Mizele şi efectele noii confruntări dintre Iran şi Arabia Saudită (analiză)

Nu este o noutate faptul că în Iran, ca şi în Arabia Saudită, opozanţi ai celor două regimuri autoritare sunt executaţi. Cazul Nimr al Nimr vine însă pe un fond de tensiune şi incertitudine sporită în regiune. Am explicat într-un articol mai vechi cu ce provocări se va confrunta noul rege saudit după moartea regelui Abdullah. Una dintre acestea este că Arabia Saudită pierde tot mai mult teren în faţa Iranului şiit în războiul prin interpuşi pe care-l duc cele două ţări pentru influenţă în regiune.

Riadul a dorit să-l înlăture de la putere pe Bashar al Assad şi i-a susţinut pe rebelii sirieni care luptă împotriva sa, dar regimul a rămas în picioare. Nici în Irak, Yemen şi Liban lucrurile nu stau mai bine pentru saudiţi. În Yemen, rebelii Huthi, pro-Iran, au preluat puterea şi au ameninţat direct securitatea Regatului şi stabilitatea întregii regiuni a Golfului, în timp ce Hezbollah rămâne principala forţă politică la Beirut. În plus, gruparea Hamas s-a întors pe axa Iran-Siria-Hezbollah, în ciuda încercărilor saudite de a o atrage în sfera de influenţă a Egiptului.

Acordul Occidentului cu Iranul privind programul său nuclear nu a făcut decât să sporească nervozitatea saudiţilor, care se văd în situaţia de a pierde rolul de principal aliat al SUA în regiune. Mai mult, Casa de Saud se teme că odată eliberat de sancţiuni, Teheranul va exporta masiv petrol, subminându-i statutul de principal exportator, şi va avea mai mulţi bani la îndemână pentru a susţine grupările şiite din Orientul Mijlociu.

Nu trebuie să uităm nici jocul periculos făcut de saudiţi cu preţul petrolului la începutul anului trecut, într-un moment în care deşi cererea de petrol scăzuse puternic ca urmare a încetinirii economiei mondiale, Arabia Saudită s-a opus reducerii producţiei şi creşterii preţului. Mişcarea era menită să lovească industria petrolului de şist din SUA, dar şi Iranul. Teheranul nu putea exporta petrol în Occident ca urmare a sancţiunilor legate de programul său nuclear şi avea nevoie de un preţ de 140 de dolari pe baril pentru a-şi echilibra bugetul dependent în proporţie de 70% de veniturile din petrol.

Războiul preţurilor s-a întors însă ca un bumerang împotriva Riadului. Ţinând preţul scăzut şi menţinând producţia, Regatul a ajuns la un deficit de 90 de miliarde de euro, în timp ce Iranul a anunţat recent că odată cu ridicarea sancţiunilor va exporta un milion de barili de ţiţei în plus. Prin urmare, strategia saudită a eşuat, iar Iranul este statul care are acum mai mult spaţiu de manevră în bătălia geopolitică sunnito-şiită din regiune.

Criza internă

Conducerea saudită în schimb se confruntă cu temeri şi provocări atât externe, cât şi interne. Executarea clericului şiit alături de membri ai Al-Qaeda, condamnaţi demult pentru orchestrarea de atentate teroriste şi comploturi împotriva Casei de Saud, s-a dorit a fi o demonstraţie de forţă care să descurajeze orice revolte populare interne, mai ales ale minorităţii şiite. În realitate, a fost un semn de vulnerabilitate.

Trebuie reamintit aici cum a reacţionat regele Abdullah la Primăvara Arabă. Pentru a împiedica răspândirea protestelor şi în Regat, el a pompat 110 miliarde de dolari în protecţie socială, noi locuinţe şi locuri de muncă. În plus, liderul saudit s-a opus vehement mişcărilor pro-democraţie din ţările vecine, temându-se că Iranul şi Al-Qaeda vor profita de înlăturarea aliaţilor săi din vecinătate. Ca urmare, el a înnăbuşit în sânge răscoala şiită din Bahrain. Nu întâmplător acest stat a rupt şi el acum relaţiile cu Iranul. Minoritatea sunnită, dinastia Al Khalifa, care conduce ţara majoritar şiită este datoare apărătorului ei.

