Este tehnocraţia globală inevitabilă sau periculoasă şi iluzorie?
Adevărul tulburător din spatele sclaviei tehnologice a omenirii este că aceasta este imposibilă fără participarea voluntară a sclavilor vizaţi. Oamenii trebuie să accepte tehnocraţia în vieţile lor pentru ca aceasta să aibă succes. Populaţia trebuie să creadă, orbeşte, că nu poate trăi fără ea sau că autoritarismul prin consens algoritmic este „inevitabil”, scrie Brandon Smith via Alt-Market.us.
De exemplu, persoana obişnuită care trăieşte într-o economie din ţările avansate poartă voluntar un telefon mobil oriunde se duce, în orice moment, fără excepţie. În mintea lor, a fi fără telefon înseamnă a fi gol, expus riscurilor, nepregătit şi deconectat de civilizaţie. Am crescut în anii 1980 şi ne descurcam foarte bine fără să avem un telefon la îndemână în fiecare moment al zilei. Chiar şi acum, refuz să port unul.
De ce? În primul rând, aşa cum majoritatea oamenilor ar trebui să ştie deja (dezvăluirile lui Edward Snowden nu au lăsat niciun dubiu), un telefon mobil este un dispozitiv tehnocratic perfect. Are un sistem de urmărire multistratificat, care utilizează GPS, routere WiFi şi triangulaţie prin turnuri de telefonie mobilă pentru a vă urmări fiecare pas. Nu numai atât, dar poate fi folosit pentru a vă înregistra obiceiurile zilnice, prietenii, locul în care v-aţi aflat într-o anumită zi, cu multe luni sau ani în urmă.
Apoi, există funcţii ascunse în aplicaţiile software care permit guvernelor şi corporaţiilor să acceseze microfonul şi camera telefonului mobilului, chiar şi atunci când crezi că dispozitivul este oprit. Detaliile private ale vieţii tale ar putea fi înregistrate şi colectate. Într-o lume în care confidenţialitatea este declarată „moartă” de tehnocraţii lăudăroşi, de ce să-i ajuţi purtând ceva care ascultă tot ce spui şi înregistrează tot ce faci?
Globaliştii recunosc adesea în mod deschis că dinamica urmăririi globale şi sfârşitul anonimatului are ca bază participarea voluntară. Într-un interviu acordat televiziunii elveţiene în 2023, fostul şef al WEF, Klaus Schwab, discuta despre viziunea sa asupra „noii lumi” şi sacrificiile pe care oamenii vor trebui să le facă pentru a trăi în ea. Aş sublinia că el spune „VOI va trebui să acceptaţi transparenţa totală...”, nu „NOI va trebui să acceptăm transparenţa totală...”. El nu include elitele în idealul său futurist de supraveghere totală.
Michael F. Neidorff, pe atunci preşedinte şi director executiv al Centene Corporation (o importantă companie de asigurări de sănătate din SUA), în cadrul unei sesiuni a Forumului Economic Mondial (WEF) din 2017 de la Davos, intitulată „Ce se întâmplă în cazul în care confidenţialitatea devine un bun de lux?”, a afirmat că:
„Prin definiţie, renunţi la confidenţialitate atunci când te implici în ceva. Big Data poate fi incredibil de benefică, dar problema apare atunci când nu este anonimizată...”
Conceptul globalist al sfârşitului vieţii private este dezvoltat în eseul membrului WEF Ida Auken intitulat: „Bine aţi venit în 2030. Nu deţin nimic, nu am viaţă privată, iar viaţa nu a fost niciodată mai bună.” Lucrarea ei este naraţiunea propagandistică tehnocratică prin excelenţă – similar cu naraţiunile futuriştilor sovietici de la începutul Războiului Rece, elitele adesea atrag publicul să participe la tehnocraţie, promiţându-le o viaţă de bogăţie şi confort infinit. „Într-o zi, în curând...”, spun ei, „...tehnologia noastră va elimina munca, nevoia de bani şi diferenţele de bogăţie”.
