Infecţiile urinare sunt frecvente la femei. Primele semne, cauze, prevenirea şi tratarea lor

Infecţiile urinare sunt extrem de frecvente, aceste infecţii fiind vizibile atunci când bacteriile dăunătoare depăşesc mecanismele naturale de apărare ale organismului şi se multiplică în tractul urinar.

Ce face ca infecţiile urinare să fie deosebit de problematice este tendinţa lor puternică de recidivă. Totuşi, ele sunt adesea tratabile.

Care sunt simptomele şi semnele timpurii ale infecţiilor urinare?

Sistemul urinar include rinichii, ureterele — canalele care leagă rinichii de vezică — vezica urinară şi uretra. Simptomele pot varia în funcţie de tipul de infecţie urinară:

Infecţii ale tractului urinar inferior

Acestea afectează uretra (uretrita) sau vezica urinară (cistita).

Simptome ale unei infecţii ale uretrei:

- Secreţie clară sau asemănătoare mucusului din penis sau vagin.

- Roşeaţă sau umflătură la vârful penisului.

- Durere sau senzaţie de arsură la urinare.

- Mâncărime sau iritaţie a uretrei.

Simptome ale unei infecţii a vezicii urinare:

- Senzaţie de arsură la urinare.

- Nevoia frecventă de a urina, inclusiv noaptea.

- Urinare frecventă, dar în cantităţi mici.

- Durere sau presiune în partea inferioară a abdomenului.

- Urină tulbure, roz sau roşie, sau urină cu miros puternic.

Infecţii ale tractului urinar superior

Acestea afectează rinichii (pielonefrita) şi sunt mai grave.

Simptome ale unei infecţii renale:

- Durere în spate sau în lateral, chiar sub coaste.

- Febră şi frisoane.

- Greaţă sau vărsături.

- Dureri abdominale severe.

- Stare generală de rău.

Nu toate infecţiile urinare se manifestă în acelaşi mod: unele recidivează, în timp ce altele persistă şi provoacă disconfort prelungit.

Infecţiile urinare recurente: definite ca două infecţii în şase luni sau trei într-un an. Între 20% şi 40% dintre femeile care au avut o infecţie urnară vor avea o altă infecţie.

Infecţiile urinare cronice: simptome persistente în ciuda tratamentului, adesea deoarece bacteriile se ascund în peretele vezicii urinare.
În plus, simptomele variază în funcţie de grupa de vârstă:

- Persoanele în vârstă: pot prezenta confuzie, care poate fi uneori singurul semn al unei infecţii urinare, precum şi oboseală intensă sau agravarea incontinenţei.

- Copii: pot avea febră mare, stare generală de rău, enurezis (incontinenţă urinară) sau vărsături.

Care sunt cauzele infecţiilor urinare?

Sistemul urinar este responsabil de producerea, stocarea şi eliminarea urinei. Acesta contribuie la menţinerea echilibrului hidric şi electrolitic al organismului, eliminând în acelaşi timp deşeurile. Infecţia nu apare în mod sistematic atunci când bacteriile sau alţi agenţi patogeni pătrund în vezică, deoarece căile urinare dispun de mai multe mecanisme de apărare: aciditatea urinei, răspunsurile sistemului imunitar, caracteristicile anatomice care împiedică refluxul şi, la bărbaţi, substanţele antibacteriene produse de prostată.

Infecţiile urinare apar atunci când bacteriile sau alţi agenţi patogeni depăşesc mecanismele de apărare naturală a organismului şi se multiplică în căile urinare.

Agenţii patogeni pătrund de obicei prin orificiul uretral — la vârful penisului la bărbaţi sau prin vulvă la femei — şi urcă pe căile urinare pentru a infecta vezica urinară şi, uneori, rinichii.

O cale mai puţin frecventă este circulaţia sanguină, caz în care infecţia ajunge de obicei direct la rinichi.

Agenţii patogeni responsabili de infecţiile urinare

- Bacterii: peste 85% din infecţiile urinare sunt de origine bacteriană, Escherichia coli fiind cea mai frecventă. Staphylococcus saprophyticus cauzează 5% până la 15% din cazuri. Igiena insuficientă a toaletelor şi relaţiile sexuale pot introduce bacterii în tractul urinar, în special la femei. Cateterele utilizate pentru drenarea urinei în spitale sau în unităţile medicale sunt o altă sursă frecventă.

