De ce vor eşua negocierile de pace privind Siria

Ruşii şi americanii i-au adus la aceeaşi masă pe reprezentanţii regimului Assad şi doar o parte a opoziţiei dispusă să negocieze. Conferinţa de pace însă nu poate aduce pacea, deoarece Assad nu vrea să renunţe la putere, în timp ce oponenţii lui nu văd nicio variantă de tranziţie cu el în funcţie. Mai mult, mulţi consideră participarea la Geneva II ca pe o trădare. Ca urmare orice negociere va fi zadarnică.

Geneva II nu este decât o continuare a jocului preşedintelui Bashar al Assad de a se arăta deschis spre negocieri, pentru a câştiga timp pentru represiunea internă. În mod normal, o conferinţă de pace nici n-ar trebui să înceapă până ce nu se ajunge mai întâi la o oprire a focului. Ori Assad nu este dispus să facă nici măcar asta. Locuitorii oraşului rebel Homs se află de luni de zile într-o stare disperată – asediaţi şi ucişi de trupele regimului, ei nu mai au hrană şi combustibil şi mănâncă iarbă la propriu, după cum relatează BBC.

Singura concesie pe care ONU o va obţine de la Assad la Conferinţa de la Geneva II este să fie lăsate să iasă din Homs femeile şi copii şi să se permită accesul în oraş unui convoi umanitar. Asta arată că poziţia ONU şi a SUA ca actori în conflictul sirian este slabă. Rusia în schimb face vechiul joc, susţinând regimul Assad şi insistând pe soluţionarea internă a conflictului. Mai mult, Moscova îmbrăţişează şi retorica lui Assad care vorbeşte mult despre combaterea terorismului, adică a oponenţilor săi interni, şi despre păstrarea integrităţii teritoriale a Siriei şi refuză să ia în calcul orice plecare de la putere sau împărţire a puterii cu opoziţia.

În acest context şansele să se ajungă la o soluţie politică care să încheie conflictul sângeros sunt inexistente. Practic, membrii opoziţiei prezenţi la Geneva cer ca să fie respectat comunicatul final al conferinţei Geneva I, care prevedea transferul puterii către un guvern de tranziţie cu puteri depline, demararea unui dialog naţional, revizuirea Constituţiei şi a sistemului legal şi organizarea de alegeri libere şi corecte.

De partea cealaltă, guvernul sirian a prezentat o declaraţie de principii care prevede ca sirienii să-şi aleagă un sistem politic fără formule impuse din exterior, iar la Geneva să se discute despre combaterea terorismului, nu despre tranziţie. Prin urmare este un dialog al surzilor care nu are cum să dea rezultate. Regimul schimbă subiectul când vine vorba de plecarea lui Assad, ca precondiţie pentru orice acord, iar opozanţii nu acceptă o rezolvare a conflictului care a făcut deja 100.000 de morţi, care să nu plece de la această premisă.

Din continuarea asediului şi a înfometării la care sunt supuşi locuitorii din Homs se vede că Bashar al Assad mizează în continuare pe represiunea militară şi crede că poate învinge opoziţia. Prin conferinţe precum Geneva II sau acordul de renunţare la armele chimice, preşedintele sirian "cumpără" timp pentru a duce la capăt strivirea rebelilor.

Liderul sirian şi aliaţii lui refuză să pună în practică comunicatul final al conferinţei Geneva I, prin stabilirea unui program cu date clare de formare a unui organism interimar de conducere care să includă atât membri ai puterii cât şi ai opoziţiei. Până la urmă ei se folosesc chiar de formularea vagă a documentului pentru a respinge o renunţare a lui Assad la putere. Mai mult, reprezentanţii guvernului sirian au anunţat că deşi vor participa la discuţiile de la Geneva, nu vor ceda puterea nimănui şi nu vor negocia cu ”teroriştii”.

Este un dialog al surzilor care nu are cum să dea rezultate. Regimul schimbă subiectul când vine vorba de plecarea lui Assad, ca precondiţie pentru orice acord, iar opozanţii nu acceptă o rezolvare a conflictului ce a făcut deja 100.000 de morţi, care să nu plece de la această premisă.

Problema opoziţiei

Un alt factor care face improbabil un succes la negocierile de pace este că opoziţia din Siria este foarte eterogenă, formată din multe grupări cu concepţii foarte diferite. Mai mult, o mare parte a grupărilor care constituie Coaliţia naţională a forţelor de opoziţie şi revoluţionare siriene au boicotat participarea la conferinţa de pace, iar cei care s-au dus nu sunt reprezentativi pentru toate forţele. Cel mai mare bloc de opoziţie, Consiliul Naţional Sirian s-a retras din Coaliţie pentru că participarea la Geneva I însemna încălcarea angajamentului de a nu negocia plecarea lui Assad de la putere. Şi alte grupuri au refuzat invitaţia. De exemplu kurzii sirieni, care reprezintă 10% din populaţie au vrut să-şi trimită proprii reprezentanţi, nu să fie parte a delegaţiei Coaliţiei Naţionale. Nici Armata Liberă Siriană n-a participat. Ce să mai vorbim de Frontul Islamic, o puternică alianţă de grupuri rebele islamiste, care i-au acuzat de trădare pe cei care au fost la negocieri.

Rolul Iranului

Pe de altă parte, poziţia Iranului în chestiune arată că Teheranul nu va juca un rol diferit de cel de până acum de sponsor al regimului Assad. E drept că Iranului i s-a retras invitaţia de a participa la Geneva II după ce opoziţia siriană a ameninţat că nu se va prezenta, dar a contat şi faptul că SUA a cerut Teheranului să susţină comunicatul conferinţei Geneva I, ca precondiţie, ceea ce Iranul a refuzat.

În concluzie, putem cita o declaraţie a ministrului reconcilierii naţionale siriene (ironic nu?) care spunea cu câteva zile înainte de începerea negocierilor: ”nu vă aşteptaţi la nimic de la Geneva II. Nici Geneva II, III sau X nu vor soluţiona criza siriană. Soluţia a început să fie pusă în practică şi va continua prin triumful militar al statului”. Aceasta este concepţia lui Assad, care mizează tot pe o soluţie militară, mimând încercarea de a găsi o soluţie politică.