocuit, fiind foarte accidentat. E posibil, totuşi, ca toponimul să provină din limba tracă, unde este atestat tribul BISTHONI-lor.

Primele case s-au ridicat în anul 1793. În 1846, a început construcţia şoselei dintre Câmpina şi Predeal, iar după 30 de ani s-a instalat şi calea ferată, făcând din Buşteni un centru vital al transporturilor. Ctitorul modern al localităţii poate fi socotit regele Carol I, prin centrul civic, şcoala şi biserica înfiinţate în timpul domniei lui.

Spre sfârşitul veacului al XIX-lea apare şi schiul, fenomen care a făcut posibilă şi apariţia unor construcţii de o deosebită frumuseţe, păstrate până astăzi. Între anii 1926 şi 1928 s-a ridicat, pe Muntele Caraiman, Crucea Eroilor Neamului, unică în Europa, atât prin altitudinea amplasării cât şi prin dimensiuni. La vremea respectivă, monumentul era cea mai înaltă construcţie din lume de acest fel, situată la o asemenea altitudine.

Popular, monumentul mai este numit şi Crucea de pe Caraiman. Unele legende spun că s-a realizat în urma unui vis pe care l-a avut regina Maria, după ce Munţii Bucegi, reprezentaţi în vis de vârful Caraiman, fuseseră stropiţi cu sânge în Primul Război Mondial.

În afara drumeţiilor montane, staţiunea oferă şi o bogată paletă de obiective turistice: Muzeul Memorial ”Cezar Petrescu”; Castelul Cantacuzino; Biserica Domnească, înălţată în anul 1889, ctitorie a regelui Carol I şi a reginei Elisabeta; Casa Româno-Franceză; monumentul ”Ultima Grenadă”, ridicat în anul 1928 şi dedicat eroului-caporal Vasile Muşat. Acest ultim monument a fost realizat de sculptorul Dumitru Bârlad, bunic al celebrei cântăreţe Margareta Pâslaru.

În exteriorul oraşului, turiştii pot admira monumente ca Sfinxul, Babele, Grupul Bătrânilor, cascada Urlătoarea, precum şi rezervaţiile naturale Parcul Naţional Bucegi, Poiana Crucii, Babele şi altele. Pe vremuri, şcolarii erau fascinaţi de cartea de legende ”Zânele din Valea Cerbului”, scrisă de inginerul, scriitorul şi pasionatul de munte Nestor Urechia (1886-1931), care şi-a legat numele de oraşul Buşteni. Casa lui de vacanţă, pe care şi-a construit-o acolo, poate fi văzută şi astăzi, la ieşirea din oraş, spre cabana Gura Diham.

Muzeul Memorial ”Cezar Petrescu” s-a deschis pe 17 decembrie 1967 în casa în care scriitorul s-a statornicit în anul 1937. Opera lui Cezar Petrescu cuprinde aproape 70 de volume – romane, nuvele, piese de teatru, proză fantastică şi literatură pentru copii, studii, note de călătorie şi memorialistică.

Multe dintre cele mai populare romane şi povestiri ale sale au fost reeditate după 1989, iar casa lui de la Buşteni este vizitată în toate anotimpurile de către cititorii săi, după cum am aflat de la şefa de secţie de acolo, Eugenia Teleanu.

Casa, aflată la poalele muntelui, este de o frumuseţe deosebită şi a fost donată de familia moştenitoare a lui Cezar Petrescu. În 1982 familia a mai făcut o donaţie, constând din obiecte care i-au aparţinut scriitorului. Casa a fost cumpărată de Cezar Petrescu în anul 1937 de la familia avocaţilor Elena şi Dionisie Nobilescu.

Scriitorul, cucerit de farmecul oraşului şi al împrejurimilor, a locuit aici cu familia între anii 1937 şi 1961. Casa e construită în stil brâncovenesc şi are trei nivele, dintre care se vizitează doar parterul şi primul etaj. La parter se află o frumoasă prispă cu balustradă şi stâlpi de lemn sculptaţi.

În muzeu sunt expuse piese de mobilier, printre care şi biroul de lucru, obiecte personale, scoarţe româneşti, ceramică, precum şi sculpturi realizate de Oscar Han, prieten al scriitorului, şi lucrări plastice de Nicolae Tonitza, Iosif Iser şi alţi artişti. Biblioteca lui Cezar Petrescu impresionează prin cele 10.304 volume, dintre care aproape trei sferturi sunt în limba franceză. 627 de cărţi au dedicaţii de la alţi scriitori.

Expoziţia documentară e permanentă şi prezintă documente originale, acte de familie, de stare civilă, de studii şi profesionale, corespondenţă şi manuscrise, fotografii şi ediţii princeps din opera marelui scriitor. De asemenea, aici se găsesc şi traduceri realizate de Cezar Petrescu în româneşte, ca şi traduceri ale scrierilor lui în alte limbi, precum şi lucrări de grafică semnate de el.

La al doilea etaj, se află cabinetul de presă, ce cuprinde colecţii de ziare şi reviste, adunate de scriitor încă de pe timpul când era licean, ce i-au servit ca sursă de inspiraţie atât în activitatea de publicist, cât şi cea de romancier. Printre colecţiile prezentate aici se află ”Gândirea”, al cărei co-fondator a fost, ”Convorbiri literare”, ”Revista Fundaţiilor Regale”, ”Adevărul”, ”Dimineaţa” şi altele.

Chiar dacă astăzi unii cititori ignoră opera lui Cezar Petrescu, preferând obosita literatură contemporană, aproape toată lumea a auzit de ”Fram, ursul polar”, minunata lui carte pentru copii, tradusă în nenumărate limbi.

În fine, frumosul castel Cantacuzino, recent restaurat, este situat în cartierul Zamora, din Buşteni, pe strada cu acelaşi nume. Clădirea castelului, ale cărei lucrări de construcţie s-au finalizat în 1911, a fost ridicată de arhitectul Grigore Cerchez, la cererea prinţului Gheorghe Grigore Cantacuzino.

Clădirea a aparţinut familiei Cantacuzino până la naţionalizarea din 1948, devenind apoi un sanatoriu al Ministerului de Interne. Astăzi, ea adăposteşte un muzeu. Ansamblul castelului este format din patru corpuri.

Pavilionul central are o suprafaţă la sol de 1.200, 30 mp şi 3.148, 02 mp, în total – demisol, parter şi etaj – şi este construit dintr-o fundaţie de beton, pereţi de piatră cioplită şi acoperiş de ţiglă. Pavilionul de serviciu are parter şi etaj pentru o suprafaţă totală de 403,80 mp. Vila administrativă are un singur nivel, de 114,41 mp. Al patrulea corp îl reprezintă capela.

În pavilionul central se găseşte o colecţie heraldică, reprezentând familiile înrudite prin alianţă cu familia Cantacuzino, precum şi portrete ale membrilor familiei din ramura munteană. Castelul a fost amenajat cu vitralii, plafoane cu grinzi pictate, balustrade din lemn, piatră sau fier forjat, şeminee cu piatră albă şi ornamente din mozaic.

În răstimpul când clădirea a servit a sanatoriu, pereţii au fost vopsiţi uniform. După retrocedare, a început un proces de restaurare a picturilor originale.

Ceea ce e mai benefic pentru staţiuni ca Buşteniul este că sunt asaltate de turişti în toate anotimpurile.