Cum a ajuns Statul Islamic să destabilizeze Irakul şi Siria

Statul Islamic care a îngrozit lumea prin crimele sale abominabile este o grupare teroristă globală, cu o agendă universalistă. Mai periculoasă decât Al-Qaeda, ea n-a apărut din neant, ci a fost favorizată de discriminarea sunniţilor în Irakul condus de Nuri al-Maliki, de izbucnirea războiului din Siria şi de adâncirea clivajului sunniţi-şiiţi în Orientul Mijlociu.

Toată lumea se întreabă în prezent cum a reuşit o asemenea grupare să preia în scurtă vreme controlul asupra unui teritoriu vast dintre Siria şi Irak şi să destabilizeze şi celelalte ţări din regiune. Nu trebuie uitat că gruparea s-a rupt din Al-Qaeda, după ce s-a dovedit a fi şi mai violentă decât aceasta şi după ce a refuzat să execute ordinele liderului terorist Ayman al Zawahiri de a ucide mai puţini civili în Siria.

Paradoxal tocmai caracterul global al mişcării teroriste face dificilă realizarea obiectivului său de impunere a unui califat în Irak şi Siria. IS este o miliţie eterogenă, formată din luptători din mai multe ţări, mulţi dintre ei nevorbitori de arabă, care au în comun doar referinţa la Sharia. Pentru a impune însă un stat islamic gruparea ar avea nevoie de o ancorare în societăţile respective şi de capacitatea de a menţine şi gestiona teritoriile ocupate.

Cunoscutul islamolog Olivier Roy explică într-un interviu pentru New Republic că jihadiştilor nu le pasă de societatea locală şi nu au un proiect pentru aceasta, fiind doar o armată de militanţi, nu un partid politic sau o mişcare socială. Roy se îndoieşte că ei au capacitatea să administreze teritoriile cucerite sau să se transforme repede într-o organizaţie politică eficientă.

Deocamdată miliţiile kurde sunt cele care încearcă să ţină pe loc avansul IS, nu doar pentru a-şi apăra teritoriul. În această luptă, kurzii au preluat controlul asupra oraşului Kirkuk şi speră să obţină o acceptare de facto a independenţei Kurdistanului de la şiiţi.

Olivier Roy prognozează o transformare a Irakului într-o federaţie de trei entităţi – sunniţii ar urma să administreze nordul, şiiţii sudul iar kurzii Kurdistanul.

În opinia sa, orice modificare de graniţe se va datora doar colapsului vechilor construcţii naţionale. Realitatea pare să-i dea dreptate. Irakul arată deja ca un stat eşuat, dominat de conflicte sectare şi cu o putere centrală incapabilă de a-şi controla întreg teritoriul.

Acutizarea clivajului şiiţi-sunniţi

Premierul irakian Nuri al Maliki care a fost recent forţat să renunţe la putere are o mare vină din această perspectivă. El a acţionat doar în interesul şiiţilor şi i-a marginalizat pe sunniţi. Aceştia au fost discriminaţi la alocarea posturilor în administraţie, poliţie şi armată. Mai mult, potrivit Amnesty Internaţional, mii de sunniţi irakieni au fost deţinuţi şi încarceraţi arbitrar, fără acuzaţii, şi chiar torturaţi. Ca urmare, ei au ajuns să se simtă ameninţaţi şi au căutat o alianţă cu gruparea Statul Islamic în Irak şi Siria împotriva guvernului central şiit.

Statul Islamic s-a folosit deci de acutizarea conflictului dintre sunniţi şi şiiţi, în sensul că i-a fost mai uşor să recruteze sunniţi care se simţeau excluşi de puterea de la Bagdad. Atâta timp cât şiiţii nu împart puterea, iar sunniţii nu sunt reprezentaţi corespunzător în instituţiile statului, gruparea poate găsi un bazin larg de recrutare în nord. Decizia SUA, Iranului şi a altora de a-i cere lui Nouri al Maliki să renunţe la funcţia de premier a fost menită să rezolve această problemă prin crearea unui nou guvern, incluziv.

Statul Islamic s-a folosit de acutizarea conflictului dintre sunniţi şi şiiţi, în sensul că i-a fost mai uşor să recruteze sunniţi care se simţeau excluşi de puterea de la Bagdad. Atâta timp cât şiiţii nu împart puterea, iar sunniţii nu sunt reprezentaţi corespunzător în instituţiile statului, gruparea poate găsi un bazin larg de recrutare în nord

Aceste conflicte sectare nu pot fi înţelese însă decât prin raportarea la tabloul mai larg al luptei pentru influenţă între cele două puteri regionale Iran şi Arabia Saudită. Cele două ţări duc de multă vreme un război prin interpuşi – pe axa şiită găsim Iran, Hezbollah, regimul Assad şi conjunctural pe al Maliki, în timp ce frontul sunnit este mai divizat şi nu are obiective comune. Arabia Saudită nu s-a aliat cu organizaţii sunnite mainstream precum Frăţia Musulmană şi a jucat ciudat, susţinând de-a lungul timpului diferite grupări teroriste care acum ameninţă Pakistanul, Irakul şi Siria.

Războiul din Siria

O altă explicaţie pentru ascensiunea fulminantă a Statului Islamic ca ameninţare la adresa întregului Orient Mijlociu este războiul din Siria. Pe fondul haosului adus de acesta, jihadiştii au putut intra nestingheriţi în Irak dinspre Siria. ”Haosul din Siria a permis IS să cucerească uşor acest teritoriu. Mai mult, războiul le-a dat teroriştilor acces la armament greu şi posibilitatea de a se retrage în zone sigure”, explică Michael Knights, specialist în problema irakiană la Washington Institute for Near East Policy, pentru site-ul vox.com.

Îngrijorător este că teroriştii dispun de armament de ultimă generaţie, de sume mari de bani şi atacă mai ales regiuni bogate în câmpuri petrolifere pentru a beneficia de ele. Faţă de alte grupări islamiste, IS nu depinde de finanţări externe, ci şi-a construit în Siria un mini-stat paralel: colectează taxe, vinde electricitate şi exportă petrol pentru a-şi finanţa activităţile teroriste.

E adevărat că cei 7.000 de combatanţi IS nu se pot măsura numeric cu armata irakiană care are 250.000 de soldaţi poliţie înarmată, şi nu pot să preia uşor controlul asupra ţării, mai ales asupra capitalei Bagdad. Totuşi în cazul preluării oraşului Mosul de către terorişti, 30.000 de soldaţi irakieni au fost puşi pe fugă de 800 de luptători ISIS. Explicaţia este ca aceştia n-au vrut să lupte şi să moară pentru actualul guvern de la Bagdad. S-au înregistrat sute de dezertări pe lună pentru ca şi armata irakiană este afectată de clivajul sunniţi-şiiţi. ”Unii musulmani şiiţi nu vor să lupte împotriva altor sunniţi pentru un guvern opresor”, explică Jason Lyall, expert în insurgenţe de la Yale University pentru vox.com.

Combaterea teroriştilor

SUA au început raiduri aeriene împotriva militanţilor terorişti pe 8 august şi au furnizat şi ajutoare iezizilor încercuiţi pe munte şi aflaţi într-o situaţie disperată. Evident că Obama respinge o revenire a trupelor americane în Irak şi o implicare militară din care nu ştie cum va ieşi.

S-a speculat mult dacă SUA îşi va intensifica raidurile după decapitarea jurnalistului american James Foley de către jihadişti. Şeful statului major Interarme, generalul Martin Dempsey avertiza recent că nu este de ajuns ca teroriştii să fie bombardaţi în Irak, ci pentru a fi învinşi, trebuie atacaţi în Siria. ”Va trebui să-i atacăm în ambele părţi ale acestei frontiere (dintre Irak şi Siria) care nu mai există. Acest lucru va fi posibil atunci când vom avea o coaliţie capabilă să învingă Statul Islamic”, a explicat generalul. Eventuale raiduri americane în Siria vor fi însă mult mai dificil de făcut decât în Irak, dat fiind că regimul Assad a rămas la putere.