Ia - simbol viu al autenticităţii româneşti - sărbătorită în Toronto şi împrejurimi

Festivalul iei la Cambridge

Pentru prima dată, la Cambridge, un orăşel din provincia Ontario, s-a sărbătorit Ziua Internaţională a iei. Evenimentul a fost organizat de asociaţia ARTA în parteneriat cu IA Festival, marcând astfel cel de-al doilea popas al turneului prezentat de Tradicious şi La Blouse Roumaine, ce a început cu câteva zile înainte la Montreal, şi s-a încheiat la Toronto.

Participanţii au venit la rândul lor îmbrăcaţi în frumoase costume naţionale, fiecare dintre ele purtând poveşti nespuse.

Punctul principal de atracţie al evenimentului a fost prezenţa rapsodului popular Ion Creţeanu care, prin strunele cobzei sale, a adus la viaţă frumuseţea baladelor demult uitate şi a cântecelor de dor şi veselie. Scene din istoria de la începutul secolului 18 au fost relevate prin Baladele lui Mihai Viteazul şi lui Constantin Brâncoveanu. A fost nelipsit brâul oltenesc, mai ales că prin satele noastre în aceste zile s-a jucat căluşul, unul dintre cele mai spectaculoase dansuri de pe pământ. D-nul Ion Creţeanu, plăcut impresionat de primirea caldă, a destăinuit la finalul recitalului: „Faptul că aţi cântat cu mine în seara aceasta m-a bucurat. Mi-aţi fost dragi şi atunci când tăceaţi, v-am simţit că pe un burete care aspiră”.

Pe lângă recital a avut loc o prezentare de costume populare din colecţii private, iar d-na Elena Mitroi Nistea a avut amabilitatea să ne prezinte câteva dintre costumele expuse: un costum frumos de pădureancă cusut cu model bătut în roşu şi auriu, un costum din Mehedinţi de sărbătoare, ornat cu multe paiete, foarte strălucitor şi evident purtat de sărbători şi la evenimentele religioase, alt costum din Nordul Olteniei, un superb un costum de mireasă din Banat şi un altul de influenţă ungurească, purtat în Transilvania, cu mânecă în formă de clopot şi strânsă la cot, care păstrează în schimb cusăturile şi semnele care se pot găsi şi pe alte costume din toată ţara, rombul, cruciuliţa, coarnele de berbec. Dintre exponate, costumul bunicii soţului, din regiunea Gorjului, este considerat din seria costumelor nobile din pătura aceea socială din care au început să o copieze pe regina Maria.

Pe lângă costumele populare au fost expuse câteva dintre fotografiile inspirate din tablouri celebre având ca motiv bluza românească, din colecţia fotografului Florin Prunoiu, cunoscut pentru contribuţiile la revista National Geografic.

În încheiere, D-na Paulina Popescu, preşedinta asociaţiei ARTA, a mulţumit pentru participarea la acest eveniment şi a afirmat „Această seară a readus în memorie clipe de neuitat iubitorilor de folclor. Sunt foarte încântată pentru că şi eu iubesc costumul popular şi asta este tot ce îmi doresc din România; am lăsat totul, nu am luat decât straiele româneşti pe care le ador.”

Sărbătorind ziua iei în regiunea Halton

O altă abordare şi un stil aparte de sărbătorire a iei a fost iniţiat de grupul Femeilor de Succes (Women of Success) împreună cu Rocateach Canada, şcoala de limbă română din regiunea Halton. Evenimentul a fost găzduit la Coquette Pastry & Bakery, cofetăria –bistro a Mihaelei Gordan, situată în oraşul Oakville într-o superbă zonă, la malul lacului Ontario.

Participantele la eveniment, în costume şi ii care de care mai alese, au savurat cu mic cu mare din bunătăţile româneşti oferite şi apoi au vizitat un mini-stand de produse ale micilor întreprinzătoare din comunitatea românească: de la vânzări imobiliare, ipotecări şi asigurări, la bijuterii şi produse apicole, creme sau alte produse casnice. În parcul de vis-a-vis, şi apoi pe malul lacului, s-au făcut poze de grup, iar spre sfârşit s-a încins o horă românească de Sânziene.

