Din comunism nu puteai evada. 32 de ani de când Liviu Babeş şi-a dat foc pe pârtia de schi, în semn de protest

Comunismul era un sistem închis în care viaţa fiecărui individ era trecută prin filtrul sistemului. Dacă nu erai de acord cu sistemul erai eliminat. Nu îţi dădea nicio şansă. Cu toate acestea au existat excepţii - oameni cu adevărat excepţionali care au reuşit să treacă de acest filtru, fie prin curaj, caracter şi virtuţi, fie prin moarte, căci comunismul a însemnat şi înseamnă milioane de vieţi distruse într-un şir lung de crime fără noimă şi explicaţii, pe timp de pace.

Comunismul era Marea Minciună, servită cu forţa, în locul Adevărului sau oricărei credinţe. S-a folosit de crimă pentru a se legitima şi de minciună pentru a se preface în ceva în care poţi să crezi.

România anilor 80 era o mare Închisoare în care trebuia să multumeşti Partidului pentru minunatele realizări din socialism. Orice nemulţumire dădea de bănuit şi imediat apăreau din senin tovarăşii de la securitate care îţi băgau minţile în cap. N-aveai voie să gândeşti, să simţi, să te revolţi. Foamea, frigul, teroarea psihică, izolarea de restul lumii era lumea ta de care n-aveai voie să vorbeşti.

N-aveai cum să evadezi din ea. O vedeai cum îţi macină viaţa, îţi deformează prietenii, nu vedeai ieşirea din minciuna oribilă a gândirii duble de zi cu zi.

Ştiai că erau oameni anchetaţi şi bătuţi de securitate, iar alţii muriseră la Canal sau în Bărăgan fără altă vină decât cea de a rosti adevărul. Auzeai la Europa Liberă de Vintilă Horia, cu a sa premiată carte „Dumnezeu s-a născut în exil”, sau de Doina Cornea, care ascunsese o scrisoare într-o păpuşă, pentru a fi citită în lumea liberă, sau de greva muncitorilor din Braşov, în 87- strigăte disperate al celor care mai rămăseseră cu mintea încă trează, în ciuda terorii care ucidea orice urmă de împotrivire.

Pe 2 martie am auzit la Europa Liberă şi de Liviu Babeş şi cum a ales el să „evadeze” din sistem, în mod eroic, cu propria sa viaţă.

Pe 2 martie 1989, pe pârtia de schi "Bradul" din Poiana Braşov, Liviu Cornel Babeş, maistru la Fabrica de Prefabricate, a recurs la un protest tragic. Scrisese, pe o bucată galbenă de carton: "Stop murder! Aus­ch­witz = Braşov" ("Opriţi crimele! Aus­ch­­witz = Braşov"), apoi şi-a dat foc, coborând cu schiurile pe pârtie.

Un turist scoţian, Douglas Wallance, a încercat să-l salveze, dar Liviu a murit la spital după câteva ore. La înmormântarea care a avut loc la Cimitirul municipal din Braşov, au participat sute de braşoveni, veniţi acolo voluntar, după ce auziseră "pe la colţuri" despre tragedia concitadinului lor. În lume, Radio Euro­pa Liberă a răspândit ştirea, prin vocea redacto­rului Neculai Constantin Munteanu. După ce s-a întors în ţară, Wallance a sunat la cele mai importante instituţii media, BBC, Sunday Times, Scotland Radio şi le-a povestit ce s-a întâmplat în Poiana Braşov, pentru că nu a vrut ca gestul sinucigaş al braşoveanului să rămână fără ecou.

Protest politic

Acasă, nimic din comportamentul lui Liviu Cornel Babeş nu anunţa tra­gi­cul deznodământ. Dimi­nea­ţa acelei zile de 2 martie 1989 a fost una obişnuită. La ora 9, maistrul Babeş s-a învoit de la muncă. Nu a participat nici la şedinţa ce trebuia să se desfăşoare la acea oră. Unde pleca, nu a spus nimănui. Dar ce a urmat a zguduit oraşul Braşov. Timp de câteva ore a schiat întruna. Dar la ora la care ar fi trebuit să fie deja acasă, cu ai săi, Liviu Cornel Babeş a ales o altă cale. Îşi procurase din timp o canistră de benzină şi, în semn de protest pentru măsurile represive ale regimului faţă de muncitorii braşoveni (15 no­iembrie 1987), s-a autoincendiat.