- Virusuri: virusul herpes simplex poate infecta uretra. Alte infecţii urinare virale, care afectează vezica urinară sau rinichii, sunt rare şi apar în general la persoanele imuno-deprimate.

- Ciuperci: anumite ciuperci, în special Candida, pot infecta tractul urinar şi pot provoca infecţii urinare. În unele cazuri, infecţiile fungice şi bacteriene apar simultan în rinichi.

- Paraziţi: mai mulţi paraziţi, în special trematode şi oxiuri, pot infecta tractul urinar.

Factori de risc frecvenţi:

- Imunitate slăbită: infecţiile cu Candida şi infecţiile de tract urinar virale (cu excepţia herpes simplex) afectează cel mai adesea persoanele imuno-deprimate sau cele cu cateter urinar.

- Retenţie urinară: mersul frecvent la toaletă sau dificultăţile de a goli complet vezica urinară cresc riscul.

- Diabet, obezitate şi alte afecţiuni: un nivel ridicat de zahăr în urină favorizează proliferarea bacteriilor, iar diabetul poate slăbi sistemul imunitar. Obezitatea reduce, de asemenea, apărarea imunitară. Riscul de infecţie a vezicii urinare creşte dacă scurgerea urinei este blocată de calculi renali, hipertrofie prostatică sau anomalii structurale ale tractului urinar.

- Igienă insuficientă: o igienă inadecvată permite bacteriilor să pătrundă în tractul urinar.

- Perioade lungi de imobilitate: de exemplu, imobilizarea la pat după o fractură de şold poate reduce hidratarea, limita golirea completă a vezicii urinare şi necesita adesea utilizarea unui cateter.

- Chirurgia tractului urinar: anumite intervenţii medicale pot introduce bacterii sau perturba scurgerea normală a urinei.

- Infecţia şi vaccinarea Covid-19: un studiu din 2023 a arătat că bărbaţii care au avut o infecţie cu Covid-19 şi care prezentau deja simptome urinare inferioare erau mai susceptibili de a avea hipertrofie de prostată, ceea ce poate creşte riscul de infecţie urinară. Infecţia şi vaccinarea împotriva Covid-19 — în special a treia doză — au fost, de asemenea, asociate cu uşoare creşteri ale nivelului antigenului specific prostatei.

Infecţiile urinare apar cel mai frecvent la femeile cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 de ani. Între 20 şi 50 de ani, infecţiile urinare bacteriene sunt de aproximativ 50 de ori mai frecvente la femei decât la bărbaţi, în principal deoarece uretra mai lungă a bărbaţilor îngreunează ascensiunea bacteriilor până la vezică.

Riscul de infecţie urinară la femei este şi mai mare dacă acestea prezintă:

Activitate sexuală: activitatea sexuală frecventă sau recentă este principalul factor de risc pentru infecţiile urinare la femeile tinere, aproape 80% din infecţii apărând în primele 24 de ore după un contact sexual.

Modificări ale florei vaginale: modificările florei vaginale, cum ar fi cele cauzate de utilizarea spermicidelor, pot creşte riscul de infecţie urinară.

Sarcina: hormonii sarcinii şi presiunea exercitată de uterul în creştere pot modifica bacteriile urinare şi pot îngreuna golirea completă a vezicii urinare, crescând astfel riscul de infecţie. Sarcina creşte, de asemenea, riscul de infecţii grave care pot provoca naştere prematură sau alte complicaţii.

Menopauza: scăderea nivelului de estrogen subţiază mucoasa tractului urinar şi face femeile mai susceptibile la infecţii bacteriene.

Constipaţie: un intestin plin poate exercita presiune asupra vezicii urinare şi a căilor urinare, îngreunând golirea completă a vezicii.

Factori genetici: unele femei predispuse la infecţii urinare frecvente pot fi moştenitoare ale unor gene care le cresc riscul de a dezvolta aceste infecţii.

Alergii: mâncărimea şi iritaţiile asociate alergiilor pot provoca mici leziuni cutanate prin scărpinare sau frecare, creând porţi de intrare pentru bacterii şi favorizând infecţiile.

Cum se diagnostichează infecţiile urinare?