Toţi promit aceleaşi prostii despre cum nu va mai trebui să munceşti, timpul tău va fi liber şi deţinerea de proprietăţi va deveni inutilă, deoarece totul ţi se va da pe gratis. Desigur, compromisul este că viaţa ta va deveni o carte deschisă pentru cei aflaţi la putere, iar supravieţuirea ta va depinde complet de capriciile lor. Dacă ieşi din rând, ei pot apăsa cu uşurinţă un buton şi îţi pot pune capăt existenţei aşa cum o cunoşti.
Fiecare aspect al tehnocraţiei necesită o dependenţă tot mai mare, dar şi un anumit nivel de încredere; încrederea că tehnocraţii sunt mai deştepţi decât tine şi că au la inimă interesele tale. Majoritatea oamenilor nu au acest tip de încredere în alte persoane, în special în birocraţii guvernamentali şi directorii executivi ai corporaţiilor. Cu toate acestea, am observat o tendinţă îngrijorătoare de încredere oarbă în inteligenţă artificială.
La urma urmei, algoritmii sunt sursa obiectivă supremă, nu-i aşa? Ei nu au emoţii, aşa că cum ar putea suferi de prejudecăţi?
Dar aici este marea înşelătorie. Aşa cum spun de mulţi ani, IA este atât de supraevaluată încât este uluitor. Cantitatea de energie electrică şi capital uman investită în IA este deja imensă şi vor fi necesare şi mai multe resurse pentru ca aceste sisteme să continue să „evolueze”. Şi totuşi, nicio IA nu a inventat NICIODATĂ ceva nou fără o contribuţie umană extinsă la toate nivelurile. IA nu creează în mod autonom şi mă întreb dacă o va face vreodată.
De ce investim atât de multe resurse în ceva care nu este altceva decât un motor de căutare glorificat? Nu mă înţelegeţi greşit, îmi dau seama că IA are un potenţial mare ca instrument de dezvoltare. Cu siguranţă facilitează cercetarea şi accelerează proiectele, dar nu este intuitivă şi adesea greşeşte.
Am folosit ocazional aplicaţii precum ChatGPT şi Grok pentru a găsi surse obscure de date şi citate, dar pentru a face acest lucru trebuie să ştii deja ce cauţi. Fiecare aplicaţie m-a minţit uneori, oferindu-mi informaţii false şi propagandă nesolicitată (Grok măcar recunoaşte că poate furniza conţinut părtinitor sau recunoaşte că a greşit când este pus în dificultate de date contradictorii).
Dar, încă o dată, IA nu vă poate induce în eroare decât dacă participaţi la iluzia că IA este infailibilă. Din păcate, prea mulţi oameni cad în această capcană. Văd oameni care citează constant AI fără a verifica sursele. Ei folosesc AI ca sursă, iar asta este ceea ce vor globaliştii.
Dacă majoritatea oamenilor de pe planetă încep să folosească AI ca standard academic sau filosofic, atunci globaliştii câştigă. Fiecare persoană va primi aceleaşi răspunsuri, care vor fi programate de puterile existente, şi chiar dacă aceste răspunsuri sunt greşite, ele vor fi considerate corecte, deoarece nimeni nu va avea informaţii contrare.
Am explorat această problemă anul trecut în articolul meu „Trei consecinţe îngrozitoare ale AI la care poate nu v-aţi gândit”. Din nou, participarea este cheia sclaviei. Factorul lenei umane este, într-un fel, acordarea permisiunii AI de a domina asupra noastră.
Recent, am urmărit o discuţie cu Elon Musk la Forumul de Investiţii din Arabia Saudită, lansat ca o extensie a Agendei 2030 a Arabiei Saudite (practic, sunt aceiaşi oameni ca la Summitul Guvernului Mondial din Dubai), precum şi comentariile sale la recenta adunare a acţionarilor Tesla. Musk a susţinut că:
„Pe termen lung, AI va fi la conducere, să fiu sincer, nu oamenii... Dacă inteligenţă artificială depăşeşte cu mult suma inteligenţei umane, este dificil să ne imaginăm că oamenii vor fi de fapt la conducere. Aşadar, trebuie doar să ne asigurăm că IA este prietenoasă...”