În timp ce lumea se delecta cu diverse prăjituri, de la savarine, cremeş, amandine, la tradiţionalele plăcinte - langoşi cu varză sau brânză, Mihaela, ne-a spus în câteva cuvinte ce a determinat-o să deschidă acest bistro şi cum sunt primite produsele româneşti de către clienţii canadieni.

Mihaela, a auzit de prea multe ori printre prieteni şi cunoştinţe spunându-se că „obişnuiam să fac dar nu mai am timp. Mama este cofetar de meserie, şi la rândul meu îmi place să gătesc. Am această pasiune şi poate şi asta m-a determinat - de aici a venit ideea unui mic bistro, cu câte puţin din fiecare, preparat ca acasă, nu comercial, fără conservanţi. Am vrut să introduc gustul european în primul şi în primul rând canadienilor, şi să pun accent pe mâncărurile româneşti pentru că sunt româncă. Cealaltă femeie care lucrează cu mine este tot româncă, eu sunt din Transilvania, ea este din sud şi ne combinăm gusturile. Eu învăţând de la bunici să fac mâncare, bineînţeles că încerc să mă apropii cât mai mult de tradiţional. De exemplu, langoşul românesc este vândut cel mai bine, foarte rar ajunge pe tejghea, vin oamenii şi comandă 8,9,10 - e extraordinar, unii mă întreabă de ce nu deschid un chioşc în care să fac numai langoşi de luni până duminică”.

Şezătoare în parc, la şcoala de limba română "Vorbesc Româneşte" din Oakville

Copiii de la şcoala de limba română "Vorbesc Româneşte" din oraşul Oakville au sărbătorit Ziua Internaţională a Iei, într-un mod aparte. Părinţii şi bunicii acestora au pregătit o şezătoare, afară în aer liber într-o ambianţă demnă de invidiat. Pe lângă colţul special amenajat cu diferite obiecte tradiţionale, copiii au fost întâmpinaţi cu colăcei şi fructe de sezon şi au avut parte de multe surprize. Majoritatea au venit îmbrăcaţi în ie, însă cei care n-au avut, au primit una din "Lada de zestre" a şcolii.

Mai în joacă mai în serios, copiii au trăit pentru câteva ore atmosfera şezătorilor de odinioară. Folosind această sărbătoare drept prilej de a lansa colecţia “Poartă semne româneşti”, menită să surprindă esenţa frumosului românesc prin diferite piese de ornament ce fuzionează tradiţionalul în contemporan, copiii au învăţat să coasă diferite cusături şi semne de pe ie. Au învăţat cum se coase o ie şi alte obiecte de îmbrăcăminte, ce semnificaţie au culorile aţei folosite şi despre simbolistica semnelor cusute.

Un grup de dansatori de la ARTA Hamilton au prezentat câteva dansuri populare după care au invitat pe cei prezenţi la horă. Cei mai puţini iniţiaţi în tainele dansului au avut ocazia să înveţe paşi de dans din diferite zone ale ţării: Banat, Ardeal, Moldova.

D-nul Octavian Năstase, unul dintre organizatori a remarcat: „Şi dacă am fi înclinaţi să credem că ne place atât de mult dansul românesc pentru că în piept ne bate încă fiecăruia o inimă de român, duminică am aflat că dansul nostru popular face şi inima străinilor să bată mai tare. O doamnă de altă naţionalitate ne observa din spatele unui pâlc de copaci şi ne filma. Apoi, ca în poveştile nemuritoare, picioarele ei au prins a se mişca în ritmul muzicii, pentru ca în scurt timp să se lege în hora noastră.

Obosiţi de atâta distracţie, ne-am întors la şezătoare. Am luat acul, aţa şi pânza şi ne-am apucat de cusut: costume populare din carton pentru începători, medalioane şi semne de carte pentru cei mai mari. Copiii şi-au ales mai multe modele şi şi-au luat de lucru şi pentru acasă.”

Festivalul Iei la Toronto - ultima destinaţie

Organizată în incinta Galeriei de Artă din Ontario, în inima metropolitană a oraşului, sărbătorirea iei din Toronto a surprins prin originalitate şi talent. Participanţii la eveniment au avut prilejul să admire expoziţia de fotografie La Blouse Roumaine, expoziţia de costume populare vechi din colecţii private, au vizionat un documentar istoric de excepţie despre satul Boian din Bucovina care ajuns să treacă oceanul, culminând cu un minirecital la cobză al binecunoscutului rapsod popular Ion Creţeanu.