De obicei, un medic pune disagnosticul pentru o infecţie urinară întrebând pacientul despre simptomele lui şi efectuând un examen clinic.

Alte examinări posibile pentru depistarea infecţiilor urinare

- Analiza urinei: un test rapid în format bandă, adesea asociat cu simptomele, poate detecta semne de infecţie, cum ar fi globule albe sau nitriţi. Deşi cultura de urină este metoda de referinţă, multe infecţii urinare sunt diagnosticate în acest mod.

- Cultura de urină: acest test identifică bacteriile prezente în urină şi ajută la determinarea eficacităţii antibioticelor.

- Testul ADN urinar: un examen de laborator care detectează ADN-ul bacterian în urină pentru a identifica tipul de bacterie şi a determina antibioticele care ar putea fi eficiente.

- Analize de sânge: acestea permit detectarea infecţiilor mai grave, cum ar fi infecţiile renale, şi evaluarea funcţiei renale.

- Ecografia rinichilor şi a vezicii urinare: acest examen utilizează unde sonore pentru a vizualiza dimensiunea, forma şi eventualele anomalii, cum ar fi calculi, chisturi sau obstrucţii.

- Cistoscopie: o procedură care utilizează un endoscop subţire pentru a examina interiorul uretrei şi vezicii urinare.

Ttratamente pentru infecţiile urinare

Deşi unele cazuri de bacteriurie asimptomatică — afecţiune în care bacteriile sunt prezente în tractul urinar fără simptome — nu necesită tratament, este esenţial să consultaţi un medic. Tratamentul este adesea necesar pentru femeile însărcinate, persoanele imuno-deprimate sau pacienţii care au suferit sau urmează să sufere o intervenţie chirurgicală urologică sau un transplant de organ.

Alegerea tratamentului depinde de tipul de infecţie urinară şi de starea generală de sănătate a pacientului.

Următoarele tratamente sunt recomandate pentru infecţiile uşoare ale vezicii urinare şi ale rinichilor:

Antibiotice

Medicii prescriu în general antibiotice comune, cum ar fi nitrofurantoina, trimetoprimul, fosfomicina sau cefalosporinele de primă generaţie, pentru infecţiile simnple ale vezicii urinare. Durata tratamentului variază:

- Femei: Una până la cinci zile pentru infecţiile vezicii urinare simple, în funcţie de antibiotic.

- Bărbaţi: Şapte până la paisprezece zile, deoarece diferenţele anatomice fac infecţiile mai dificil de tratat.

- Cazuri speciale: Femeile însărcinate, persoanele cu diabet zaharat sau cele cu infecţii renale uşoare necesită, în general, şapte până la paisprezece zile de tratament.

- Copii: Antibiotice adecvate vârstei, cum ar fi trimetoprim-sulfametoxazol, cefalosporine sau amoxicilină/acid clavulanic, doza fiind calculată cu atenţie în funcţie de greutate şi vârstă.

Reacţiile adverse grave ale antibioticelor pot include infecţii rezistente la tratament sau infecţie cu Clostridioides difficile, care provoacă diaree şi poate duce la leziuni severe ale colonului.

Îngrijirea spitalicească este uneori necesară pentru pacienţii aflaţi în stare critică, care nu pot lua medicamente orale sau nu pot rămâne hidrataţi.

Alte tratamente pentru infecţii urinare

Pe lângă antibiotice, alte opţiuni pot ajuta la ameliorarea disconfortului sau la tratarea problemelor structurale subiacente care duc la infecţiile tractului urinar.

Chirurgie: Uneori este necesară dacă infecţia este cauzată de o anomalie structurală a tractului urinar.

Medicamente pentru durere: Analgezicele fără prescripţie medicală, cum ar fi fenazopiridina, pot reduce durerea, arsurile sau febra cauzate de o infecţie a tractului urinar.

Terapii alternative pentru infecţii urinare

Acupunctură: O meta-analiză din 2020 a cinci studii cu 341 de participanţi a arătat că acupunctura poate ajuta la tratarea şi prevenirea infecţiilor tractului urinar recurente. Femeile care au făcut acupunctură au avut mai multe şanse de vindecare decât cele tratate cu antibiotice.

