Şeful NATO afirmă că fiecare ţară trebuie să decidă dacă Ucraina îşi poate folosi rachetele cu rază lungă de acţiune împotriva Rusiei

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO (Thierry Charlier/Getty Images)
Redacţia
17.09.2024

Şeful demisionar al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat luni că salută discuţiile privind utilizarea de către Ucraina a rachetelor cu rază lungă de acţiune pentru a lovi în interiorul teritoriului rus, însă orice decizie în această privinţă va trebui luată de către aliaţii individuali, potrivit Reuters.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a implorat aliaţii timp de luni de zile să permită Ucrainei să lanseze rachete occidentale, inclusiv rachete americane ATACMS cu rază lungă de acţiune şi rachete britanice Storm Shadow în interiorul Rusiei, pentru a limita capacitatea Moscovei de a lansa atacuri.

Premierul britanic Keir Starmer şi preşedintele american Joe Biden au discutat vineri la Washington dacă să permită Kievului să folosească rachetele cu rază lungă de acţiune împotriva ţintelor din Rusia.

Nu a fost anunţată nicio decizie.

Unii oficiali americani sunt profund sceptici că permiterea utilizării unor astfel de rachete ar face o diferenţă semnificativă în lupta Kievului împotriva invadatorilor ruşi.

Vladimir Putin a declarat că Occidentul ar lupta direct cu Rusia dacă ar permite Ucrainei să lovească cu rachete cu rază lungă de acţiune fabricate în Occident.

Întrebat despre posibilele represalii ruseşti, Stoltenberg a spus că „nu există opţiuni fără riscuri în război”. „Dar eu continui să cred că cel mai mare risc pentru noi, pentru Marea Britanie, pentru NATO, va fi dacă preşedintele Putin câştigă în Ucraina”, a adăugat el.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor