IICCMER încearcă să dezlege misterul morţii unui elev anticomunist otrăvit de Securitate

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a organizat în ziua de miercuri, 17 mai 2017, deshumarea şi recuperarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Iulian Mugur Călinescu, un tânăr decedat în urma unei grave afecţiuni medicale, despre care se presupune că a fost cauzată de anumite proceduri la care a fost supus în timpul anchetelor de la Securitate, pe vremea regimului comunist.

Mugur Iulian Călinescu era elev în clasa a XI-a la Liceul „A.T. Laurian” când a fost arestat în octombrie 1982, pentru că, după o vizită a lui Nicolae Ceauşescu, scrisese pe clădirile din Botoşani lozinci precum „Vrem sindicate libere”, „Vrem libertatea cuvântului” sau „Jos Ceauşescu”. Elevul a fost îndelung anchetat de Securitate, iar la scurt timp a murit de "leucemie", la 13 februarie 1985.

Marius Oprea, expert în cadrul IICCMER, a declarat că tănărul „a avut foarte mult de suferit de pe urma anchetelor Securităţii. Bănuiala noastră, preluată de la mama sa, este că în cursul acestor anchete ar fi fost otrăvit, poate chiar iradiat, pentru că Securitatea şi regimul comunist nu puteau tolera ca un asemenea exemplu pe care el îl dăduse, de împotrivire la politica regimului, să fie luat în seamă şi de ceilalţi români. Mugur Călinescu este, în opinia mea, un mare erou, şi cred că preşedintele României, măcar acum, ar trebui să ia în considerare decorarea sa post-mortem, pentru că efectiv ceea ce a făcut Mugur Călinescu este un act de curaj, un act de excepţie în întreg spaţiul comunismului, nu doar în România”.

Oprea a mai notat că ancheta ar putea dura aproximativ o lună, iar apoi, în cazul în care se confirmă că Mugur Iulian Călinescu a murit otrăvit sau iradiat, procurorii Parchetului Militar Iaşi vor începe urmărirea penală a celor care l-au anchetat.

Există suspiciunea că moartea lui Mugur Călinescu a putut fi provocată de tratamentul ce i s-a aplicat la Securitate. Conform părerii specialiştilor în domeniu, există posibilitatea ca o persoană să poată fi iradiată şi prin ingestia unor cantităţi de substanţe care se pun de obicei în băuturi. Izotopii radioactivi se fixează în ţesuturile organismului, producând, în timp, efect negativ asupra stării de sănătate a persoanei contaminate, putând provoca boli grave care duc la moarte, leucemia fiind una dintre acestea.

Pe plan naţional există şi alte cazuri similare, semnalate mai ales în cursul anilor 70-80, în care multe persoane au decedat în urma unor proceduri suportate în timpul anchetelor de la Securitate, moartea acestora survenind din cauze medicale.

După 1964, când la presiunile ONU România a eliberat deţinuţii politic din închisori, regimul comunist nu mai avea deţinuţi politic. Însă cum Partidul Comunist îşi continua regimul de teroare fără de care nu putea să existe, au existat în continuare dizidenţi şi represiune - doar că pentru a muşamaliza cazurile, aceştia erau arestaţi pentru delicte economice.

Parte din noua strategie a Securităţii era şi folosirea de tehnici mai puţin vizibile pentru a-i elimina fizic pe cei care cereau dreptate.

După '89, odată ce comunismul a fost transformat într-un regim semi-democrat - o cleptocraţie post-comunistă tipică pentru fostele ţări comuniste - statul a făcut totul pentru a îngropa aceste cazuri, sau a opri anchetarea lor. Niciodată până în prezent astfel de cazuri nu au fost verificate şi cercetate de instituţiile abilitate ale statului.

Cazul Iulian Mugur Călinescu ar putea deschide o lungă listă de victime decedate în astfel de condiţii.

Iulian Mugur Călinescu s-a născut în Botoşani la 28 mai 1965, fiind singurul copil al lui Mihai Călinescu şi al Rodicăi Uncescu. După divorţul părinţilor, intervenit în 1975, băiatul a rămas în custodia mamei, tatăl recăsătorindu-se ulterior. A parcurs ciclul primar şi gimnazial la Şcoala generală nr. 7 din Botoşani, pe care a absolvit-o în 1979, iar cursurile liceale le-a urmat la două unităţi de învăţământ din acelaşi oraş. Clasele IX-X, care atunci reprezentau treapta I a învăţământului mediu, le-a făcut la Liceul Mihai Eminescu în perioada 1979-1981. Examenul pentru treapta a II-a l-a susţinut la Liceul August Treboniu Laurian unde a urmat clasele XI-XII, absolvirea şcolii având loc în vara lui 1983, potrivit IICCMER.

Pe fondul înăspririi regimului autoritar în România, oamenii au încercat, cu propriile lor forţe, să participe şi să sprijine disidenţa intelectuală şi manifestările de nemulţumire ale unor categorii sociale ale populaţiei. Multe acţiuni nu au fost şi nu sunt cunoscute datorită reprimării lor încă din fazele incipiente de afirmare de către organele de securitate şi datorită cadrului restrâns în care se discuta despre asemenea forme minore de opoziţie. Teama ca astfel de iniţiative izolate să nu se amplifice, să nu antreneze un număr mai mare de tineri, a făcut să fie prezentate ca acţiuni fără conotaţii sau implicaţii politice.

Un asemenea caz a fost şi cel al elevului de liceu de atunci Iulian Mugur Călinescu, care a încercat să se împotrivească cum a putut dictaturii comuniste. Acesta şi-a propus să protesteze faţă de abuzurile şi nedreptăţile regimului prin scrierea de lozinci anticomuniste pe zidurile unor clădiri şi pe panouri de gard, sperând că astfel va trezi conştiinţa şi altor concetăţeni pentru a-i determina să ia atitudine împotriva regimului.

Înscrisurile sale erau de genul: „Vrem sindicate libere. Vrem libertatea cuvântului, Jos Ceauşescu! Vrem hrană, Vrem respectarea tuturor drepturilor, Vrem libertate, Ne-am săturat de stat la cozi imense, Nu mai putem accepta mizeriile şi nedreptăţile din ţara asta, Vrem democraţie, Vrem dreptate şi libertate” şi altele. Toate textele au fost scrise cu cretă, cu majuscule, fiind scrise numai după lăsarea întunericului, când circulaţia de pe străzile oraşului era oprită.

Prima inscripţie a fost realizată în seara târzie a zilei de 12 septembrie 1981 pe zidul clădirii Comitetului Judeţean al PCR, fiind descoperită de autorităţi a doua zi. În noaptea următoare au fost scrise alte texte pe trei panouri de tablă ale gardului ce împrejmuia şantierul de construcţie al Casei de Cultură a oraşului.

După apariţia primei inscripţii, organele de Securitate şi Miliţie din Botoşani au intrat imediat în alertă. În scurt timp au fost luate o serie de "măsuri informativ-operative" care să conducă la identificarea autorului sau autorilor înscrisurilor ostile regimului. Acţiunea operativă a Securităţii s-a organizat şi desfăşurat sub denumirea de Cazul Panoul.

Mugur Călinescu este, în opinia mea, un mare erou, şi cred că preşedintele României, măcar acum, ar trebui să ia în considerare decorarea sa post-mortem, pentru că efectiv ceea ce a făcut Mugur Călinescu este un act de curaj, un act de excepţie în întreg spaţiul comunismului, nu doar în România - Marius Oprea

Mugur Călinescu a continuat să iasă seara târziu din locuinţă şi să scrie alte texte în diferite locuri din zona centrală a oraşului.

În noaptea de 17/18 octombrie 1981, la ora 00,50, a fost surprins în flagrant de doi angajaţi ai Securităţii aflaţi în postul de pândă de la Oficiul Judeţean de Calcul, unul din cele câteva astfel de posturi fixe organizate atunci în oraş pentru urmărirea, surprinderea şi arestarea făptaşului. Imediat elevul a fost reţinut şi transportat la sediul Securităţii din Botoşani, unde a fost supus unei anchete vreme de mai multe zile. Acesta se afla atunci la începutul clasei a XI-a de liceu, dar în acea perioadă cursurile şcolare încă nu începuseră deoarece toţi elevii se aflau în practică agricolă la culesul recoltei de toamnă.

În 18 octombrie s-a ordonat "luarea în lucru a persoanei" prin întocmirea unui Dosar de urmărire informativă privind „Elevul”, acesta fiind numele conspirativ stabilit atunci pentru Mugur Călinescu. Acest dosar a fost deschis în ziua de 21 octombrie, fiind înregistrat cu nr. 738. Scopul principal al acţiunii a fost aprofundarea informaţiilor obţinute despre făptuitor precum şi a cauzelor care l-au determinat să întreprindă asemenea acţiuni sau a persoanelor ce l-au influenţat sau eventual au avut cunoştinţă de aceste fapte. Din informaţiile cuprinse în dosar reiese că în perioada 12 septembrie-18 octombrie 1981, Mugur Călinescu a efectuat un număr de 24 de acţiuni în care a reuşit să scrie diferite texte cu conţinut provocator la adresa regimului şi a stărilor de lucruri existente atunci în societatea românească.

Ancheta Securităţii s-a răsfrânt asupra părinţilor, rudelor apropiate, precum şi a unor prieteni şi colegi de şcoală, dar în care au fost implicate şi alte persoane. La sfârşitul lunii noiembrie cazul a fost pus în discuţia colectivului de cadre didactice de la Liceul A. T. Laurian, la şedinţă participând ca invitaţi inspectorul general judeţean pentru învăţământ, conducători locali ai partidului şi UTC-ului precum şi doi reprezentanţi ai organelor de Securitate. În luările de cuvânt, faptele acestuia au fost condamnate, fiind considerate drept un act mîrşav care a lovit interesele poporului român, pactizând cu duşmanii şi trădătorii ţării.