Tablouri premonitorii

Maistrul în vârstă de 47 de ani era şi un talentat artist plastic, membru al Uniunii Artiştilor Plastici Amatori, care se remarcase prin câteva ex­poziţii. "Toate ultimele tablouri erau cu te­mă", îşi aminteşte îndurerată soţia sa, Etelka Babeş. "De exemplu, era un tablou cu o pădure amputată. Îmi zicea: «Uite, asta suntem noi, nişte amputaţi!». În alt tablou era un labirint şi în mijloc, Iisus răstignit pe cruce. Îmi spunea: «Uite cum e viaţa, ca un labirint, dacă ai credinţă ieşi din labirint!».

Prietenii se fac nevăzuţi

Cazul Babeş a fost instrumentat discret de Securitate. Ei au căutat prin sertare, printre caietele cu schiţe, oprind două dintre ele.

Pe lângă grijile vieţii de zi cu zi, soţia văduvă a avut de suportat şi răceala cunos­cuţilor. Prietenii, de teama Securităţii, au rupt legătura cu familia Babeş. "Din martie '89, ni­meni nu a mai vorbit cu mine. De fri­că, prietenii nu mă mai căutau. Mi-au şi spus că nu vor să ne mai vedem pen­tru că le este frică. Asta e! Totuşi, la ser­viciu nu am avut probleme. Toţi au tăcut", declara Etelka Babeş într-un interviu.

Comparat cu Jan Palach, eroul ceh

Liviu Corneliu Babeş a fost comparat cu Jan Palach, studentul care şi-a dat foc, pe 19 ianuarie 1969, în piaţa Wenceslas din Praga, în semn de protest faţă de invadarea Cehoslovaciei în anul 1968 de către trupe sovietice.

Cehii au ştiut să-şi respecte eroul încă de atunci- înmormântarea lui Palach s-a transformat într-o ma­nifestaţie de protest contra URSS-ului. Au participat un milion de oameni, cu toate că ţara era sub ocupaţia Armatei Roşii. În zilele noastre, o stradă centrală şi o piaţă din Praga poartă nu­mele lui Jan Palach, iar cehii, anual, la 19 ianuarie, îl serbează pe eroul lor.

În schimb, despre Liviu Cornel Babeş puţini români ştiu câte ceva. Mu­ni­cipalitatea din Braşov a denumit o stradă după numele său, însă, dintre organizaţiile societăţii civile, doar Asociaţia "15 Noiembrie 1987" îi cinsteşte memoria an de an, organizând o ceremonie religioasă pe locul unde s-a autoincendiat. Pe pârtia "Bradul" din Poiana Braşov, singurul simbol care indică protestul său este o cruce de fier ridicată de familie.

Ecouri după 25 de ani

Scoţianul Douglas Wallance, acum în vârstă de 52 de ani, venit la Braşov, în 2014, la comemorarea a 25 de ani de când Liviu Babeş şi-a dat foc, la invitaţia Asociaţiei "15 Noiembrie 1987 Braşov", a povestit despre momentul în care l-a văzut pe braşovean în flăcări şi s-a aruncat asupra lui pentru a-l salva.

După ce s-a întors în Marea Britanie, acesta a sunat la cele mai importante instituţii media, BBC, Sunday Times, Scotland Radio şi le-a povestit ce s-a întâmplat în Poiana Braşov, pentru că nu a vrut ca gestul sinucigaş al braşoveanului să rămână fără ecou.

El a păstrat timp de 25 de ani publicaţiile în care a apărut povestea lui Liviu Corneliu Babeş, precum şi o casetă video cu câteva imagini de a doua zi de la locul unde s-a sinucis braşoveanul. În celebra publicaţie Sunday Times, articolul despre Babeş apare cu titlul "Ars de viu, ruşinea unei naţiuni“ ("Burnt alive: a nation's shame“), relatează Mediafax.

Douglas Wallance a mai spus că după acel eveniment din Poiana Braşov la care a fost martor a înţeles ce se petrece în România şi a vrut ca şi restul Europei să ştie. El a urmărit apoi şi ce s-a întâmplat la Revoluţie, în decembrie 1989, şi după aceea. Tot din presă a văzut apoi şi o fotografie cu Babeş şi soţia acestuia, deoarece nu a ştiut niciodată cum arăta bărbatul pe care a încercat să-l salveze.

Liviu Corneliu Babeş a fost declarat erou martir în luna iunie 1997, iar o stradă din municipiul reşedinţă îi poartă numele. Autorităţile locale încearcă de câţiva ani să găsească fonduri pentru realizarea unui monument închinat lui Liviu Corneliu Babeş.