Politolog: Se miră cineva că Tudorel Toader e de acord cu şefa CSM, care spunea deunăzi că o pensie de 11 mii de lei e mică?

Politologul Cristian Preda s-a arătat siderat de declaraţiile făcute de preşedinta Consiliului Superior al Magistraturii, Elena Costache, după ce premierul Ilie Bolojan a demarat reforma pensiilor speciale.
"'O pensie de 11.000 de lei mi se pare mică', a zis şefa CSM. După care a adăugat: 'din toate punctele de vedere, suntem unici'. De la replica 'Altă întrebare?!' a lui Florin Iordache, nimeni n-a mai discreditat justiţia de la noi cum a făcut-o acum Elena Costache. Doamna aceasta pare să aibă un singur principiu: nu-mi daţi bani de la buget cât vreau, să ştiţi că iau şpagă!", a declarat Cristian Preda.
Profesorul de ştiinţe politice i-a invitat pe români să citească şi dosarul Elenei Costache de candidatura la CSM şi "vă veţi îngrozi văzând cine a ajuns în fruntea acestui for, care ar trebui să apere un principiu fundamental al statului de drept - independenţa justiţiei".
"Se miră cineva că Tudorel Toader, fostul ministru de justiţie al lui Dragnea, e de acord cu şefa CSM, care spunea deunăzi că o pensie de 11 mii de lei e mică?"
Unde poate duce conflictul dintre executiv şi CSM?
"Unde poate duce conflictul dintre executiv şi CSM? O variantă e compromisul. Pare, deocamdată, departe, dar nu e imposibil, mai ales că premierul şi preşedintele par să fie prudenţi la debutul intrării lor în funcţii. Altă variantă e tranşarea la CCR a disputei: Curtea a fost solicitată în trecut să judece conflicte între preşedinte şi guvern ori între preşedinte şi majoritatea parlamentară, aşa că ar putea-o face şi-n această nouă situaţie.
Nu putem anticipa rezultatul, în primul rând fiindcă CCR s-a înnoit cu 3 judecători.
În fine, mai există şi varianta permanentizării conflictului. Partea delicată e că s-ar putea să ne trezim cu un executiv contestat simultan de suveranişti şi de magistraţi. Nu ştiu dacă regimul rezistă unei asemenea duble presiuni. Totul va depinde de coeziunea majorităţii de două treimi de care dispune guvernul. Iar în această privinţă, veştile nu sunt tocmai îmbucurătoare", a scris Cristian Preda pe platforma Comunitatea Liberală 1848.