El a expus, de asemenea, o viziune destul de utopică asupra următoarelor două decenii (aşa cum fac toţi futurologii), prezicând o lume fără muncă, fără lipsuri şi fără majoritatea luptelor umane cu care suntem obişnuiţi. Este o viziune foarte similară cu cea vândută publicului de elitele şi mogulii corporatişti care prevedeau o săptămână de lucru de 15 ore în timpul primei revoluţii industriale. Idealul lui Musk este diferit doar prin faptul că el solicită o IA binevoitoare, antrenată de libertarieni, în loc de o IA supremă, antrenată de globalişti.
Concluzie: IA va „conduce” doar dacă populaţia îi va permite acest lucru. Putem să o oprim oricând dorim. Puteţi scoate telefonul mobil din buzunar chiar acum şi îl puteţi arunca, reducând amprenta digitală şi devenind practic invizibil în comparaţie cu ieri. Prin extensie, societatea în ansamblu poate spune nu guvernării AI. Întrebarea este: o vom face?
Îi acord lui Musk prezumţia de nevinovăţie pentru moment, că doreşte AI pentru binele tuturor, dar nu pot să nu subliniez că idealul colectivist se bazează întotdeauna pe promisiunea unui Elysium economic. Lumea uşoară pe care Musk o imaginează probabil nu va exista niciodată. Cred că sistemul s-ar prăbuşi mai întâi.
Adică, tehnocraţia va fi încercată, dar va imploda când se va descoperi că IA nu este un medicament miraculos şi că beneficiile nu compensează pierderea libertăţilor pe care gulagul digital le impune. Lenea funcţionează ca un opiu pentru mase doar când nu provoacă durere. Durerea creează motivaţie, iar motivaţia duce la rebeliune.
În plus, resursele energetice de care dispunem în prezent nu sunt în niciun caz capabile să alimenteze renaşterea IA pe care o doresc elitele. Chiar şi Musk recunoaşte că energia este principalul obstacol şi că ar fi necesară o creştere cu 50% până la 100% a producţiei la nivel mondial pentru a alimenta dezvoltarea viitoare a IA. Estimări alternative indică o creştere cu 300% a producţiei de energie.
Nicio ţară cu populaţie numeroasă din lume, inclusiv SUA, nu dispune de reţeaua necesară pentru a permite fiecărui cetăţean să deţină şi să utilizeze o maşină electrică. Imaginaţi-vă cantitatea de energie necesară pentru a utiliza milioane şi milioane de roboţi şi maşini cu IA care să înlocuiască muncitorii umani.
Energia verde obişnuită nu va fi suficientă, fiind extrem de ineficientă. Doar o extindere masivă a energiei nucleare ar putea rezolva problema (sau fuziunea, dacă se va reuşi vreodată). Costul economic ar fi fără precedent (sute de trilioane de dolari). Munca necesară pentru a genera o astfel de bogăţie energetică ar însemna MAI MULTĂ muncă pentru umanitate, nu mai puţină. Adică mai multă luptă, mai multă furie şi o şansă mai mare de destrămare a societăţii.
Am multe probleme cu futurologii, dar un lucru care mă deranjează cel mai mult este obiceiul lor de a ignora factorul uman în teoriile lor tehnocratice. AI-ul care conduce lumea nu este inevitabil, ci depinde de conformitatea voluntară a oamenilor, la fel cum totul în tehnocraţie depinde de conformitatea oamenilor.
Nu spun că ar trebui să fim „anti-tehnologie”, ci doar că putem şi trebuie să fim stăpânii tehnologiei. Noi determinăm viitorul, nu IA. Tehnologia este periferică şi, în ultimă instanţă, irelevantă în comparaţie cu experienţa umană. Dacă o tehnologie nu ne face viaţa mai bună şi mai liberă, ci ne transformă existenţa într-o mizerie, atunci ar trebui transformată în cenuşă, împreună cu instituţiile globaliste care ne cer să „nu deţinem nimic şi să fim fericiţi”.
