Liiceanu: Viaţa nu poate fi trăită uneori cu orice preţ!

Protestele declanşate ca reacţie la adoptarea OUG 13, act prin care Puterea a arătat că s-a pus în slujba corupţilor nu a oamenilor acestei ţări, marchează o premieră în istoria României, a opinat filozoful Gabriel Liiceanu, la finele unui lung dialog cu reprezentanţi ai grupului #REZISTENŢA.

"Ce s-a întâmplat acum e o premieră civică. Este modul în care, într-o societate democratică normală, oamenii înţeleg că au dreptul să ceară socoteală celor pe care i-au ales pentru felul în care îşi fac treaba", a explicat Liiceanu, într-un interviu acordat Epoch Times, după întâlnirea cu cetăţenii.

Vă invităm să urmăriţi principalele idei punctate de filozof într-un interviu despre însemnătatea protestelor #rezist, despre cum comunismul ne mutilează încă existenţa, despre starea în care a fost adus acest popor şi, nu în ultimul rând, despre speranţă...

Despre naşterea civismului în România

"Ceea ce s-a întâmplat începând de la sfârşitul lui ianuarie şi de atunci încoace şi nu se va mai opri, e o poveste al cărei prim episod a fost în decembrie 1989. Pe urmă a fost un hiatus. Deci atunci s-a manifestat prima oară după război, după deceniile comunismului, s-a manifestat prima oară trezirea unei conştiinţe civice în condiţii dramatice.

Deosebirea între ce s-a întâmplat atunci şi ceea ce s-a întâmplat acum, în anul 2017, este enormă, pentru că acolo oamenii au murit, când au ieşit ca cei din Piaţa Victoriei, au ieşit cu armata în faţă. Deci acolo lucrurile au fost mai mult decât civice, au fost eroice. Civismul a mers către tragedie. Oamenii care au strigat “vom muri dar vom fi liberi!” au spus, cum să vă spun, un slogan existenţial enorm, genial. Viaţa nu poate fi trăită uneori cu orice preţ! Aici, ce s-a întâmplat acum, e o premieră civică în măsura în care ea nu era însoţită de a plăti gestul cu viaţa sau a reda un preţ vieţii prin moarte, nu. Aici este modul în care, într-o societate democratică normală, oamenii înţeleg că au dreptul să ceară socoteală celor pe care i-au ales pentru felul în care îşi fac treaba.

Asta este noutatea. Nu s-a mai întâmplat până acum.. S-a mai întâmplat la Colectiv, dar acum prima oară s-a întâmplat ca un dialog direct între aşa-zişii aleşi - aşa cum au fost aleşi - şi cei care aşteptau cu totul altceva de la ei.

Eu cred că asta nu se va mai opri şi asta presupune schimbarea orbitei vieţii politice din România. Aceşti oameni vor reacţiona din nou atunci când lucrurile flagrante se vor petrece din nou cu ei şi vor fi contrariaţi de felul în care cei care trebuiau să slujească nu îi slujesc.

Clasa politică de fiinţe primitive care ne conduce - efectul comunismului

Marea răsturnare a valorilor s-a petrecut la instaurarea comunismului în România. Pegra, oamenii inculţi, cu 4 clase, Ceauşescu însuşi cu nevastă-sa aveau 3 clase, dacă se face biografia, dacă vă uitaţi la toţi cei care conduceau ministerele, au devenit şefii securităţii, ai armatei etc. erau toţi luaţi de la munca cea mai de jos şi făcuţi peste noapte reprezentanţii unor funcţii cheie ai unei societăţi.

Asta nu s-a întâmplat nicăieri, decât în comunism. În toată viaţa politică tradiţională a Europei, se punea problema ca oamenii care deţin funcţiile de elită, conducerea unei societăţi, să aibă o cultură anumită. Evident că ştiau să vorbească, erau oameni care absolviseră marile facultăţi ale Europei etc.

Ori cei care sunt acum sunt urmaşii celor care au invalidat funcţiile înalte ale societăţii în anii comunismului. Când au trecut pe celălalt mal al istoriei, au trecut tot ei, a trecut limbajul lor de lemn. Iliescu vorbea într-un limbaj de lemn, a fost ales pentru că cei care l-au ales recunoşteau limbajul de lemn, le suna ca o muzică pe care o auziseră decenii înainte, era o societate din punctul ăsta de vedere coborâtă foarte jos istoric şi care se recunoştea în incultura celor care conduseseră până atunci.

