Povestea vorbei: Ţara lui Papură Vodă
alte articole
În folclor, ”Ţara lui Papură Vodă” înseamnă o ţară fără stăpân, unde legile nu mai există sau sunt încălcate. Din păcate, starea actuală a ţării face ca această veche expresie să fie iar de actualitate.
Dar cine să fi fost Papură Vodă? Se pare că au fost... doi cu aceeaşi poreclă. Cel mai vechi e Ştefăniţă Lupu, domnitor al Moldovei între 1 decembrie 1659 şi 29 septembrie 1661. Domnia i-a fost tulburată de pretendenţii la tron aduşi de turci şi de tătari, după care au urmat o ciumă şi o foamete cumplită.
În ”Letopiseţul Ţării Moldovei”, Miron Costin scrie: ”Înţelegând Ştefăniţă Vodă că treace Constantin Vodă Nistrul la Soroca, au ieşit la Colceani cu oastea sa ş-au pus tabăra acolea, însă oastea era pre puţină, că ţara într-aceia foamete era într-aceala anu, cât mânca oamenii papură uscată în loc de pâine, măcinând-o uscată. Şi de pe aceaia foamete porecliia şi pre Ştefăniţă Vodă, de-i dzicea Papură Vodă”.
Apoi, pe vremea când Imperiul Habsburgic stăpânea Oltenia, boierii l-au convins pe un fost haiduc, ce fusese şi pandur în slujba austriecilor, pe nume Neagu Papură, să conducă o poteră pentru a mai potoli atacurile haiducilor şi hoţilor.
Provenit el însuşi dintre haiduci, Neagu Papură a închis ochii, lăsându-i să jefuiască în continuare. La câteva luni a fost înlocuit de boieri şi a luat iar drumul codrului, după ce a întărit zicala ”Ţara lui Papură Vodă”, pornită din Moldova.