Povestea vorbei: Cu scaun la cap

Printre zicalele suprarealiste ale limbii române se numără şi cea cu scaun la cap. N-ar fi singura ciudăţenie cu privire la cap. Imaginaţi-vă la propriu următoarele expresii: cu noaptea-n cap, cu gărgăuni la cap, bătut în cap, a se da peste cap, a nu şti unde-i este capul, a-şi pierde capul, a umbla cu capul în traistă, a-şi lua lumea în cap, a se da cu capul de toţi pereţii, a sta pe capul cuiva, a şi-o lua în cap, a se urca în capul cuiva, a nu-i intra cuiva în cap, a-şi bate capul, a suci capul cuiva, a face capul drojdie, a-l tăia capul, a-i deschide cuiva capul, a-i cânta sticleţii în cap, a-i ieşi capul prin păr, a-i face cuiva capul calendar, a-i sări ochii din cap, a nu avea cap, în ruptul capului ş.a.m.d.

Pe de altă parte, nici scaunul nu e doar o mobilă pe care poate şedea o singură persoană, ci şi o constelaţie, sfat, divan, tribunal, judecătorie, suport pentru diferite unelte sau instrumente, măcelărie, năsălie, patru, pod, posadă, scară etc.

Există constelaţia Scaunul-lui-Dumnezeu, există şi Sfântul Scaun, cetate de scaun, plante ca scaunul-popii, scaunul-cucului ş.a.

Mai multe sensuri are şi a (se) înscăuna: a (se) aşeza pe tron ca domn al ţării; a se încorona; a (se) întrona; a numi, a alege un arhiereu; a numi într-o funcţie; a instala într-un post; a prochema; a propovădui; a striga; a vesti.

Expresia ”cu scaun la cap”, care înseamnă înţelept, are ca sinonime adjectivele: aşezat, cumpătat, serios, cuminte, chibzuit. Aici interesează aşezat. Aşezat pe un scaun este şi celebrul Gânditor de la Hamangia. Poate că de acolo vine şi altă expresie românească, anume despre cel ce stă pe gânduri.

Cum pe vremuri scaun însemna şi judecată, pe atunci expresia ”om cu scaun la cap”, adică judecat, nu surprindea pe nimeni. Apoi, un om aşezat nu înseamnă doar că stă (pe un scaun) ci şi că este chibzuit.