Dezvăluiri: Cum a ajuns Poliţia să şteargă urmele crimelor Securităţii comuniste
Ne mirăm - cei care ne mai mirăm- că societatea românească este tot mai bântuită de nostalgii comuniste în condiţiile în care regimul comunist a fost unul criminal. "Exportat" de sovietici cu tancurile, comunismul a însemnat colectivizare forţată, naţionalizări şi crime. Vocile critice, preoţii, intelectualii au fost aruncaţi în închisori, torturaţi, ucişi. Fenomenul Piteşti va rămâne pentru totdeauna în istorie ca una din manifestările supreme ale Răului, ale dezumanizării.
Practica crimei n-a dispărut după "obsendantul deceniu" ci s-a perpetuat într-o formă mascată: Securitatea ancheta, bătea, ucidea chiar, sub acoperirea Miliţiei. Cele mai cunoscute cazuri sunt uciderea inginerului Gheorghe Ursu, căruia i s-a fabricat un dosar de drept comun şi anchetarea/torturarea/condamnarea tot sub acoperirea Miliţiei a muncitorilor de la Braşov care s-au revoltat în 1987.
Deşi în România după 1964 oficial nu mai existau deţinuţi politic, realitatea era cu totul alta iar românii erau conştienţi de faptul că opinii contra regimului, chiar banale bancuri politice sau ascultarea unor posturi precum Europa Liberă şi Vocea Americii, le aduc automat Miliţia/Securitatea la uşă. Teroarea era omniprezentă.
Cu toate acestea, tot mai mulţi oameni regretă acele vremuri negre, ale crimei şi fricii. Un sondaj INSCOP recent arată că 55,8% dintre români consideră că regimul comunist a însemnat un lucru bun pentru România; 66,2% cred că Nicolae Ceauşescu a fost un lider bun pentru România.
Cauzele sunt multiple, de natură socială, politică, psihologică etc., la care se adaugă, evident, războiul hibrid, nostalgiile comuniste fiind o armă în cadrul acestuia. Însă oricât de pricepuţi ar fi ruşii în materie de război hibrid şi oricare ar fi fost factorii personali ai victimelor campaniilor de dezinformare, nostalgiile comuniste n-ar fi găsit un teren atât de fertil pentru a încolţi dacă statul ar fi avut o politică coerentă şi susţinută de recuperare a memoriei. Dar n-a avut şi nu are. Abia de anul acesta istoria comunismului se va studia în şcoli, şi doar în clasele a XII, când mulţi elevi nu mai dau doi bani pe materiile care n-au treabă cu bacalaureatul şi admiterea la facultăţi. Nu avem un muzeu la comunismului ci doar câteva iniţiative private în acest sens, precum Memorialul de la Sighet păstorit de Ana Blandiana, nu am avut un proces al comunismului.
De recuperarea memoriei trecutului se mai ocupă doar o mână de specialişti şi câteva instituţii, printre care Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). Activitatea specialiştilor de acolo este însă îngreunată de faptul că nici la ora actuală n-au primit toate arhivele fostei Securităţi. Lipseşte chiar cheia de boltă, Registrele Jurnal cu evidenţa reţelei informative. O evidenţă a tuturor informatorilor recrutaţi de unităţile locale sau centrale ale Securităţii, indiferent de profilul de muncă al compartimentului care a făcut recrutarea. Mai mult, există o serie de documente care n-au ajuns şi probabil nu vor ajunge niciodată în arhivele CNSAS: documentele aferente anchetelor desfăşurate de fosta Miliţie comunistă ca acoperire pentru Securitate.
Şi documente ale fostei Securităţi au fost, din nefericire, distruse, însă există procese verbale în baza cărora să se poată reconstitui identitatea arhivistică a dosarelor distruse vizând anchetele temutului organ represiv. Însă, când vine vorba de anchetele desfăşurate sub acoperirea Miliţiei, nici aceste procese verbale nu există. Poliţia, Ministerul de Interne, le distruge fără să aibă criterii clare de selecţie, fără să facă procese verbale, fără nimic, nicio urmă scrisă.
Se şterge aşadar nu doar memoria unor crime, dar şi cea a unor eroi care ar merita cu prisosinţă onoraţi de noi, cei care azi trăim în libertate. Şi, mai ales, se şterge istoria unui trecut totalitar, se şterg întâmplări din care românii ar putea să înveţe ce îi aşteaptă în totalitarism. Ce înseamnă dictatură, ce înseamnă comunismul.
"Cu cât se studiază mai intens arhivele şi cu cât avansăm în cunoaşterea istoriei comunismului în România, cu atât constatăm mai des că ne lipsesc multe piese din puzzle. De multe ori, vorbim de piese esenţiale. De pildă, o parte foarte importantă din tabloul represiunii comuniste este cea a acţiunilor Securităţii desfăşurate sub acoperirea Miliţiei. E o absenţă cu atât mai semnificativă, cu cât e vorba despre evenimente care s-au petrecut în anii 70-80, aşadar mai recente, şi despre fapte grave, ai căror autori încă mai trăiesc şi ar fi putut fi identificaţi", a explicat pentru Epoch Times doamna Germina Nagâţ, membră a colegiului CNSAS (opinia dumneaei este redată, integral, mai jos).
IGPR şi politica distrugerii documentelor
Situaţia distrugerii documentelor fostei Miliţii a ieşit la iveală în urmă cu câţiva ani, după ce Vaticanul a demarat procesul de beatificare a lui Martin Benedict, un medic-preot franciscan, persecutat de Securitatea comunistă. El fost anchetat pentru simplul fapt că a îmbrăţişat în secret preoţia şi a fost hirotonit în taină. Anchetele dure la care a fost supus după ce s-a aflat că are şi calitatea de preot i-au grăbit sfârşitul. Motivul oficial al anchetei: obţinerea de mijloace necuvenite de la bolnavi, probată cu câteva sticle de şampanie găsite la percheziţia cu prilejul căreia i s-au mai găsit stola, potirul şi alte obiecte de cult. Altfel spus, o infracţiune de drept comun, folosită ca pretext pentru chemările repetate la Miliţia Oneşti, pentru anchete şi declaraţii, ”ridicările” de la spital în văzul lumii, pentru compromitere şi denigrare. Martin Benedict a murit la 55 de ani. Cauza oficială a morţii: o hemoragie internă cauzată de ciroză.
Comisia pentru cauza tuturor sfinţilor, din cadrul Vaticanului, postulatorii cauzei, preoţii Eusebio Bejan şi Silvestru Bejan, precum şi cercetătoarea Germina Nagâţ din cadrul CNSAS, au încercat, de-a lungul mai multor ani, să obţină de la IPJ Bacău, precum şi de la alte instituţii ale statului, documente privind anchetarea doctorului Martin Benedict de către Miliţia Oneşti între anii 1984-1986. Cu greu au reuşit să obţină, după ani de insistenţe, o copertă de registru şi o filă de registru din care să reiasă că a existat într-adevăr o anchetă penală. Restul documentelor au dispărut. Nu, nu s-au volatilizat, au fost distruse.
Mai exact, reprezentanţi ai Ministerului de Interne şi, respectiv, ai IPJ Bacău, au comunicat, în repetate rânduri, faptul că documentele considerate „de mică importanţă” din arhiva fostelor unităţi de Miliţie, dar şi documentele privitoare la persoane decedate, se distrug după 30 de ani de la decesul persoanei cercetate sau anchetate de Miliţie. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici.
Pornind de la acest caz particular, redacţia noastră a vrut să constate dacă avem de a face cu o situaţie generalizată. Şi avem. Cel puţin aceasta este concluzia care derivă din răspunsurile (sau chiar lipsa răspunsurilor) la întrebările noastre pe Legea 544.