Un studiu din 2024 a sugerat, de asemenea, că acupunctura segmentară - o abordare medicală occidentală care stimulează punctele legate de segmentele spinale ale organelor afectate - poate fi eficientă ca tratament pe termen lung pentru femeile cu infecţii ale tractului urinar recurente, reducând potenţial nevoia de antibiotice.

Remedii din plante: Remediile din plante trebuie utilizate sub supravegherea unor profesionişti din domeniul sănătăţii certificaţi pentru a evita interacţiunile, efectele secundare şi riscurile de siguranţă.

Acestea includ:

Decoct de Polyporus (Zhu Ling Tang): O formulă tradiţională chinezească utilizată pentru tratarea afecţiunilor urinare, inclusiv a infecţiilor urinare, compusă din cinci ingrediente, inclusiv polyporus umbellatus. Un studiu din 2022 a sugerat că ciupercă medicinală polyporus umbellatus are proprietăţi antibacteriene, diuretice şi imuno-stimulatoare.

Pudră din opt plante pentru redresare (Ba Zheng San): O formulă tradiţională compusă din şapte plante şi un mineral, utilizată în mod obişnuit pentru tratarea infecţiilor urinare. Multe cazuri din literatura medicală chineză raportează eficacitatea sa, inclusiv un studiu pe 72 de pacienţi ale căror simptome au dispărut după tratament.

Frunza plantei strugurii ursului (Uva ursi): A fost utilizată timp de secole pentru tratarea infecţiilor urinare. Compuşii săi activi includ arbutină şi hidrochinonă, aceasta din urmă putând fi toxică în doze mari. Afinele pot fi cele mai eficiente atunci când sunt administrate la primul semn de infecţie. Este aprobat oficial în Germania pentru tratamentul infecţiilor vezicii urinare.

Angocin: Un medicament german pe bază de plante, produs din două ingrediente active: conduraş (nasturţiu) şi pudră de rădăcină de hrean. Are efecte antimicrobiene, antibacteriene şi antiinflamatorii comparabile cu antibioticele convenţionale, dar cu un profil de siguranţă superior.

Un studiu din 2024 care a comparat rezultatele tratamentului a 2.277 de pacienţi care au luat Angocin şi 11.385 de pacienţi care au luat antibiotice a arătat că Angocin a fost eficient în gestionarea infecţiilor urinare acute şi recurente.

Abordări naturale şi schimbarea stilului de viaţă pentru ameliorarea infecţiilor tractului urinar

Strategiile naturale şi ale stilului de viaţă pot ajuta la reducerea riscului de infecţii urinare şi la ameliorarea simptomelor uşoare.

1. Obiceiuri zilnice esenţiale

Obiceiurile zilnice joacă un rol important în reducerea riscului de infecţii urinare şi în susţinerea sănătăţii urinare:

- Igiena genitală: Ştergeţi din faţă în spate după utilizarea toaletei, urinaţi după actul sexual, evitaţi contraceptivele spermicide şi practicaţi o curăţare blândă, fără săpunuri sau produse dure.

- Lenjerie intimă care să respire: schimbaţi lenjeria intimă în fiecare zi, de preferinţă din bumbac lejer, şi folosiţi detergenţi care nu sunt duri, pentru a evita iritaţiile care încurajează pătrunderea bacteriilor.

- Duş în loc de baie: statul în apă de baie poate permite bacteriilor de pe piele şi din organele genitale să pătrundă în uretra.

- Evitaţi produsele parfumate: nu utilizaţi săpunuri, spray-uri sau pudre parfumate în apropierea zonei genitale, pentru a preveni iritaţiile.

- Hidrataţi-vă şi urinaţi regulat: consumul multor lichide şi urinarea frecventă ajută la eliminarea bacteriilor din tractul urinar.

- Limitaţi alcoolul: alcoolul irită vezica urinară şi poate agrava simptomele infecţiilor urinare.

2. Produse din merişoare

Unele studii sugerează că sucul de merişoare poate ajuta la reducerea frecvenţei infecţiilor urinare la femei. Merişoarele conţin proantocianidine, care pot împiedica E. coli să se ataşeze de mucoasa tractului urinar.

Capsulele de merişoare pot fi utilizate ca alternativă sau supliment la suc. Cercetările sugerează că un aport de aproximativ 36 mg de proantocianidine pe zi poate ajuta la prevenirea infecţiilor urinare. Concentraţiile variază în funcţie de produs, aşa că verificaţi cu atenţie etichetele.