Expoziţia de fotografie - La Muse Roumaine

Petronela Şerb, una dintre organizatoarele acestui eveniment, ne-a oferit detalii despre cum a fost realizată expoziţia de fotografie - La Muse Roumaine: „Ideea a venit din dorinţa de-a prezenta ia românească dintr-un unghi diferit, conectat cu cultura noastră dar şi cu opera unor pictori celebri, cum ar fi Matisse, Grigorescu care, prin lucrările lor, au imortalizat ia.

Se pot vedea diferite stiluri de pictură care au fost reinterpretate în fotografie. Am prezentat ideea lui Florin Prunoiu, un fotograf extraordinar, care imediat a îmbrăţişat-o. Am avut două sesiuni cu modele care au voluntariat iar rezultatele, după cum puteţi observa sunt de excepţie. Expoziţia a fost primită extraordinar de bine, mulţumim lui Lucian Vasile, pentru crearea unui scurt video care a surprins câteva puncte cheie din acele sesiuni.”

Boian – un documentar despre satul basarabean care a trecut oceanul

Documentarul "BOIAN - Satul care a traversat oceanul" (regizor şi producător Raul Dudnic) a fost realizat de aceeaşi echipă care produce emisiunea de televiziune “Noi românii”. Proiectul a durat aproximativ trei ani de la iniţiere, documentarea şi scrierea scenariului până la finalizarea documentarului. Protagoniştii filmului sunt primii români sosiţi din Bucovina în Alberta la sfârşitul secolului al XIX-lea.

De-a lungul a 44 de minute documentarul descrie viaţa primilor români stabiliţi pe meleagurile canadiene. Este emoţionant să vezi voinţa, credinţa şi tăria de caracter cu care aceştia au trecut prin toate încercările şi greutăţile de început. Lipsiţi de pământ şi sătui de asuprirea regimului austro-ungar de atunci, au avut curajul să-şi ia destinul în mâini, luând totodată cu ei: costumele, tradiţia, religia, metodele de predare din şcoală, până şi seminţe din recoltele de acasă, în inimă păstrând de altfel imaginea satului de unde au plecat.

Expoziţie de icoane rare pe lemn vechi

O expunere de icoane pe lemn vechi pictate de artistul Doru Cioată după o tehnică predată de Dionysius din Fourna în secolul al optsprezecelea, a încântat publicul avid de artă prin talentul deosebit şi tehnicile folosite. Pictorul Doru Cioată, este absolvent al Conservatorului de Arte „George Enescu” din Iaşi, şi al Academiei Internaţionale de Design şi Tehnologie din Toronto.

Recital cu Ion Creţeanu la cobză

Întâlnirea de suflet cu folclorul autentic oltenesc a avut loc prin prezenţa binecunoscutului interpret popular Ion Creţeanu, care, prin glas şi prin strunele cobzei sale, a reînviat tainele baladelor vechi, ale cântecelor de dragoste şi dor.

Nu a lipsit brâul oltenesc, mai cu seamă că prin satele olteneşti în aceste zile s-a jucat căluşul.

Maestrul aduce aminte publicului că „la Slatina bunăoară, în aceste zile au venit 1.600-1.700 de căluşi. Când dansezi căluşarii, ceva magic se întâmplă, dansatorii intră în transă, e o trăire specială, e o trăire mai presus de cea a noastră. Noi ne exprimăm prin vorbe şi ne e mai uşor, pe când ei se exprimă prin paşii extraordinari; acest dans este un ritual din vechime care are în el o putere, cei care dansează şi nu se pot rupe de ea, aceea o simt, e o condiţie sine qua non, deci nu poate fără dans. Imediat după ce ne întorceam de la dansul căluşului se încingea o horă care era o onoare pentru membrii comunităţii să-i atingă, să joace căluşarii - iar brâul “La Gheorghiţă la portiţa, Leano fă” se juca foarte des”.

Odată ce asculţi aceste minunate capodopere culese din străbuni, vei înţelege rostul şi profunzimea acestor cântece. Sunetul cobzei te pătrunde şi te vrăjeşte. Ca orice instrument vechi, sunetele cobzei transmit esenţa unei culturi tradiţionale care ne-a fost dată şi ne defineşte şi pe care suntem datori să o păstrăm şi să o transmitem nealterată urmaşilor noştri.

