"Comunismul a pierdut partida, comuniştii însă au câştigat-o" - Lucian Boia ridică voalul istoriei

Nicio altă carte, în clipa de faţă, nu ne-a dat conştiinţa de sine a istoriei noastre după 1945 precum Strania istorie a comunismului românesc (şi nefericitele ei consecinţe), este de părere Gabriel Liiceanu, prezent sâmbătă la lansarea volumului scris de istoricul Lucian Boia, sub egida Editurii Humanitas.

"Cartea are un titlu extrem de explicit, deşi foarte şic literar - Strania istorie a comunismului românesc (şi nefericitele ei consecinţe). Titlul ne spune că întâi este vorba despre perioada pe care am trăit-o vreme de patru decenii, de ce anume era stranie vom vedea, iar subtitlul, sau ceea ce este în paranteză ne spune în ce fel de lume am intrat după 89. Construcţia e foarte simplă. Cred că nicio altă carte, în clipa de faţă, nu ne-a dat conştiinţa de sine a istoriei noastre după 1945 precum aceasta.

Deci orice om care vrea să ştie ce am trăit noi în comunismul românesc va avea o enormă satisfacţie citind această carte pentru că va înţelege ce s-a întâmplat cu noi. Din punctul ăsta e o carte stranie cu adevărat pentru că noi cei care am trăit isotria noastră credeam că stim tot ce am trăit şi că am înţeles tot ce am trăit. Ori lucrurile nu stau aşa", a declarat Liiceanu.

Dar de ce a înţeles Lucian Boia ceea ce noi nu am înţeles? De ce trăind cot la cot cu el, numai el a înţeles, iar noi nu? Răspunsul este simplu, în viziunea lui Liiceanu – pentru că este istoric, şi pentru că este un istoric matur, un om de ştiinţă în acest sens. Cărţile lui nu sunt eseuri, ele au valoare de cunoaştere.

"Să nu fim induşi în eroare de faptul că sunt scrise cu o graţie desăvârşită, cu claritate, cu umor adeseori. Nu. Importantă este cantitatea de cunoaştere pe care ne-o livrează şi felul în care ne deschide ochii asupra propriei noastre traiectorii pe teritoriul acestei ţări. Ce nu am înţeles noi trăind în comunism şi credeam că am înţeles? Patru lucruri nu am înţeles, v-o spun pornind de la mine. Poate mulţi dintre dvs. or fi înţeles şi ce mie mi-a scăpat", a adăugat filozoful.

Altfelul comunismului românesc

"În primul rând ne-a scăpat altfelul, cuvântul care îi place atât de mult domnului Boia şi care are atâta acoperire din nefericire în istoria noastră. Altfelul comunismului românesc. Am crezut personal că ceea ce am trăit noi între 48 şi 89 a fost un fenomen analog întru totul cu ceea ce s-a petrecut în Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, RDG. Fals. Citind această carte afli că ceea ce am trăit noi alături de celelalte popoare care făceau parte din blocul sovietic are marca unică a acestui loc şi că ne diferenţiază din nefericire în negativ şi iată cum:

Şi am să dau un citat care spune totul. Acest citat deschide cartea:

"Se va vedea astfel cum ţara cu cei mai puţini comunişti a devenit ţara cu partidul comunist cel mai numeros, în termeni relativi. Cum o societate abia atinsă de ideologia comunistă s-a comunizat în profunzime până într-atât încât s-a despărţit mai greu de comunism ca oricare alta. Cum virulent antinaţional într-o primă fază, comunismul a sfârşit prin a deveni ultranaţionalist. Cum s-a inventat în România comunismul dinastic fără echivalent în Europa şi comparabil, fără a-şi pierde nota de originalitate, doar cu regimul din Coreea de Nord.

Cum România după ce ani de zile părea a fi societatea care s-a opus cel mai puţin regimului comunist s-a ridicat împotriva lui Ceauşescu printr-o revoluţie sângeroasă, singura de acest gen în spaţiul comunist, împotriva lui Ceauşescu dar nu neapărat şi împotriva alcătuirilor comuniste. Într-adevăr pentru ca paradoxul să fie complet, cea mai violentă revoluţie anticomunistă s-a prelungit prin cea mai lentă şi cea mai incompletă desprindere de comunism."

