"Negociem orice, dar nu principii". 11 noiembrie - ziua în care s-a stins din viaţă un mare om politic

În urmă cu 21 de ani se stingea din viaţă o legendă. Simbol al rezistenţei anti-comuniste, cunoscut pentru caracterul său de fier şi înalta ţinută morală, seniorul Corneliu Coposu - urmaşul lui Iuliu Maniu - a fost, fără îndoială, unul dintre cei mai mari oameni politici pe care i-a avut România.

"Astăzi, 11 noiembrie 2016, se împlinesc 21 de ani de când, într-o dimineaţă de toamnă senină, telefonul din casa de pe strada Mămulari a sunat sec, de 2 ori, şi, de la celălalt capăt ni se anunţa că "Ne pare rău dar dl. Coposu a decedat". Mă întorsesem de la spital, împreună cu doamnele Coposu, pe la 4 dimineaţa, pentru câteva ore de odihnă.

Domnul preşedinte, Prezidentul, Seniorul, Preşedintele moral al României, atâtea titulaturi pentru un Om de o modestie incredibilă. Eu i-am spus mereu Nenea Puiu şi aşa îmi va rămâne întotdeauna întipărit în minte! Dumnezeu Să te odihnească în pace iar de acolo de Sus să te rogi pentru mântuirea şi izbăvirea noastră!", a scris vineri, pe contul său de Facebook, fostul său secretar personal, Ion-Andrei Gherasim.

Corneliu Coposu a fost un proeminent om politic, preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, senator, lider al opoziţiei din România postcomunistă şi, din păcate, fost deţinut politic sub regimul comunist.

Sora lui l-a prezentat pe Coposu ca fiind "un om care a încercat să facă ceva pentru binele României, atât cât i-a stat în puteri, deasupra tuturor neînţelegerilor şi a adversităţilor politice".

A fost secretar personal şi ulterior secretar politic al lui Iuliu Maniu, modelul şi mentorul său, pe care l-a însoţit în toate misiunile sale politice. În 1947, comuniştii sprijiniţi de Moscova au preluat puterea în România şi l-au arestat, împreună cu întreaga conducere a PNŢ, în ceea ce s-a numit Înscenarea de la Tămădău. Până în 1956 a fost ţinut în arest preventiv, fără să fie judecat. În 1956 i s-a înscenat un proces pentru "înalta trădare a clasei muncitoare" şi pentru "crimă contra reformelor sociale", fiind condamnat la muncă silnică pe viaţă. Până în 1962 a fost închis într-un regim sever de izolare la penitenciarul Râmnicu Sărat.

Seniorul a fost unul dintre cei care au avut neşansa să îl întâlnească pe torţionarul Alexandru Vişinescu, fostul comandant al penitenciarului comunist de la Râmnicu Sărat.

În 1964 a fost pus în libertate, după 17 ani de detenţie, dintre care opt de izolare. Când a ieşit din închisoare, Corneliu Coposu, fost campion de haltere în cadrul Clubului Sportiv Universitar, pierduse jumătate din greutatea sa corporală şi avea dificultăţi de vorbire, după lungii ani petrecuţi în regim de izolare.

"Negociem orice, dar nu negociem principii" - Corneliu Coposu

"Nu am nicio ranchiună şi nicio ură faţă de cei care s-au pretat la crimele oribile în cei 50 de ani de comunism. Consider că oamenii care au ajuns să se degradeze până la a chinui pe semenul lui fără niciun fel de justificare şi-au pierdut calitatea de om şi ar fi o onoare pentru ei să păstrezi împotriva lor sentimente de inamiciţie. Trebuie iertaţi", declara într-un interviu acordat după eliberarea sa marele om politic.

Deşi avea o diplomă în ştiinţe juridice la Universitatea din Cluj, nu i s-a permis să practice dreptul în perioada comunistă. El a lucrat mai mulţi ani ca mecanic pe un şantier de construcţii şi apoi ca economist.

După ce dictatorul Nicolae Ceauşescu a fost omorât la Revoluţia din 1989, Corneliu Coposu a devenit unul dintre politicieni cei mai activi din România.

Deşi sever sabotat şi calomniat de regimul Iliescu, Corneliu Coposu a readus la viaţă PNŢ-ul, care fusese interzis, şi l-a transformat în coloana vertebrală a coaliţiei electorale şi politice cunoscute sub numele Convenţia Democrată. Corneliu Coposu a reuşit să-i convingă pe liderii partidelor din opoziţie şi ai asociaţiilor civice că singura modalitate de a învinge puterea hegemonică a preşedintelui Ion Iliescu şi a Frontului Salvării Naţionale era cea a opoziţiei unite.

Corneliu Coposu a încetat din viaţă la 81 de ani, în urma unei lungi şi grele suferinţe.

Moartea sa, în noiembrie 1995, a generat un imens val de simpatie populară pentru forţele politice anticomuniste din România. Deşi nu a beneficiat de funeralii naţionale, la înmormântarea sa au participat sute de mii de oameni, veniţi din întreaga ţară. Acest curent de simpatie a contribuit la victoria Convenţiei Democrate la alegerile generale din 1996.