Poveşti cu şi despre ii

Majoritatea iilor expuse sunt din colecţia Stellei Alexandru, care cumpără din România costume populare, vechi, autentice.

Stella, un nume de răsunet în lumea modei, fiind printre primii 10 cei mai bine îmbrăcaţi actori şi artişti, după clasificarea Globe & Mail, o prestigioasă revistă canadiană, a avut amabilitatea să împărtăşească ziarului Epoch Times România câte ceva din pasiunea de a colecţiona costume populare vechi: „Pasiunea mea a început fiind în Basarabia, fiindcă portul tradiţional a fost interzis în Basarabia şi nu a apucat renaşterea românească, renaşterea rădăcinilor. Şi când am aflat despre istoria României şi că am trecut prin acelaşi comunism, prin acelaşi iad pe pământul ăsta.

Şi am descoperit tradiţia, am descoperit iile care au fost ascunse în timpul comunismului că nu se purtau, deci am redescoperit o istorie întreagă pentru mine; fascinant este că mergând prin diferite localităţi observi că suntem atât de diferiţi dar în acelaşi timp atât de uniţi, deoarece suntem toţi din triburile dacice; deci motivele care sunt de o mie ani, motivele care vin cu noi se transmit din generaţie în generaţie.

Şi nu poţi rezista ca să nu colecţionezi sau să nu cumperi o ie; deoarece ştii că a fost cusută de o mamă, sau de o bunică, fiecare are povestea ei. Mai ales iile vechi, nu sunt făcute cum sunt cele noi care sunt făcute pentru vânzare, iile care le am eu vin din familii, deci orice ie, cum ar fi ia în cruciuliţe, e ia mea preferată, este ia sufletului meu, chiar dacă nu-i atât de scumpă cum sunt altele sau chiar dacă nu e atât de specială, ea este a noastră, ea este cusută în cruce, a fost cusută de o persoană ce purta credinţa în suflet, are o istorie a ei”.

Diana Mateescu, îmbrăcată într-un superb costum naţional, ne-a spus la rândul ei, povestea iei pe care o purta: „Anul trecut, m-am întors acasă în România şi mi-am dorit să-mi achiziţionez o ie - în final am ajuns la un magazin pe Lipscani foarte mic, dezolant cu maldăre de port naţional. Din păcate nu mi se potrivea nimic din ceea ce era pe pereţi. În schimb, în mijlocul încăperii era un morman de coade (resturi textile, tăiate). În aceste maldăre, am găsit această ie de care m-am îndrăgostit pe loc. Era complet desfăcută, era distrusă, cu găuri uriaşe pe mâneci, dar mi-am zis că o iau. Dacă aşa cum era nu putea fi purtată, am zis, nu-i nimic - sunt bătrânici, dar asta nu înseamnă că le aruncăm la gunoi, le aducem din nou la viaţă. Am apelat la o prietenă a mamei mele, care a avut mâini măiestre, a recondiţionat-o şi acum o port cu o deosebită mândrie.

De câte ori am ocazia, vorbesc, despre ia mea, despre portul naţional, despre locul de unde vin, despre ceea ce avem. Mă mândresc că sunt româncă, chit că în sângele meu curg şi alte gene, străbunii mei sunt de origine germanică, dar asta nu înseamnă că sunt mai puţin româncă şi mă străduiesc ca pe unde merg să las loc de bună ziua, să respect pe cei din jur, să fiu respectată, pentru că sunt româncă şi vreau ca noi să însemnăm ceva pe pământul ăsta”.

Impresii de încheiere

Spre sfârşitul evenimentului, Iuliana Pacso, organizatoarea turneului Festivalul Iei ne-a împărtăşit impresiile de final: „E ultimul eveniment din turneu - a fost cel mai încărcat de emoţie, dat fiind faptul că în Toronto suntem la ediţia a treia, şi suntem într-un spaţiu recunoscut pentru calitatea actului cultural şi ne bucurăm că publicul a răspuns pozitiv chemării noastre. Ca planuri de viitor - primul pas ar putea fi o expoziţie la Royal Ontario Muzeum, unde să sărbătorim Centenial România cu o colecţie de ii de patrimoniu. Vrem să aducem iile reginei Maria şi să facem o expoziţie itinerantă care să culmineze cu această expoziţie”.