Asta este primul altfel pe care l-am trăit noi cu comunismul nostru."

Cele două Românii. Majoritatea cetăţenilor, privilegiată de regim

"Al doilea lucru pe care nu l-am înţeles trăind aceşti 40 de ani cu senzaţia că ştiu totul despre comunism, şi toţi am crezut că ştim. Ei bine, cu obiectivitatea omului de ştiinţă, al istoricului, Lucian Boia ne atrage atenţia că societatea care s-a creat în aceste patru decenii nu era o societate anticomunistă, că majoritatea românilor care au trăit sub regimul comunist al lui Gheorghiu Dej şi al lui Ceauşescu, majoritatea a fost privilegiată. Vă vine să credeţi? Da.

Lucian Boia demonstrează cum această societate a intrat într-o dinamică care a avantajat pe majoritatea cetăţenilor împingându-i, de la sate masiv în blocurile oraşelor, luând persoane needucate, care nu îşi puneau problema unor perspective de elite în viaţă, transformându-le cu patru clase, cu 11 clase, fără diplomă, fără studii, fără merite speciale, în elita noii societăţi, făcându-i colonei în armată, procurori de grad înalt, intelectuali de frunte ai ţări, academicieni şi aşa mai departe. În orice caz o mulţime de oameni s-au pomenit înăuntru comunismului împinşi pe o treaptă a vieţii pe care nu o imaginau înainte şi în condiţii normale.

La fiecare punct de genul acesta simt nevoia să vă ilustrez cu două trei rânduri:

"Trebuie renunţat la mitul unei Românii fundamental anti-comuniste. În raport cu comunismul s-au conturat două Românii foarte diferite. Majoritară până l-a urma s-a dovedit a fi nu România care s-a încăpăţânat în anticomunism, ci România care sau a profitat de pe urma sistemului sau s-a acomodat noilor realităţi. Ne e teamă să afirmăm aşa ceva? Fiind majoritari înseamnă că au avut dreptate? Bineînţeles că nu au avut. În faţa istoriei cel puţin şi în faţa viitorului ţării dacă nu şi în raport cu propriile lor interese. Unii s-au prăbuşit, alţii s-au ridicat şi atunci e de înţeles că avem interpretări radical diferite ale comunismului. Probabil că cei care consideră că au avut de câştigat chir cu riscul ca întreaga societate să piardă sunt mai numeroşi decât cei care au pierdut.

Şi aici vine propoziţia pe care o consider cea mai adâncă a acestei cărţi şi pe care vreau de asemenea să v-o pun în faţa:

"Şi atunci a fost comunismul o întreprindere criminală? Aş răspunde la această întrebare imprumutând o faimoasă replică: "Mai mult decât o crimă, a fost o greşeală". Ceea ce nu înseamnă o diminuare ci o amplificare a vinovăţiei. Crima îi afectează pe cei vizaţi direct şi pe apropiaţii lor, greşeala însă, o greşeală de asemenea proporţii a dereglat pe termen lung întregul organism social. Toţi plătim pentru comunism, chiar cei care nu îşi dau seama sau continuă să creadă în binefacerile lui. Şi vor mai avea probabil de plătit şi cei care nu s-au născut încă."

România de dinaintea lui 48 a dispărut complet

"Al treilea lucru pe care nu l-am înţeles în anii în care am trăit comunismului. Nu am înţeles cât de mare a fost forţa de discontinuitate a acestei bucăţi din istoria noastră. În ce măsură a evacuat definitiv ceea ce trăiserăm şi acumulaserăm de-a lungul unei perioade mult mai lungi.