Pe scurt, redacţia noastră a întrebat la nivel de IGPR care sunt normativele în baza cărora se distrug documentele fostei Miliţii din anchete desfăşurate la iniţiativa fostei Securităţi, care sunt criteriile în baza cărora se decide ce documente se distrug şi care se păstrează, ce evidenţe ale distrugerilor există, dacă se fac procese verbale de distrugere (în baza acestora putându-se reconstitui cât de cât informaţii despre anchete) etc., dacă documentele identificate ca având de-a face cu fosta Securitate au fost predate către CNSAS etc., IGPR-ul a pasat însă pisica la IPJ Bacău. De la care am aflat, cu stupoare, că nu există o centralizare a documentelor fostei Miliţii la nivel regional sau naţional. IPJ Bacău a precizat însă că documentele se distrug numai după aprobarea Arhivelor Naţionale. În baza căror criterii, nu am aflat.
Redacţia nostra a revenit cu un nou set de întrebări către IPGR, căci problema este una la nivel naţional, nu strict la nivelul unui inspectorat judeţean, dar, din nou, IGPR a pasat pisica la IPJ Bacău, care ne-a dat o singură informaţie în plus: Nu există niciun proces verbal de distrugere a documentelor fostei Miliţii vizând anchetarea lui Martin Benedict. Putem presupune că aceasta nu este singura distrugere fără proces verbal.
Redăm seria de întrebări şi răspunsurile:
Primul set de întrebări adresat IGPR
- Care sunt legile/actele normative/dispoziţiile interne în baza cărora s-a realizat distrugerea materialelor considerate „de mică importanţă” din arhivele fostelor unităţi de Miliţie, fiind de notorietate faptul că unele dintre anchetele Miliţiei se desfăşurau la iniţiativa şi sub coordonarea unităţilor de Securitate din cadrul Ministerului de Interne?
- Cine a stabilit sau stabileşte ce documente nu prezintă importanţă şi pot fi distruse?
- Care sunt criteriile de selecţie şi câte astfel de documente ale Miliţiei au fost distruse după 1990?
- În ce temei legal se distrug documente din arhiva fostelor unităţi de Miliţie referitoare la persoane decedate care au fost anchetate înainte de 1989, dar nu au fost niciodată judecate şi condamnate şi nu au cazier?
- Având în vedere distrugerile de documente din arhiva fostelor unităţi de Miliţie, confirmate de documente, cum se mai poate reconstrui astăzi o anchetă a Miliţiei desfăşurată la iniţiativa şi sub coordonarea Securităţii?
- Cum s-a procedat în cazul documentelor provenite din astfel de anchete ale Miliţiei, folosite ca acoperire pentru anchetele politice ale Securităţii (a se vedea cazul Gheorghe Ursu sau cazul celor 61 de manifestanţi anticomunişti arestaţi la Braşov în noiembrie 1987)?
- Dosarele de anchetă au fost predate către CNSAS?
- Există procese-verbale de distrugere a documentelor provenite din arhivele fostelor unităţi de Miliţie?
- Au fost aceste procese-verbale de distrugere predate către CNSAS, aşa cum s-a procedat în cazul proceselor-verbale de distrugere a dosarelor din arhiva fostei Securităţi?
(ca ilustrare, a se vedea Raportul de activitate al CNSAS pe anul 2015, pagina 28, accesibil la http://www.cnsas.ro_rapoarte de activitate)
- Conţinutul proceselor-verbale de distrugere a documentelor din arhivele fostelor Miliţii conţine informaţii despre persoanele vizate în respectivele documente?
- Sunt, aşadar, similare celor întocmite de fosta Securitate şi care pot fi azi consultate de către toţi cei interesaţi?
- Vă rugăm să ne transmiteţi o copie a unui astfel de proces-verbal, anonimizat dacă este cazul.
- Există o evidenţă centralizată a documentelor de anchetă create de unităţile de Miliţie înainte de 1989?
- Care este politica de păstrare şi arhivare a acestei categorii de documente?
- Care sunt reglementările privind arhivarea documentelor de la Miliţie, unde şi la ce nivel sunt gestionate evidenţele lor (local, regional sau naţional)?"