În prezent însă izvorul de petrodolari saudiţi pentru cumpărarea liniştii pe plan intern a mai secat, iar ca urmare regimul saudit se teme de proteste şi contestare populară. „Există un sentiment de vulnerabilitate şi că Regatul este înconjurat de forţe ostile. În plus, ei nu sunt siguri că vor mai putea controla populaţia aşa cum au făcut-o după Primăvara Arabă. Nu este vorba despre religie aici, ci despre descurajarea şiiţilor de a se organiza împotriva statului saudit represiv. Represiunea dezvăluie în opinia mea o vulnerabilitate”, explică Madawi al-Rasheed, o expertă saudită şi cercetătoare la London School of Economics, pentru revista Time. În opinia ei, reducerea veniturilor din petrol va forţa conducerea saudită să taie subvenţiile pentru populaţie şi să crească preţurile la combustibil, ceea ce va duce inevitabil la tensiuni sociale.

Alţi experţi au pus executarea imamului şiit pe seama încercării Casei de Saud de a-şi păstra sprijinul clericilor radicali, celălalt pol important de putere din Arabia Saudită. Aceştia ar fi fost nemulţumiţi de faptul că regele Salman şi-a plasat vărul, Mohammad bin Nayef, în poziţia de prinţ încoronat şi fiul, Mohammad bin Salman, în funcţia de Ministru al Apărării, iar toate deciziile sunt luate de descendenţii acestuia. Mai mult, potrivit Time, 55 de imami saudiţi radicali ar fi protestat printr-o scrisoare după ce avioanele ruseşti au bombardat Statul Islamic în Siria, ceea ce spune multe despre cum gândeşte o parte a establishmentului saudit.

Executarea clericului şiit şi ruperea relaţiilor diplomatice cu Iranul poate fi explicată ca o concesie făcută de Regele Salman clericilor ultraconservatori, care au o mare influenţă asupra politicii Regatului, pentru a asigura stabilitatea internă a regimului său. Cotidianul francez ”Le Monde” a scris că o graţiere a imamului şiit Al-Nimr ar fi fost criticată dur de cercurile ultraconservatoare, mai ales că zeci de sunniţi implicaţi în atentate organizate de Al-Qaeda urmau să fie executaţi, iar Regatul a anunţat şi formarea unei coaliţii anti-teroriste împotriva ISIS.

Consecinţele pentru regiune

După ruperea relaţiilor diplomatice dintre Arabia Saudită şi Iran, o realizare a planului de pace pentru Siria pare tot mai improbabilă. Am explicat într-un articol anterior ce capcane şi puncte vagi conţine acesta. Pe 25 ianuarie trebuie să înceapă la Geneva discuţiile dintre reprezentanţii regimului Assad şi opoziţie pentru a pregăti tranziţia politică, dar ministrul saudit de Externe a reiterat poziţia Riadului că preşedintele sirian nu va avea niciun rol în viitorul Siriei.

Executarea clericului şiit s-a dorit a fi o demonstraţie de forţă care să descurajeze orice revolte populare interne, mai ales ale minorităţii şiite. Regimul de la Riad este vulnerabil după scăderea veniturilor din petrol.

După luni de zile de eforturi ale diplomaţilor europeni şi americani pentru a-i aduce la masa negocierilor pe miniştrii de Externe din Arabia Saudită şi Iran, cele două puteri regionale, care-i susţin direct pe rebeli, respectiv regimul Assad, au agreat la Viena un plan de pace. În contextul actual, acesta pare însă imposibil de realizat.

Iranul şi Arabia Saudită, care duc un război prin interpuşi în Siria, aveau misiunea importantă de a facilita dialogul dintre Assad şi opoziţie. Mai mult, Riadul avea sarcina dificilă de a uni opoziţia siriană pentru ca aceasta să-şi trimită reprezentanţi la dialog. Escaladarea conflictului dintre Iran şi Arabia Saudită ca urmare a executării clericului reduce considerabil şansele dialogului de pace şi ale găsirii unei soluţii politice. Mai ales că încă nu s-a stabilit ce grupuri ale opoziţiei vor fi acceptate la dialog şi care sunt considerate grupări teroriste.

Compromiterea procesului de pace în Yemen

Escaladarea conflictului saudito-iranian va afecta şi perspectivele şi aşa fragile de a se ajunge la o pace în Yemenul măcinat şi el de un război civil sângeros. Şi aici este vorba despre un război prin interpuşi între Iranul, care susţine miliţiile şiite, aşa numiţii rebeli Huthi, şi Arabia Saudită care încearcă să-l readucă la putere pe preşedintele sunnit Abd Rabbo Mansur.

În ciuda avioanelor şi soldaţilor saudiţi trimişi împotriva rebelilor Huthi şi a uciderii a peste 6.000 de oameni, Riadul nu a reuşit să-şi îndeplinească acest obiectiv, chiar dacă Iranul nu-i susţine pe rebeli substanţial cu armament şi luptători, ca pe Bashar al Assad în Siria. Unii experţi au susţinut chiar că execuţia în masă din Regat a avut ca obiectiv să distragă atenţia de la eşecul intervenţiei regelui Salman în Yemen, care a dus la moartea a mii de civili şi nu a adus rezultatul dorit. Un compromis între Iran şi Arabia Saudită care să ducă la o pace în Yemen pare şi mai puţin probabil în actualul context.

Sporirea tensiunilor sectare în Irak

Ruperea relaţiilor diplomatice dintre Iran şi Arabia Saudită va avea efecte negative şi asupra Irakului pentru că va spori tensiunile sectare între şiiţii aflaţi la putere şi sunniţii care se simt marginalizaţi. Teheranul a ajuns cel mai important aliat al guvernului şiit de la Bagdad. Tot Iranul susţine autorităţile irakiene în lupta împotriva Statului Islamic, în timp ce trupelor americane şi turceşti li s-a spus că nu sunt binevenite pe teritoriul irakian.

De partea cealaltă, Arabia Saudită a încercat să se poziţioneze ca protectoarea minorităţii sunnite marginalizate după îndepărtarea de la putere a lui Saddam Hussein. Influenţa Riadului nu a reuşit însă să le schimbe statutul sunniţilor, ci doar să-i arunce în braţele ISIS. Scriam mai demult despre posibilitatea creării unui stat nou sunnit (un Sunnistan) pe teritoriile ce vor fi eliberate de ISIS în Irak şi Siria, care ar urma să acţioneze ca o contrapondere la Assad şi la regimul şiit pro-iranian de la Bagdad. Acesta ar avea nevoie în primul rând de sprijinul Arabiei Saudite şi al Turciei pentru a se forma.

Până acolo însă trebuie învins Statul Islamic. E ştiut însă faptul că Daesh s-a folosit de acutizarea conflictului dintre sunniţi şi şiiţi, în sensul că i-a fost mai uşor să recruteze sunniţi care se simţeau excluşi de puterea de la Bagdad. Atâta timp cât şiiţii nu împart puterea, iar sunniţii nu sunt reprezentaţi corespunzător în instituţiile statului, gruparea poate găsi un bazin larg de recrutare. Ca urmare, escaladarea conflictului dintre Iran şi Arabia Saudită va amplifica tensiunile sectare din Irak şi va împiedica înfrângerea ISIS.

În concluzie, executarea clericului şiit nu a făcut decât să toarne şi mai mult gaz pe focul conflictelor sectare din Orientul Mijlociu. Bahrain-ul, Kuweit-ul şi Emiratele Arabe Unite s-au plasat de partea Arabiei Saudite pentru a arăta că blocul sunnit este unit în faţa ascensiunii axei şiite Teheran-Bagdad-Assad-Hezbollah-rebelii Huthi. Taberele s-au poziţionat clar, iar războiul până acum rece prin interpuşi, purtat pe mai multe fronturi, se poate oricând transforma într-un război cald.