Ei bine, România de dinaintea lui 48 a dispărut complet, complet. România interbelică în orice caz a dispărut ca prin vrajă. Forţa de evacuare istorică a comunismului a fost uriaşă, (...) dispariţia de la o zi la alta a unei societăţi care părea instalată definitiv în parametrii ei. Cum spunea Carol 1: am lăsat o Românie pentru eternitate. Eternitatea a durat câteva decenii. Ei bine, citat ilustrativ din nou, cum s-a produs discontinuitatea:

"Comunismul a vânat în primul rând elitele, mai puţin numeroase evident decât masa populaţiei dar reprezentând structura de rezistenţă a oricărei societăţi. I-a vânat pe cei ataşaţi vechilor valori şi pe cei care înţelegeau să gândească şi să trăiască în mod liber. Represiunea a urmărit şi în bună parte a reuşit să distrugă România existentă pentru a pune în locul ei o altă Românie. Dincolo de drama atâtor familii este de consemnat rezultatul istoric- România a devenit alta, cu totul alta. Vechea elită politică a dispărut cu totul, la fel elita economică. Elita intelectuală a supravieţuit parţial dar timorată şi obligată să se supună comandamentelor regimului."

Esenţa fenomenului social-politic

"În sfârşit nu am înţeles, al patrulea lucru şi ultimul, nu am înţeles esenţa fenomenului social-politic pe care l-am trăit. Două lucruri – nu am înţeles poate, deşi mulţi poate am avut evident intuiţia acestui lucru. Că celebra egalitate pronată de comunism ca ideal al societăţii s-a realizat, dar s-a realizat ca egalitate în mizerie şi nu în bunăstare.

Iar al doilea lucru, că modelul industrial cu care Ceauşescu se lăuda ca fiind marea realizare a regimului comunist a fost un enorm flaps istoric, pentru că era un model industrial de secolul 19, care aşa cum a funcţionat într-o contemporaneitate care mergea pe cu totul alte trasee ale industriei, economiei şi vieţii economice a omenirii a fost falimentar. Deci am trăit într-un model pe care îl lăuda Lenin şi care nu mai corespundea în niciun caz sfârşitului de secol 20."

Consecinţele nefericite ale comunismului

Lucian Boia ne explică că am trăit după 89 şi până astăzi, adică care sunt consecinţele nefericite ale acestui comunism:

"Oricât ar părea de ciudat, decembrie 1989 nu a fost încă în punctul său de plecare o revoluţie anticomunistă. A avut desigur şi o asemenea dimensiune rămasă însă minoritară. Oamenii în majoritatea lor s-au revoltat mai curând din motive alimentare decât filozofice, nu împotriva comunismului ca sistem, ci ca răspuns la insuportabilă deteriorare a condiţiilor de trai, vinovat nefiind socotit neapărat regimul, ci Ceauşescu.

Cât despre noua conducere a ţării, aceasta numai anticomunistă nu era. Alcătuită cu mici excepţii din foşti lideri comunişti sau din odraslele unor foşti lideri comunişti, de altfel ce să-i pretinzi lui Iliescu – şi-a mărturisit el însuşi crezul politic acuâzndu-l pe Ceauşescu că a încălcat nobilele idealuri ale comunismului. Într-o primă etapă cel puţin nu mergea mai departe de perestroika lui Gorbaciov".

A doua întrebare la care Boia răspunde. O întrebare pe care ne-am pus-o tot timpul:

"Ce am trăit noi în decembrie 89? A fost o Revoluţie aşa cum se zice? A fost mai curând o simplă revoltă populară, sau poate o lovitură de stat care a confiscat revolta răpindu-i şansa de a se transforma cu adevărat într-o revoluţie. Au fost în fapt toate acestea adunate şi amestecate – şi revoltă populară şi lovitură de stat şi revoluţie".

Unde ne aflăm în clipa de faţă. Concluzia, iarăşi o propoziţie sculpturală a cărţii, ca şi aceea cu crima şi eroarea:

"Comunismul a pierdut partida, comuniştii însă au câştigat-o. E ca şi cum întrega poveste a comunismului nu ar fi avut alt rost decât acela de a înlocui o clasă dominantă prin alta. Cel puţin nu trebuie să ne temem că oamenii aceştia, foşti comunişti sau urmaşii lor, ne vor întoarce spre regimul care i-a ridicat pe scara socială. Nico grijă, s-au convertit total şi se simt ca acasă în jungla actuală."