Siria: Femeile, victime ale discriminării din partea miliţiilor islamiste rebele

Organizaţia de apărare a drepturilor omului, Human Rights Watch (HRW), a publicat un raport în care denunţă discriminările miliţiilor rebele extremiste împotriva femeilor din Siria, notează miercuri ziarul El Pais.
Femeie purtând hijab pe stradă. (Christopher Furlong / Getty Images)
Epoch Times România
15.01.2014

Organizaţia de apărare a drepturilor omului, Human Rights Watch (HRW), a publicat un raport în care denunţă discriminările miliţiilor rebele extremiste împotriva femeilor din Siria, notează miercuri ziarul El Pais.

Grupări islamiste, precum Frontul Al-Nusra şi Statul Islamic în Irak şi Levant (EIIL), subordonate Al-Qaeda, 'impun norme stricte şi discriminatorii' în zonele aflate sub controlul lor din nordul şi estul Siriei, se arată în acest raport.

Aceste reguli includ obligativitatea purtării vălului şi veşmântului islamic 'abaya' (care acoperă corpul în întregime până la picioare) şi represalii împotriva celor care nu le respectă. Mai mulţi refugiaţi sirieni au povestit HRW că au existat cazuri de sechestrări ale unor femei din partea acestor grupuri.

După chestionarea a 45 de refugiaţi, majoritatea din zona semi-independentă Kurdistan din nordul Irakului (frontiera de nord cu Siria), organizaţia a denunţat restricţiile impuse femeilor şi fetelor în viaţa lor cotidiană, precum limitarea accesului la educaţie, obligativitatea de a întreţine familia şi de a furniza membrilor 'alimentele de bază necesare supravieţuirii lor'.

Surse ale Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (organizaţie neguvernamentală cu sediul la Londra) au confirmat marţi că ambele grupuri impun astfel de restricţii femeilor în zonele controlate de rebeli. 'EIIL impune coduri vestimentare stricte fetelor care merg la şcoală, dar şi profesoarelor. Cunoaştem cazuri de reţinere a unor femei din motive politice, pentru că făceau parte din organizaţii civile sau participau la manifestaţii', a declarat telefonic purtătorul de cuvânt al organizaţiei, Mataz Suheil.

Un martor interogat de HRW a declarat că o văduvă şi cei trei copii ai săi au murit în zona de luptă după ce rebelii le-au interzis femeilor să părăsească zona dacă nu sunt însoţite de un bărbat. Mai mulţi refugiaţi din oraşele Idlib, Tel Abyad şi Tel Aran au denunţat că Al-Nusra şi EIIL le interzic femeilor să lucreze în afara domiciliului lor.

Aceste miliţii fac parte din evantaiul larg al opoziţiei siriene, care luptă împotriva regimului lui Bashar Al-Assad, şi care, deşi sunt aliate, se deosebesc ideologic de moderata Armată de Eliberare Siriană (AES). Regulile lor sunt impuse populaţiilor din zonele aflate sub controlul lor.

Astfel de exemple sunt cartierul Sheikh Maksoud din Alep, oraşele Afrin şi Tel Aran din aceeaşi regiune, oraşul Hassakeh, Idlib şi câteva sate din vecinătate, dezvăluie HRW. Aceste zone includ comunităţi variate, de la musulmani suniţi, şiiţi şi alawiţi până la creştini şi armeni, se arată în raportul HRW.

'Grupurile extremiste de acest tip subminează libertăţile de care beneficiau până acum femeile şi fetele din Siria şi care erau unul din punctele forte ale societăţii siriene', notează într-un articol Liesl Gerntholtz, directoare a organizaţiei. 'Ce fel de victorie promit astfel de grupuri femeilor, care văd cum drepturile lor încep să dispară?', se întreabă în încheiere Gerntholtz.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor