Şeful unui think-tank american: Lovitura asupra Trans-siberienei rescrie strategia globală. Indo-Pacificul începe în Ucraina

De mai mult timp, Ucraina a lucrat în tăcere pentru a împinge invazia rusă mult dincolo de liniile frontului. Săptămâna trecută, reţeaua de informaţii a Kievului a dat cea mai spectaculoasă lovitură de până acum, lovind la 6.000 de kilometri de Donbas pentru a ataca renumita Cale Ferată Trans-siberiană.

Rezultatul: legătura feroviară critică ce transporta arme nord-coreene către front este acum blocată, paralizând lanţul vital de aprovizionare al Moscovei de la est la vest, relatează Kyiv Post.

Kievul şi-a confirmat responsabilitatea prin agenţia sa de informaţii militare (GUR), care a spus că atacul din regiunea rusă Habarovsk a blocat linia feroviară de care Moscova se foloseşte pentru a transporta muniţiile furnizate de Phenian – inclusiv rachete balistice, proiectile şi cele peste 20.000 de containere de muniţie pe care Coreea de Nord le-a furnizat Rusiei pentru campania sa militară.

Pentru Glen Howard, preşedintele Fundaţiei Saratoga şi unul dintre cei mai experimentaţi strategi ai Washingtonului în privinţa Rusiei, atacul nu este doar o altă operaţiune îndrăzneaţă de sabotaj ucrainean. Este un semnal geopolitic de trezire.

„Atacul recent simbolizează mai mult decât orice conectivitatea dintre Pacific şi războiul din Ucraina”, a declarat Howard, argumentând că lovitura demontează decisiv ideea – populară în rândul „restricţioniştilor” americani – că Europa şi Indo-Pacificul sunt teatre strategice separate.

„Apariţia a zece mii de soldaţi nord-coreeni în Kursk şi luptând împotriva Ucrainei este o manifestare a acestei conectivităţi. Pentru Coreea de Nord, războiul din Ucraina este propriul său laborator de luptă”, a spus el.

Stefan Korshak, corespondent militar al publicaţiei citate, îşi împărtăşeşte perspectiva asupra evoluţiilor recente din războiul Rusiei în Ucraina.

Indo-Pacificul, insistă Howard, începe acum în Ucraina.

Lanţul de aprovizionare est-asiatic al Moscovei, lovit la sursă

Prin lovirea Trans-siberienei – linia feroviară cu cea mai mare capacitate ce leagă frontiera pacifică a Rusiei de inima sa europeană – Kievul a extins o campanie de sabotaj care a început în 2023 cu demolarea îndrăzneaţă a tunelului Severomuisk de pe Magistrala Baikal–Amur (BAM).

Howard a documentat acel atac anterior în analiza sa din 2023, „În Siberia”, notând că lovitura asupra BAM a redus temporar Rusia la o singură linie feroviară funcţională către Vladivostok, strangulând comerţul cu China şi logistica militară est-vest.

Ucraina nu s-a oprit aici. A doua zi, operativi ai SBU au lovit varianta Devil’s Bridge – singura alternativă la tunelul distrus – blocând trenuri şi expunând fragilitatea infrastructurii ruse din Extremul Orient. A fost, spune Howard, un masterclass în secvenţiere strategică.

Această nouă lovitură, argumentează el, arată că Kievul înţelege că „flancul siberian al Rusiei este extrem de vulnerabil” – şi că Moscova încă nu a învăţat cum să-l apere.

„Nu este o schimbare operaţională, ci o vulnerabilitate specifică a Rusiei pe care Ucraina şi GUR au demonstrat că o pot exploata selectiv, la momentul potrivit, pentru a provoca haos”, a spus Howard.

Ceea ce face posibil acest lucru, a subliniat el, este prezenţa ucraineană din regiune, care nu mai este latentă – aşa-numita 'Fâşie Verde' [o regiune istorică din Extremul Orient rus unde, în secolul al XIX-lea, s-au stabilit numeroşi colonişti ucraineni -n.n], populată de descendenţi ai coloniştilor ucraineni din secolul al XIX-lea.

'Fâşia Verde' se trezeşte

Howard spune că această campanie de sabotaj demonstrează că Fâşia Verde – considerată mult timp la Moscova doar o notă etnografică – are forţă strategică.

„Simbolizează, de asemenea, importanţa Fâşiei Verzi în Siberia şi faptul că este reală, nu mai este latentă, ci capabilă să iasă la suprafaţă în orice moment”, a spus el.

Informaţiile militare ucrainene „au folosit prezenţa diasporei ucrainene din Siberia pentru a construi o reţea viabilă de spionaj şi sabotaj.”