Oamenii care au preluat puterea au venit cu valorile de dinainte, mafiile erau făcute, relaţiile dintre ei erau făcute, nu erau decât personaje... mafioţii în general nu sunt oameni de înaltă cultură. Ori asta s-a perpetuat la noi, familii, grupuri de interese, componenţa Parlamentului... te punea pe liste în funcţie de ce bani aduceai sau în ce măsură slujeai, au ajuns acolo oameni cu meserii incredibile – fierari betonieri, şoferi şi aşa mai departe – de ce ei? Tocmai pentru că celorlalţi care aveau ţinuta să facă asta le era ruşine să intre în această lume. Deci ei au prelungit terenul care exista înainte de ’89 şi care era ocupat de oameni de această formaţie.

Cei care votează, victime, nu complici

Sunt victime, evident. Evident. Ce poţi să îi ceri unui om care nu a înţeles un lucru, dacă nu îi trece prin cap? Eu când aveam 7 ani poate nu ştiam îndeajuns de limpede de ce nu e frumos să scuipi pe trotuar. Nu poţi să îi ceri socoteală unui om cu 4 clase şi care a fost ţinut în sărăcia ultimă că nu ştie să distingă categoriile democraţiei.

Educaţia, cheia de boltă

Aici este cheia de boltă, cum se spune, totul stă pe asta. Nu poţi face o democraţie reală cu societăţi inculte politic şi sărăcite. Sărăcia atrage după ea mizeria, mizeria atrage lipsa, neparticiparea la formele de educaţie şi civilizare, bătălia trebuie să se dea pe adus copiii la şcoală, abandonul şcolar e o problemă peste tot în lume. Franţa e confruntată cu abandonul şcolar al banlieue-urilor, al comunităţilor închise în ele însele, peste tot există problema asta, dar la noi într-un mod cu totul extraordinar.

Sentimentul apartenenţei la comunitate

Ăsta este lucrul deosebit de important care s-a petrecut (în urma protestelor n.r.). Nu exista aşa ceva. Iarăşi, înainte de ’90, principala caracteristică a societăţii era atomizarea. Sărăcia îi făcea pe oameni să îşi urmărească strict interesul propriu şi al familiei, trebuia să faci rost de o bucată de mâncare, de o bucată de carne, existau ierni în care se punea problemă dacă faci rost de o ceapă, nu exista o ceapă!

Ok, când faci aşa ceva, nu mai poţi să creezi valori comune, pentru că oamenii sunt angajaţi exclusiv către gesturile primare ale vieţii. Ori armonia, sentimentul comunitar sunt lucruri care apar în societăţi mai evaluate. Democraţia este foarte greu de introdus în ţări sărace, merge foarte greu mână în mână cu mizeria. De fapt nu merge.

Ori la noi, aici ne învârtim că o roată într-un şleau, ştiţi. Ştiţi, tot dăm să ieşim din şanţ. Şi ieşim, pentru că ce s-a întâmplat 27 de ani totuşi este enorm în raport cu ce era înainte. Enorm! Însă trebuie să ieşim din nou dintr-un şleau în care ne ţine istoria noastră.... Boia a spus o vorbă formidabilă, românii nu sunt urmaşii dacilor şi romanilor ci ai comuniştilor, în clipa de faţă...

Despre speranţa în viitor

Ce să vă spun? Banalitatea că nu se poate trăi fără speranţă? Nu, atunci înseamnă că trebuie să ne sinucidem în grup. Nu, e limpede gesturile noastre ne dau putere şi când le vedem replicate în alţii, devenim foarte puternici.

De fapt ce s-a întâmplat minunat, am fost câteva rânduri în Piaţă când am reuşit să mă mobilizez fizic, am avut o senzaţie de frăţie pe care nu o avusesem, noi am pierdut, cum să vă spun, senzaţia de seamăn. Într-o societate atomizată, celălalt nu mai e seamăn.

În Piaţă toţi radiau, aveau privirile care întâlneau un seamăn. Oamenii se simţeau bine unii cu alţii. Acolo, s-a creat politeţe, s-au creat reguli morale, s-au creat propuneri pentru comportamentul celor de acolo în viaţa de zi cu zi în oraş. Lucrurile astea cu adevărat îţi dau speranţă.

Deci câtă vreme stiu că în momente de pericol social, căci patriotismul astăzi la noi înseamnă să te fereşti de duşmanul intern, ori când duşmanul intern devine agresiv, ştiu că ne vom strânge laolaltă şi că vom căpăta putere uitându-ne unii la alţii.