Pe ritm de punjabi: Ambasadoarea României la New Delhi filmată în timp ce dansează în stil indian

Daniela Sezonov Ţane dansând în New Delhi
Andrei Popescu
12.04.2023

Un videoclip viral pe reţelele de socializare o surprinde pe ambasadoarea României la New Delhi, Daniela Sezonov Tane, în timp ce cântă şi dansează pe muzică tradiţională indiană cu ocazia sărbătorii Baishakhi.

În imagini, ambasadoarea este văzută bucurându-se de acest moment, dansând în mijlocul unui cerc format din mai multe femei indiene.

La eveniment au participat mai mulţi ambasadori, care, la rândul lor, s-au simţit bine, dansând sau bătând din palme în ritmul muzicii.

În momentul în care a preluat funcţia, Tane a declarat că s-a îndrăgostit de India după descoperirea Vedelor şi Upanişadelor, prin intermediul operei poetice a lui Mihai Eminescu, relatează Ziare.com.

“Am optat pentru studiul limbii hindi şi al literaturii şi filosofiei indiene la Universitatea Bucureşti, făcând parte din primul grup de studenţi cunoscători de hindi din România post-comunistă. În 1992 am primit o bursă a guvernului indian pentru aprofundarea studiului limbii hindi, la Kendriya Hindi Sansthan (Institutul Central de Hindi) din Agra, lucru care m-a făcut să descopăr India la vârsta de 22 de ani.

Pe durata misiunii mele în India, am descoperit frumuseţea şi dificultatea muncii în domeniul umanitar şi m-am hotărât să fac ‘seva’ (voluntariat, în pură tradiţie indiană) în folosul semenilor mei aflaţi în durere şi nevoi. Astfel, din 2005 până în 2011 şi apoi între 2014-2015, am părăsit confortabila viaţă de diplomat în favoarea muncii de teren în misiunile Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR)”, a precizat ambasadoarea, potrivit site-ului Ministerului Afacerilor Externe.

“Acum cercul s-a închis şi, după 17 ani de peregrinări şi lecţii de viaţă, m-am întors la India-Mamă”, a adăugat ea.

Conform sursei citate, între 2000-2004, Tane a lucrat la Ambasada României din New Delhi, cu gradul diplomatic de secretar III, apoi de secretar II, ocupându-se de domeniile culturii, educaţiei şi politic.

Vă invităm să urmăriţi materialul video.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor