Rusia îşi schimbă "preferinţele". Marea Britanie "detronează" SUA, fiind considerată de Kremlin inamicul public nr. 1

În ultimii ani, Marea Britanie a devenit inamicul preferat în ochii Moscovei. A fost acuzată că ar fi complotat atacuri cu drone asupra aerodromurilor ruseşti, că ar fi aruncat în aer conducta Nord Stream, că ar fi dirijat raiduri „teroriste” în interiorul Rusiei şi chiar că ar fi sprijinit atacul grotesc de anul trecut al Statului Islamic asupra unui concert din Moscova, potrivit The Guardian.

Săptămâna aceasta, la lista de acuzaţii s-a adăugat una nouă: autorităţile ruse au susţinut că serviciile de informaţii britanice au încercat fără succes să atragă piloţi ruşi să dezerteze în Occident.

„FSB-ul [Serviciul Federal de Securitate al Rusiei] a expus toate acestea în detaliu”, le-a spus reporterilor de la Moscova ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, descriind ceea ce a numit el un complot susţinut de britanici pentru a ademeni un pilot rus care zbura cu un avion echipat cu rachete Kinjal spre România, unde, susţine Lavrov, ar fi fost doborât de forţele NATO.

„Nu ştiu cum se vor spăla britanicii pe mâini de asta, deşi abilitatea lor de a juca rolul gâştei care iese din duş este bine cunoscută”, a adăugat Lavrov, folosind un idiom rusesc prin care prezenta Marea Britanie ca reuşind mereu să iasă nepătată, în ciuda acţiunilor sale.

Londra neagă implicarea în toate aceste comploturi.

În timp ce Moscova caută să refacă legăturile cu administraţia Donald Trump, Marea Britanie a preluat rolul rezervat odinioară SUA – principalul adversar al Kremlinului şi ţintă favorită în războiul său propagandistic.

„Rusia se consideră egală cu Statele Unite. Acum nu îl pot critica direct pe Trump, aşa că pe cine dai vina pentru necazurile tale – pentru pierderile din Ucraina, pentru un milion de victime? Dai vina pe cel mai apropiat, pe britanici. E uşor să ne portretizezi ca rădăcina tuturor problemelor Rusiei”, a spus căpitanul John Foreman, fost ataşat militar al Marii Britanii la Moscova.

Anul acesta, serviciul rus de informaţii externe (SVR) a declarat: „Londra astăzi, ca şi în ajunul ambelor războaie mondiale, acţionează ca principalul instigator global.”

În viziunea Rusiei, acesta este un rol pe care Marea Britanie l-a purtat în mod intermitent de peste două secole.

În timpul Războiului Rece, SUA era cunoscută în limbajul KGB drept „inamicul principal”, cu Marea Britanie departe pe locul doi.

Deşi rivalitatea şi spionajul reciproc dintre cei doi nu au dispărut niciodată, în mintea Kremlinului ameninţarea reprezentată de Marea Britanie era mai degrabă un subiect secundar, în comparaţie cu confruntarea principală dintre Moscova şi Washington.

Dar rivalitatea dintre Rusia şi Marea Britanie are o istorie lungă, care se întinde până la „Marele Joc” din secolul al XIX-lea, când Rusia imperială şi Marea Britanie se luptau pentru influenţă în Asia Centrală, unde imperiile lor se aflau la doar 32 de kilometri distanţă în unele locuri.

A existat o perioadă scurtă în care imperiile au fost aliate, dar după Revoluţia din Octombrie 1917, Marea Britanie a redevenit principalul antagonist, văzută de bolşevicii marxişti drept principala putere a vechiului ordin capitalist şi imperialist.

SUA, în acea perioadă, era un simplu gând marginal; serviciul sovietic timpuriu de informaţii externe acoperea ţara din departamentul său britanic, „deoarece era o ţară anglo-saxonă şi pentru că nu ne deranja prea mult oricum”, în cuvintele lui Georges Agabekov, un ofiţer de informaţii care mai târziu a dezertat.

Invazia pe scară largă împotriva Ucrainei, însă, a dus relaţiile la un nou minim.

Deşi bugetul şi capacităţile Marii Britanii sunt mult mai mici decât cele ale SUA, britanicii au fost mult mai dispuşi decât omologii americani să îşi asume riscuri şi să împingă limitele în ceea ce priveşte sprijinul militar pentru Ucraina şi schimbul de informaţii.

„Britanicii au fost cu un pas înainte încă din primele zile”, a declarat o sursă din serviciile de informaţii ucrainene.

Boris Johnson a fost unul dintre primii lideri occidentali care au vizitat Kievul după invazie, sosind la începutul lui aprilie 2022, la doar 10 zile după ce forţele ruse se retrăseseră din jurul capitalei. Joe Biden a făcut propria vizită abia în februarie 2023. Oficialii americani au aprobat un sprijin masiv pentru Ucraina, dar au fost precauţi cu privire la escaladare, în timp ce Johnson a folosit frecvent o retorică agresivă despre înfrângerea Rusiei – lucru remarcat la Moscova.

Oficialii ruşi, inclusiv Vladimir Putin, au exploatat în repetate rânduri afirmaţiile conform cărora Johnson ar fi zădărnicit un potenţial acord de pace în primăvara anului 2022. În naraţiunea Moscovei, Kievul era pregătit să accepte condiţiile la începutul războiului, dar s-a retras la ordinul britanicilor – o versiune respinsă de preşedintele Volodimir Zelenski, dar care a devenit acum parte a discursului mediatic de stat rus.

