Diana Buzoianu: Muncă, nu selfie-uri. Fapte, nu replici isterice pe TikTok. Ajutor real, nu propagandă ieftină pe seama unei tragedii

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, le-a transmis la rândul său, duminică, un mesaj politicienilor din polul suveranist care au descins "cu alai" în zona inundaţiilor din Moldova.
"Munca, nu selfie-uri. Fapte, nu replici isterice pe Tik Tok. Ajutor real, nu propagandă ieftină politică pe seama unei tragedii. Sau, altfel spus, diferenţa între autoritate şi asumare vs. extremism cu telefonul în mână şi două replici sterile. Astăzi pe teren (Bicaz) sunt deja zeci de reprezentanţi Hidroelectrica şi Apele Române care scot în ritm de urgenţă deşeurile. Au ajuns o parte din echipamente, altele vor ajunge azi şi mâine din toată ţara", a declarat Diana Buzoianu, care a postat o serie de imagini de la faţa locului.


Şefa Mediului a anunţat că le-a cerut de urgenţă, împreună cu Ministrul Energiei, Bogdan Ivan Gruia, celor două autorităţi să revină cu un calendar şi un termen asumat de intervenţie, precum şi să transmită zilnic un raport de progres.
"Suntem alături de oamenii afectaţi de tragediile din zonă cu soluţii concrete. Domnul Premier Ilie Bolojan deja a a aprobat în această săptămână un set de măsuri de ajutor, prin Guvernul României, iar domnul Dragoş Pîslaru deja a anunţat că va activa mecanismul UE pentru dezastre naturale", a adăugat Diana Buzoianu.

