Povestea vorbei: Prea de oaie

Oaia nu prea străluceşte prin isteţime, cel puţin în folclorul românesc. ”Prost ca o oaie” se spune despre cineva care calcă în străchini sau dă în gropi. ”Deştept ca o oaie” se spune ironic despre un om naiv sau prost de-a binelea. Oaia se duce la scai, nu scaiul la oaie.

Aşadar, faptă de oaie înseamnă, în principiu, o faptă care se termină prost. De aici a ieşit şi zicala a o face de oaie, adică a proceda neîndemânatic, a face o mare prostie, o gafă. Expresia are şi un superlativ, prea de oaie, ceea ce se spune despre vorbe sau acţiuni cu totul nepotrivite, lipsite de tact, de măsură, de noimă.

Altă zicătoare, despre cel care s-a dus bou la Paris şi s-a întors vacă, are şi o variantă ovino-porcină: s-a dus oaie şi s-a întors porc sălbatic. Prin lipsa ei de apărare, oaia apare de multe ori ca o victimă. Astfel, a umbla să iei două piei de pe oaie înseamnă a urmări un câştig exagerat. Se mai zice:

Şchiopătura oilor,

Bucuria lupilor.

De altfel, oaia apare în cele mai multe proverbe în context cu lupul: Ochi de oaie, dar inima de lup. Lupul, când îi flămând, şi din ochi îi fură oaia ciobanului. Şi cu oile toate, şi cu lupii prieteni nu se poate. Oaia care rămâne din turmă o mănâncă lupii. Nici oaie între lupi, nici lup între oi. Lupul plăteşte cu pielea lui oaia mâncată. Să mai fie şi un lup mâncat de oaie! Fereşte-te de lupi îmbrăcaţi în piei de oi!

Cum, nu prea de mult, eram neam de păstori, oile mişună în folclorul nostru. Iată şi o ghicitoare: Sus copaie,

Jos copaie

şi la mijloc carne de oaie.

Răspuns: Scoica.

Totuşi, în basmele şi baladele româneşti nu există doar oi proaste, ci şi unele cu calităţi ieşite din comun. Desigur, cea mai luminată dintre ele este Mioara Năzdrăvană din celebra noastră baladă, care răzbună toate oile lumii. Într-o altă ghicitoare, oile inteligente sunt chiar literele:

Câmpu-i alb,

Oile – negre;

Cin’ le paşte

Le cunoaşte.