Anchetă la un spital din România unde o bătrână a fost lăsată fără ajutor până când a intrat în comă. Femeia a murit


La Spitalul Beiuş are loc o anchetă penală şi disciplinară după ce o femeie de 79 de ani, uitată cu orele în salon, a murit după ce a intrat în comă, scrie eBihoreanul.ro.
Femeia, pe nume Iuliana Zdrâncă, a fost găsită inconştientă în salonul Spitalului Municipal Beiuş de către fiica ei, după ce ar fi fost lăsată fără supraveghere timp de mai multe ore. O infirmieră a chemat o ambulanţa chiar din interiorul spitalului. Deşi a fost transferată de urgenţă la Spitalul Judeţean din Oradea, bătrâna a murit a doua zi. În urma decesului, au fost declanşate atât o anchetă penală, cât şi una disciplinară.
„Mama a murit pentru că a fost complet ignorată şi tratată cu neglijenţă. Nişte oameni care se numesc medici au lăsat-o să se stingă, ca şi cum viaţa ei n-ar mai fi contat”, spune cu durere fiica victimei, Rodica Coroiu.
Ce s-a întâmplat?
Internată iniţial pentru o inflamaţie la picior, o afecţiune aparent banală, Iuliana Zdrâncă a ajuns a doua zi într-o stare critică. Fiica ei a găsit-o aproape inconştientă, cu abdomenul umflat şi abia respirând. „Femeile din salon mi-au spus că nimeni nu venise la ea toată ziua. Au crezut că era operată şi sub efectul anesteziei”, povesteşte Rodica.
Până în primăvara anului trecut, bătrâna nu avusese probleme grave de sănătate. Deşi suferea de coxartroză de peste 20 de ani, era activă şi optimistă. Urma să fie operată la Spitalul Pelican din Oradea pentru protezare de şold, dar câteva zile înainte de intervenţie, piciorul i s-a înroşit brusc. Medicul de familie i-a recomandat să meargă la urgenţă, suspectând o infecţie sau tromboflebită.
Ajunsă la Spitalul Beiuş pe 18 aprilie, bătrâna a fost consultată şi internată la Ortopedie, medicii asigurând familia că „nu e nimic grav”. A doua zi dimineaţă, ecografia a indicat o tromboflebită – inflamaţia vaselor de sânge din cauza unui cheag. Deşi s-a decis transferul la Chirurgie, pacienta a dispărut, practic, din atenţia personalului.
„A sunat la 112 din spital”
La ora 17:30, fiica a revenit în spital şi a găsit-o pe mama ei în stare critică. „Am început să strig după ajutor, dar nu a venit nimeni. O infirmieră a fost cea care, disperată, a sunat la 112 din spital”, spune aceasta. Când ambulanţa a sosit, niciun cadru medical al spitalului nu era prezent. Medicul de pe ambulanţă i-a montat o sondă, constatând blocaj renal sever, şi a cerut ca pacienta să fie imediat transferată la Oradea. Era însă prea târziu: femeia a murit a doua zi, pe 20 aprilie.
Potrivit autopsiei, cauza decesului a fost un atac de cord apărut pe fondul tromboflebitei netratate. „Doctorul care a făcut autopsia m-a întrebat de ce am lăsat-o acolo. Atunci am înţeles că şi între ei ştiu ce se întâmplă în spitalul acela”, spune Rodica Coroiu.
Anchete şi acuzaţii
Conducerea spitalului a deschis o anchetă internă şi l-a sancţionat pe chirurgul de gardă din ziua internării, dr. Ştefan Andor, cu reducerea salariului cu 25% timp de şase luni. Acesta susţine însă că a fost făcut ţap ispăşitor: „Consiliul de disciplină s-a întrunit cât eram în concediu şi a decis că sunt singurul vinovat. Am contestat sancţiunea în instanţă”.
Dr. Sorin Ianceu, chirurgul de gardă de la secţia Chirurgie, spune că în ziua respectivă a fost întreaga zi în sala de operaţii: „Am ieşit dintr-o intervenţie chiar atunci când fiica pacientei a venit. Eu am dispus transferul la Oradea pentru investigaţii cardiologice şi tromboză profundă”, precizează medicul.
Plângere penală şi proces de malpraxis
Prin avocat, familia a depus o plângere penală pentru ucidere din culpă împotriva Spitalului Municipal Beiuş. „Se solicită anchetarea posibilei neglijenţe care a dus la moartea pacientei”, a declarat avocata Simona Paşcu. În paralel, a fost deschis şi un proces civil pentru malpraxis.
„Vreau să răspundă toţi cei vinovaţi şi să nu mai moară nimeni aşa. Mama mea a fost omorâtă de nepăsare”, spune Rodica, cu vocea tremurândă.
Procurorii din Beiuş investighează acum ce s-a întâmplat în cele opt ore în care pacienta nu a fost văzută de niciun medic. Opt ore care au făcut diferenţa dintre viaţă şi moarte.