Ţăranul şi hrana noastră cea de toate zilele

Noi, românii, ne-am hrănit întotdeauna prost, îmi spunea o prietenă care trăieşte de ani buni în Spania, trimiţându-mă cu gândul la ce comandă de obicei românii la restaurant până la bolile de nutriţie atât de frecvente în România.

Ca majoritatea problemelor în România, şi modul de a ne alimenta este o chestiune de educaţie care lipseşte (sau există, dar sporadic).

E oarecum neverosimil într-o ţară cu mari disponibilităţi agrare cum a fost şi ar mai putea fi, România, dar istoric gândindu-ne, problema alimentaţiei de astăzi are sens. Multe din conceptele unei vieţi, deci şi alimentaţii normale au fost stricate de comunism. Faptul că erai, practic, invitat să mori de foame, prin raţionalizarea alimentelor de bază, lipsa tuturor celorlalte şi interzicerea micilor iniţiative private de existenţă (n-aveai voie să-ţi tai nici porcul fără să declari) a generat frica aceea că o să mori de foame, care, se pare, ne-a intrat cumva în oase. Poate de aici tendinţa pe care o văd la multe dintre persoanele de peste 50 de ani de a mânca mult, prost şi ieftin.

Dacă la asta adăugăm fast-food şi băuturi carbo-gazoase pline de coloranţi dubioşi, zahăr şi aspartam, avem boli şi moarte sigură.

Evident, nu e absolut, (existând mai mulţi factori în joc: mişcarea, atitudinea în faţa vieţii, etc.), dar e o chestiune de educaţie să înţelegi că ceea ce alegi să consumi te poate menţine în formă sau te bagă în mormânt.

Pe scurt, decât să dai bani pe medicamente mai bine îi dai pe mâncare. Conceptul nu e nici măcar nou. Hipocrate spunea, de acum 2000 de ani ca mâncarea să ne fie medicament, iar medicamentele mâncare.

Aşadar, despre ce mâncare vorbim? Despre ceea ce foloseau dintotdeauna românii pentru a trăi - mâncarea aceea care iese din pământ şi pe care o cultivă ţăranii, dar care, odată cu monopolurile hipermarketurilor şi distrugerea pieţelor a devenit mai greu accesibilă în oraşe.

Dar nu imposibilă, dacă reuşeşti să îţi găseşti ţăranul/ţăranii de la care să-ţi cumperi aceste alimente - (medicamente) - roşii, cartofi, ceapă, mere, struguri sau orice altceva ce cultivă el, de regulă, fără chimicale, (produse „bio”, fără etichetă omologată).

„Ţăranii chiar pot hrăni bine România!” astfel spun şi tinerii de la Adoptă un ţăran şi de la Creştem împreună, care vor să salveze ce a mai rămas din micile gospodării de subzistenţă.

„Dragă orăşeanule, găseşte ţăranul potrivit din jurul urbei de baştină şi adoptă-l! Cumpără ce ai nevoie de la el! Ţăranii chiar pot hrăni bine România!” sună apelul acestor tineri, care identifică fermierii care au un excedent de produse alimentare şi afişează online datele de contact şi imagini de la faţa locului.

În felul acesta, ei ajută şi orăşeanul care vrea să mănânce sănătos, dar şi ţăranul care are un surplus şi nu are posibilitatea să pătrundă pe piaţă. Plus, că se creează şi o relaţie. Ţăranul vinde şi o poveste. Cel care cumpără roşiile, ouăle, porcul, de la ţăran cumpără şi povestea acestora - cum, unde au fost cultivate sau crescute, cum se pot găti şi câte şi mai câte.

„Noi trebuie să salvăm hrana, lanţul alimentar din mâna pieţei”, spunea Willy Schuster recent la Indagra, ţăran-bio (downshifter, cum îşi mai spune în glumă) din Moşna, Sibiu, ajuns celebru pentru luările sale de atitudine în favoarea agriculturii şi alimentaţiei tradiţionale.

De fapt, ferma ţăranului este foarte productivă, chiar mai productivă decât cea mai mecanizată agricultură, mai spune el, dând exemple din propria producţie.

Mai mult, există şi ceva în plus atunci când cumperi direct de la ţăran, faţă de actul robotic şi mecanic pe care îl faci atunci când mergi şi cumperi dintr-un supermarket, unde nu ştii nimic despre produsele din faţa ta, în afara celor scrise pe o etichetă. Există o latură ne-materială a lucrurilor, o conexiune care se face între oameni. Iar atunci când mănânci sănătos te saturi cu mai puţin.