Acea reţea umană contează. Dronele ucrainene pot lovi baze aeriene ruse. Dar aruncarea în aer a liniilor feroviare în sălbăticia Pacificului este genul de operaţiune care necesită planificare, acces local şi echipe la sol.

„Este nevoie de o planificare foarte atentă pentru a desfăşura aceste atacuri. De asemenea, pare să indice că ruşii nu au învăţat cum să protejeze eficient liniile feroviare”, a spus Howard.

El adaugă că este probabil ca Ucraina să fi fost avertizată asupra mişcării armelor nord-coreene de către aliaţii NATO, posibil SUA, permiţând GUR să poziţioneze la timp sabotorii.

„Acest atac pare desprins dintr-un roman de Alistair MacLean… o versiune ucraineană a filmului Where Eagles Dare”, a spus el.

Un al Treilea Război Mondial eurasiatic în mişcare lentă

Pentru Howard, lovitura dezvăluie şi un adevăr mai profund: „pivotul către Asia” al Rusiei, promovat zgomotos ca schimbare civilizaţională, este de fapt dictat de disperarea logistică.

Moscova are nevoie de forţă de muncă şi muniţie nord-coreeană – „carne de tun”, cum o numeşte el – pentru că economia sa de război nu poate acoperi cererea de pe front.

Dar acest pivot vine cu un efect geopolitic de bumerang.

„Faptul că Moscova se bazează şi se orientează spre Coreea de Nord o face să-şi pună în pericol relaţiile cu Beijingul”, a spus Howard.

Putin a apelat la Kim Jong-un tocmai pentru că China nu a furnizat nivelul de ajutor militar pe care Moscova îl aştepta.

„Aşa că a spus la naiba cu asta… Este o formă foarte asiatică de luare a deciziilor ruseşti”, a adăugat el.

Beijingul, notează el, a semnalat disconfort. Vizita recentă a lui Kim Jong-un în China „a fost destul de rece”. Coreenii de Nord luptă în Kursk, nu trupele chineze. Muniţiile RPDC – nu chineze – sunt cele care ajung pe frontul rusesc.

Ironia este puternică: China şi Rusia se laudă cu un parteneriat „fără limite”, dar aceste limite pun acum la încercare fiabilitatea rolului Rusiei ca poartă terestră a Beijingului către Europa.

Cu BAM şi Transsiberiana dovedite vulnerabile, Beijingul este forţat să reevalueze dacă Rusia poate garanta securitatea fizică a propriului său coridor 'Centura şi Drumul'.

Următorul front în Siberia

Atacul asupra Trans-siberienei nu pune capăt războiului. Dar, în opinia lui Howard, îl modelează. Loveşte în momentul dependenţei Rusiei de obuzele nord-coreene – care, spune el, deja se împuţinează – exact când Moscova încearcă să menţină presiunea ofensivă pe frontul Pokrovsk.

Şi este puţin probabil să fie ultimul.

„Ucraina a arătat deja că are capacitatea de a perturba infrastructura logistică rusă din Extremul Orient”, a spus el, menţionând lovituri anterioare asupra rafinăriilor de petrol şi fabricilor de muniţie din adâncul Uralilor.

„Acestea sunt cei doi piloni ai transportului logistic militar rus în Extremul Orient… o realizare uimitoare.”

Întrebat ce urmează, oferă un indiciu: nu o listă de ţinte, ci un tipar. Ucraina va continua să lovească infrastructura pe care Rusia nu o poate înlocui uşor – porturi, rafinării, conducte, fabrici strategice – „în inima Siberiei.”

Şi adaugă, cu entuziasmul unui autor de thrillere din Războiul Rece: „Sper doar că Budanov îmi va vinde drepturile de film.”

Un război care începe în Doneţk, se termină în Pacific

Lovitura Ucrainei asupra Căii Ferate Trans-siberiene este mai mult decât o perturbare tactică. Obligă Washingtonul, Bruxellesul şi capitalele asiatice să confrunte realitatea strategică emergentă a conflictului:

Războiul din Ucraina nu mai este un război regional. Este un război eurasiatic. Liniile sale de front se întind de la Avdiivka la Vladivostok.

Şi atât timp cât obuze nord-coreene detonează în oraşe ucrainene – iar sabotori ucraineni detonează trenuri în Siberia – linia de demarcaţie dintre Europa şi Indo-Pacific nu este nici Uralii, nici Marea Chinei de Sud.

După cum argumentează Glen Howard, hărţile trebuie redesenate. Indo-Pacificul începe acum în Ucraina.