Povestea vorbei: Când o zbura porcul

Deşi porcul este considerat de zoologi ca unul dintre cele mai inteligente animale, renumele lui în rândurile poporului nu e deloc de invidiat. Nimănui nu-i place să fie făcut porc.

Scroafă, cu varianta purcea, este un epitet injurios la adresa unei femei nesimţite, prostituate, murdare, leneşe ş. a. m. d. Tot aşa, porcul este un epitet depreciativ pentru un om obraznic, grosolan, neruşinat, josnic, ticălos, mişel. Vorba ceea: e obraznic, nu-i ca porcul. Şi-apoi, te iei după porc, te duce în glod. Porcul îl baţi şi el zice că-l scarpini.

Pe porc nu-l faci să bea apă din fedeleş. Nu arunca mărgăritare înaintea porcilor! Cine se amestecă în tărâţe îl mănâncă porcii. N-ai văzut din porc stup şi din cioară cuc. Cine-i azi purcel porc se face mâine. Mâine vom vedea cine-i popă şi cine-i porc. Ferească Dumnezeu să-i crească porcului coarne!

Pe de altă parte, într-o ciudată simbioză, porc de câine este un om de nimic, netrebnic, ticălos, nelegiuit. Vorba ceea: fine, fine, dar porc de câine.

Duce porcii la jir se spune despre cineva care sforăie în somn. Tace ca porcul în păpuşoi se zice despre un ins care tace prefăcându-se că este preocupat de ceva foarte important, spre a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri directe.

A face albie de porci pe cineva înseamnă a-l mustra tare, a-l ocărî. Născut în Zodia Porcului se spune despre un om foarte norocos. Vorba ceea: adesea para cea mai bună pică-n gura porcului. O plantă de leac se numeşte în popor plăcinta-porcului.

Deşi poate doar la catastrofe naturale, cum ar fi cutremurele sau inundaţiile, vreo scroafă ar putea ajunge într-un arbore, priveliştea nu este prea întâlnită; s-a urcat scroafa în copac se zice despre un parvenit sau o parvenită. Culmea, parveniţii se uită de sus la câte unii, spunând: „Doar n-am păzit porcii împreună!”

Scroafă i se spune popular şi contrabasului, fie din pricina dimensiunilor, fie din cea a sunetelor produse. La sate, poarca e un joc de copii.

Într-o gospodărie ţărănească, pierderea unei scroafe este o mare nenorocire, de unde vine şi această veste dură: râzi, râzi, dar purceaua-i moartă-n coteţ! Lipsa unui porc, la ţară, este totuna cu sărăcia, iar cea lucie este să n-ai nici purcel, nici căţel. Iată încă o vorbă înţeleaptă: şi cu porcul gras în bătătură şi cu slănina în pod nu se poate.

Se zice că porcul mănâncă jirul, dar nu se poate sui în fag după el. Şi totuşi: dă voie porcului împrejurul stogului, că el se suie deasupra! Există şi o pasăre cu denumirea scroafă-de-baltă, aşa că, metaforic, se poate spune că porcul zboară, iar scroafa se urcă în copac, dar numai în preajma unei bălţi!

În pronosticurile românilor rămâne însă stabilit că evenimente dintre cele mai năstruşnice sau de-a dreptul imposibile se vor petrece doar când va zbura porcul-porc.

De mirare este expresia beat ca un porc, deşi acest biet animal nu obişnuieşte să se îmbete. Mai degrabă, dacă s-ar întâmpla să se adape cu alcool, s-ar putea spune despre porc că e beat ca un... om. Se pare că totul a pornit de la faptul că, aşa cum afirmă şi zicala, porcului îi place în glod, iar beţivului în crâşmă.

Se poate presupune că, în datini ale căror tâlcuri s-au pierdut, animalul avea un rang mai înalt pe scara virtuţilor, devreme ce Ion Creangă, în „Povestea porcului”, îl metamorfozează în porc pe însuşi Făt-Frumos. Totodată, porcul este singurul animal jertfit căruia, la români, i se face... pomană, în ziua de Ignat, ce-i drept cu propria-i carne! Uneori, pare a fi compătimit: porcul tot strânge, se-ngraşă bine, dar pentru alţii, nu pentru sine.

În fine, orice s-ar bârfi despre ei, atât porcul cât şi scroafa sunt salvaţi şi eternizaţi, în astronomia populară, de astre. Astfel, Hyadele formează o constelaţie deosebită, numită de români Vierii, Porcii sau Scroafa-cu-Purcei, iar steaua Aldebaran, din constelaţia Taurului, se numeşte popular Steaua Porcului, Luceafărul Porcului sau Luceafărul Porcesc.