3. Dietă

Probioticele, în special anumite specii de Lactobacillus găsite în iaurt, chefir şi legume fermentate, pot ajuta la restabilirea echilibrului florei naturale, inclusiv în uretră, şi la prevenirea dezvoltării bacteriilor dăunătoare. Ori de câte ori este posibil, evitaţi alimentele procesate şi zaharurile rafinate, care pot perturba echilibrul microbian şi pot promova inflamaţia sau infecţia.

4. Comprese calde

Aplicarea unei sticle cu apă fierbinte sau a unei comprese încălzite pe abdomenul inferior poate ameliora presiunea vezicii urinare şi poate reduce durerile şi crampele abdominale şi lombare.

Cum să preveniţi infecţiile urinare?

- Evitaţi duşurile vaginale, spray-urile sau pulberile.

- Evitaţi spermicidele dacă sunteţi predispusă la infecţii urinare recurente.

- Nu amânaţi vizitele la baie.

Gestionarea sănătăţii:

- Trataţi prompt infecţiile vaginale, cum ar fi infecţiile cu candida sau trichomoniaza.

- Menţineţi o greutate sănătoasă.

- Utilizaţi dispozitive de protecţie pentru a menţine zona perineală uscată în caz de incontinenţă.

- În postmenopauză, luaţi în considerare terapia topică cu estrogen dacă sunteţi predispusă la infecţii urinare, ţinând cont de contraindicaţii.

Alimente

- Consumaţi afine, care conţin taninuri ce pot reduce aderenţa bacteriilor în vezică. Unele persoane preferă sucul de afine în locul sucului de merişoare pentru gustul său mai blând.

- Luaţi în considerare berberina, un compus natural găsit în plante, care poate preveni infecţiile urinare prin împiedicarea ataşării bacteriilor precum E. coli la peretele vezicii urinare.

- Încercaţi suplimente de D-manoză, un zahăr natural găsit în mere, portocale şi piersici, care pot preveni infecţiile recurente şi pot susţine recuperarea prin împiedicarea aderării bacteriilor la tractul urinar. Disponibil sub formă de pulbere sau capsule, are în general puţine efecte secundare. Atunci când este combinat cu antibiotice, poate îmbunătăţi rezultatele tratamentului.

Atenţie specială pentru catetere:

- Menţineţi tubul cateterului îndoit.

- Curăţaţi zilnic cateterul şi zona uretrală şi după fiecare scaun.

- Nu deconectaţi cateterul de la punga de drenaj decât dacă este indicat medical.

- Fixaţi punga de drenaj la picior cu o curea, bandă adezivă sau altă metodă de stabilizare.

Unele femei prezintă infecţii repetate ale vezicii urinare, iar medicul lor poate recomanda strategii preventive:

- Luaţi o singură doză de antibiotic după actul sexual pentru a reduce riscul de infecţie.

- Aveţi la îndemână un tratament cu antibiotice de trei până la cinci zile pentru a începe imediat ce apar simptomele.

- Utilizaţi zilnic un antibiotic în doze mici timp de şase luni sau mai mult pentru a preveni recurenţele.

- Încercaţi acupunctura pentru a reduce recurenţele şi a îmbunătăţi funcţia vezicii urinare. Un studiu din 2002 a arătat că femeile cu cistită care au făcut acupunctură au avut jumătate din rata de recurenţă faţă de cele fără tratament.

Posibile complicaţii ale infecţiilor urinare

Dacă nu este tratată, o infecţie urinară se poate agrava şi poate duce la complicaţii grave:

- Sepsis: O infecţie renală netratată poate provoca sepsis, o infecţie sanguină potenţial fatală. Riscul este mai mare la copiii mici, vârstnici şi pacienţii imuno-compromişi.

- Afectări renale: Infecţiile urinare severe, netratate, pot provoca leziuni permanente rinichilor, reducând capacitatea acestora de a filtra deşeurile.

- Cicatrizare renală: Infecţiile urinare recurente pot provoca cicatrici renale, ducând la hipertensiune renală şi, în cele din urmă, la insuficienţă renală, necesitând dializă sau transplant pe tot parcursul vieţii.