Ulterior, lui Mugur Călinescu i s-a întocmit un dosar pentru a fi trimis la şcoala de corecţie, însă după multe şi stăruitoare intervenţii făcute de mama sa pe la diferite persoane cu funcţii de răspundere pe linie de partid şi de stat, a reuşit să obţină ca fiul său să nu fie trimis într-o astfel de instituţie de reeducare.

După câteva zile de anchetă în care au fost interogate mai multe persoane din familia şi anturajul lui Mugur Călinescu, perioadă în care el a trebuit să-şi motiveze în mai multe declaraţii scrise faptele săvârşite şi determinările lor, acesta a fost lăsat să-şi continue activitatea şcolară. Ameninţările însă se ţineau lanţ la adresa mamei şi a băiatului, familia fiind ţinută sub o strictă supraveghere prin filaje, informatori şi prin convorbirile telefonice care erau înregistrate după ce în locuinţă a fost instalată tehnică de ascultare.

Mugur Călinescu a continuat însă să fie convocat periodic şi în anul următor la sediul Securităţii din Botoşani de unde întotdeauna revenea acasă total schimbat, indispus şi abătut, refuzând să vorbească despre tratamentul la care era supus acolo. Rar şi cu mare greutate îi mărturisea câteodată mamei sale că era pus să stea timp de câteva ore în faţa unei lămpi aprinse şi că de fiecare dată era servit cu o ceaşcă de cafea, fiind îndemnat şi obligat să o bea deşi nu voia. După fiecare convocare se plângea mamei că nu se simte bine şi că avea dureri acute de cap. Aceste fapte sunt susţinute de mărturiile făcute de Rodica Uncescu de-a lungul anilor, afirmaţiile sale fiind consemnate în convorbiri înregistrate, precum şi în interviuri de presă care au fost publicate în decursul timpului. De asemenea, Mugur Călinescu s-a confesat în acea perioadă şi unor prieteni apropiaţi despre regimul la care era supus în timpul convocărilor de la Securitate, unele din respectivele persoane făcând publice aceste mărturii.

În vara anului 1983, Mugur a terminat liceul cu rezultate bune şi s-a înscris la Facultatea de Studii Economice a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. Ochiul vigilent al Securităţii a făcut ca acesta să nu-şi vadă împlinit visul. A „căzut“ cu câteva sutimi după ultimul intrat, acelaşi lucru repetându-se şi în anul următor, când a încercat din nou, în condiţiile în care starea sa de sănătate era deja precară.

Oricum, anumite persoane i-au transmis mamei sale că, datorită faptelor săvârşite, fiul sau nu va fi niciodată admis la o instituţie de învăţământ superior. Între timp, în toamna anului 1983, a primit ordin de încorporare pentru satisfacerea stagiului militar obligatoriu, fiind chemat pentru efectuarea unei vizite medicale. Comisia de examinare l-a găsit inapt pentru serviciul militar, fiind trimis la Spitalul Militar din Iaşi unde a fost internat. După o săptămână de investigaţii a fost transferat la Spitalul Judeţean Sf. Spiridon, unde i s-a confirmat diagnosticul de leucemie, ulterior acesta fiind asociat cu ciroză hepatică şi icter mecanic.

Din mărturiile mamei sale reiese că Mugur nu a fost un copil bolnăvicios, avea o constituţie atletică, suferind doar de o bronşită astmatică în formă alergică ce se manifesta rar şi doar în anumite condiţii de timp. Vestea bolii a căzut ca un trăsnet pentru familie. Se ştie că între 1983-1985 a stat prin spitale lungi perioade de timp, fiind internat la Iaşi, Bucureşti şi Timişoara. Cu toate tratamentele administrate, starea de sănătate a tânărului se degrada cu repeziciune.

Mugur Călinescu s-a stins din viaţă în ziua de 13 februarie 1985 în spitalul din Iaşi, când nu împlinise încă 20 de ani. Ultimele cuvinte pe care i le-a spus mamei sale înaintea morţii, au fost: „Mamă, ce călăi de oameni pot fi”. A fost înhumat la data de 5 martie în Cimitirul Pacea din Botoşani.

Rodica Uncescu, decedată în 2016, a căutat să arate sacrificiul fiului ei. Abia în 2004, după mulţi ani de încercări, a reuşit să vadă dosarul de la CNSAS întocmit pe numele fiului său. În 2006, Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă (CCCLRA) ce funcţiona în cadrul Ministerului Justiţiei a refuzat să-i acorde lui Mugur Călinescu, post-mortem, calitatea de luptător împotriva regimului totalitar.

Rodica Uncescu a atacat decizia CCCLRA în instanţă, iar în 2007 Curtea de Apel Suceava i-a admis acţiunea şi a recunoscut, în favoarea fiului reclamantei, calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă. Împotriva acestei sentinţe Ministerul Justiţiei a declarat recurs, însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a respins. Ca urmare, în 2008, CCCLRA a fost obligată să recunoască şi să-l declare pe Iulian Mugur Călinescu luptător anticomunist.