Găini pitice la cuptor - o friptură fragedă şi aromată
alte articole
Friptura de găini pitice are un buchet de arome foarte fin obţinut prin marinarea cărnii cu un amestec de usturoi, muştar, coriandru, piper şi alte condimente în cantităţi balansate. Boia de ardei dulce (paprică) se adaugă pentru a obţine o culoare frumoasă aurie, iar pentru a le da o formă rotundă şi apetisantă, găinuşele se umplu cu bucăţi de măr, ce în timpul coacerii vor da un gust şi o aromă delicată.
În timp ce friptura se coace încet la cuptor, cartofii, ciupercile şi restul de legume se îmbiba cu zeama lăsată de friptură, dându-le un gust deosebit.
Ingrediente:
2 găini pitice (găinuşe),
marinata pentru friptură:
- 1 linguriţă muştar galben,
- 1 linguriţă muştar seminţe,
- 1/2 linguriţă de coriandru,
- 1/2 linguriţă de boia dulce,
- 1/2 linguriţă de piper,
- 2 căţei de usturoi daţi prin presă,
- 1 linguriţă de miere,
- 1 lingură de ulei,
- 1 linguriţă de oţet sau suc de lămâie,
1 măr pentru umplut,
pentru patul de legume:
- 1 ceapă,
- 1/2 ardei roşu,
- 2 căţei de usturoi,
- 1 morcov mic,
- 50 g ciuperci de mărime mică,
- 50 g unt,
- 4-5 cartofi de mărime potrivită,
- 1 linguriţă de unt sau ulei pentru cartofi,
- sare şi piper după gust,
câteva crenguţe de pătrunjel (opţional)
Modul de preparare:
Prepararea găinuşelor la cuptor este relativ simplă. Găinuşele se curăţă de cotoare, se spală bine cu apă rece, apoi se zvântă de excesul de apă cu ajutorul unui prosop de hârtie sau o pânză de bumbac.
Într-un castron mic sau o farfurie adâncă se combină muştarul galben şi cel cu seminţe, boia de ardei dulce, piperul şi coriandru măcinat, sare, usturoiul pisat, mierea, sucul de lămâie şi uleiul.
Se amestecă bine toate ingredientele, iar cu ajutorul unei pensule găinuşele se ung mai întâi în interior, după care se umplu cu bucăţi de mere, şi se închid cu ajutorul unor scobitori.
Găinuşele se ung bine cu marinata pentru friptură, apoi se lasă cel puţin o jumătate de oră la marinat. În acest timp carnea se frăgezeşte şi se aromează. Găinuşele se ung din nou, pentru a împrospăta compoziţia de marinat dacă aceasta se scurge pe alocuri de pe pui.
Cuptorul se încinge la 180 C.
Între timp, se pregăteşte patul de legume. Ceapa se taie Julien, ardeiul se taie în felii subţiri, iar morcovul se taie în rondele. În funcţie de ciupercile pe pare le aveţi la îndemână, acestea se vor tăia în felii, sau se vor lăsa întregi dacă au pălăriile mici.
În vasul în care se prepară friptura se formează patul de legume din ceapă, ardei, morcov şi ciuperci. Se presară cu puţină sare şi piper.
Găinuşele marinate se aşează în mijlocul vasului de friptură.
De jur împrejur se adaugă cartofii curăţaţi şi tăiaţi în bucăţi mai mari. Dacă sunt mai mici, aceştia pot fi lăsaţi întregi.
Cartofii se stropesc cu marinata ce a rămas de la ungerea cărnii sau cu puţin unt sau ulei. Se mai adaugă sare şi piper după gust.
În tavă se adaugă un pahar de apă, în care vor fierbe cartofii. În acelaşi timp vaporii emanaţi de la apa din tavă, vor menţine carnea fragedă, prevenind uscarea.
Tava se dă la cuptor pentru aprox. o oră, până când carnea se rumeneşte. Când carnea este pătrunsa, friptura de găini pitice se scoate din cuptor şi se lăsă deoparte câteva minute, înainte de servire.
Deasupra cartofilor se poate presăra puţin pătrunjel verde mărunţit. Serveşte cât este caldă, ca atare sau alături de salata sau murăturile preferate.
Vă dorim poftă bună!