„Există într-adevăr focare de anglofobie în serviciile de securitate, printre oameni precum [Nikolai] Patruşev, [Alexander] Bortnikov şi [Serghei] Narîşkin”, a spus Foreman, referindu-se la trei dintre cei mai puternici siloviki [ofiţeri de securitate de rang înalt - n.n.] ai Rusiei.

Printre elitele conducătoare ale Rusiei, termenul odinioară nevinovat de „anglo-saxoni” a renăscut ca un eufemism pentru cele mai profunde anxietăţi ale Kremlinului despre Occident. În lexicul oficial, nu mai desemnează un popor antic, ci o cabală geopolitică condusă de Londra, acuzată că ar complota să limiteze, să umilească şi să dezmembreze Rusia.

Ostilitatea a coborât din vârf în jos. Propagandiştii de televiziune ai Rusiei concurează acum pentru a transmite ameninţări tot mai morbide: unul dintre prezentatorii favoriţi ai lui Putin se laudă regulat că Marea Britanie ar putea fi „scufundată sub apă” de noua torpilă nucleară rusă.

Opinia publică a urmat aceeaşi direcţie. Potrivit unui sondaj al Centrului Levada din această vară, 49% dintre ruşi numesc Marea Britanie drept unul dintre principalii duşmani ai ţării lor, pe locul doi după Germania.

Dar această ură pare să fi trecut aproape neobservată în Marea Britanie, a spus Foreman.

„Ei se gândesc la noi mult mai mult decât ne gândim noi la ei. Nu este o relaţie reciprocă; britanicul obişnuit de pe stradă nu are idee că această ură există”, a spus el.

În plus, pentru a spori confuzia, mesajele Moscovei sunt adesea contradictorii, prezentând Marea Britanie atât ca o relicvă colonială în declin, cât şi că o putere cu o influenţă disproporţionată asupra afacerilor mondiale.

„Liderii sovietici de atunci, şi liderii ruşi de acum, îi fac Marii Britanii un compliment indirect când pretind că ei cred că Londra se află în spatele fiecărei conspiraţii împotriva lor”, a scris Michael Clarke, profesor invitat de studii de apărare la King’s College London, într-un număr recent al revistei British Army Review.

„Serviciile britanice de informaţii rămân oaia neagră preferată pentru analiştii din Rusia”, a adăugat el.

În acelaşi timp, după cum arată un studiu recent al think-tank-ului New Eurasian Strategies Research, Marea Britanie este prezentată la Moscova „ca o putere slăbită, o păpuşă a Statelor Unite şi o societate în decădere morală şi socială”.

Marea Britanie nu este singură în galeria de duşmani ai Kremlinului. De la alegerea lui Trump, Europa în ansamblu s-a alăturat rândurilor – nu mai este un loial urmăritor al Washingtonului, ci, în naraţiunea Moscovei, adevărata sursă a agresiunii şi instabilităţii occidentale.

Totuşi, Regatul Unit pare să ocupe un loc special.

„Nu le place Europa, dar îi urăsc cu adevărat pe britanici – acesta este mesajul care reiese când vorbeşti cu ruşii”, a spus un diplomat european de rang înalt la Moscova, care a cerut anonimatul pentru a vorbi liber.

Ce înseamnă statutul de inamic al Marii Britanii pentru politica rusă reală faţă de Regat este greu de evaluat.

Regatul Unit nu este unic în acuzarea Moscovei de desfăşurarea unei campanii hibride extinse pe teritoriul său. În toată Europa, serviciile de informaţii au dat vina pe Moscova pentru sabotaj, incendieri şi operaţiuni de dezinformare, parte din ceea ce descriu drept o campanie coordonată împotriva continentului.

Dar diplomatic, Moscova pare unic de puţin dispusă să se angajeze cu Londra, chiar şi prin canale private. Financial Times a relatat săptămâna aceasta că Londra a încercat, fără succes, să stabilească o linie discretă de comunicare, în timp ce Kremlinul s-a arătat mai receptiv la Berlin şi Paris.

Pavel Baev, profesor de cercetare la Institutul de Cercetare a Păcii din Oslo, a sugerat că acest lucru s-ar putea datora faptului că sprijinul militar pentru Ucraina se bucură de un larg sprijin în rândul publicului britanic şi în întreg spectrul politic, în timp ce în alte ţări europene este mai contestat.

„Ca rezultat, Moscova se concentrează mai mult pe Germania şi Franţa ca potenţiale canale pentru a deraia planurile europene de reînarmare”, a spus Baev.

Clarke a remarcat că ostilitatea Moscovei este accentuată de ceea ce consideră a fi vulnerabilitatea strategică a Marii Britanii: o ţară aliniată cu Europa, dar în afara ei, şi tot mai izolată.

„Moscova percepe că Regatul Unit s-a izolat de partenerii săi europeni în procesul Brexit şi că va avea nevoie de timp pentru a recupera terenul politic pierdut în rândul marilor puteri europene”, a spus el.

În acelaşi timp, a scris Clarke, Marea Britanie a avut dificultăţi în a menţine un parteneriat strategic reînnoit cu SUA, găsind dificil să menţină relaţii strânse atât sub administraţia Trump, cât şi sub cea Biden.

„Aşa că, din perspectiva Moscovei, Regatul Unit este mai izolat ca oricând din 1914 şi poate fi atacat pe rând.”