IGPR nu ne-a dat însă niciun răspuns. A pasat problema la IPJ Bacău care a răspuns strict punctual, referindu-se la cazul Martin Benedict.
Răspunsul IPJ Bacău:
Am revenit cu o nouă solicitare către IGPR, pentru a afla cât de extinsă e practica distrugerii de documente şi dacă această distrugere continuă şi în prezent
Întrebările au fost:
- La ora actuală, în cadrul IGPR se distrug în continuare documente aparţinând foste Miliţii, fiind de notorietate faptul că unele dintre anchetele Miliţiei se desfăşurau la iniţiativa şi sub coordonarea unităţilor de Securitate din cadrul Ministerului de Interne?
- Când a avut loc ultima distrugere de documente din arhiva Miliţiei?
- Dacă o astfel de operaţiune a avut loc, ea s-a desfăşurat şi a fost coordonată la nivel naţional sau local?
-Câte astfel de documente din arhiva Miliţiei au fost distruse după 1990 la nivel naţional?
-Distrugerile de documente efectuate după 1989 au fost făcute tot în baza Ordinului ministrului de Interne nr. S.404 din 1974?
- Dacă nu, în baza cărui act normativ?
- Care este temeiul legal pentru solicitarea aprobării Arhivelor Naţionale pentru distrugerea unor documente după expirarea termenului de păstrare?
- Care sunt criteriile standard care permit formularea unei cereri de distrugere de documente?
- Vă rugăm să ne puneţi la dispoziţie o copie după o astfel de cerere de aprobare a unei distrugeri de documente.
-În ce temei legal se distrug ÎN PREZENT la nivel naţional documente din arhiva fostelor unităţi de Miliţie referitoare la persoane decedate care au fost anchetate înainte de 1989, dar nu au fost niciodată judecate şi condamnate şi nu au cazier?
- În ce temei legal au avut loc distrugeri de documente ale Miliţiei pentru persoane din categoria sus-menţionată, din 1990 până în prezent?
- Având în vedere distrugerile de documente din arhiva fostelor unităţi de Miliţie, confirmate de documente, cum apreciaţi că se mai poate reconstitui astăzi o anchetă a Miliţiei desfăşurată la iniţiativa şi sub coordonarea Securităţii?
- Cum s-a procedat în cazul documentelor provenite din astfel de anchete ale Miliţiei, folosite ca acoperire pentru anchetele politice ale Securităţii (a se vedea cazul Gheorghe Ursu sau cazul celor 61 de manifestanţi anticomunişti arestaţi la Braşov în noiembrie 1987)?
- Dosarele care privesc anchetarea acestor persoane de către Miliţie au fost predate la CNSAS?
- Înţelegem din răspunsul nr. 1466/08.08.2025 al IPJ Bacău că documentele aferente anchetei la care a fost supus Martin Benedict au fost distruse.
- Vă rugăm să ne transmiteţi o copie a procesului-verbal care consemnează această distrugere.
- Înţelegem de la IPJ Bacău că evidenţa documentelor create de unităţile de Miliţie a existat la nivel local, neexistând o centralizare a acestora la nivel regional sau naţional. Din această formulare rezultă că evidenţa documentelor arhivate la unităţile locale a existat, dar nu mai există în prezent.
- Care este temeiul legal al distrugerii unor sisteme de evidenţă create de unităţi ale Ministerului de Interne?
- Există în prezent un sistem centralizat sau un sistem local/regional de evidenţă a documentelor existente în arhiva Ministerului de Interne?
- Care este politica de păstrare şi arhivare a acestei categorii de documente?
- Au fost predate către CNSAS procese-verbale de distrugere a documentelor vizând anchete ale Securităţii efectuate sub acoperirea Miliţiei, aşa cum a procedat SRI în cazul proceselor-verbale de distrugere a dosarelor din arhiva fostei Securităţi?
(ca ilustrare, a se vedea Raportul de activitate al CNSAS pe anul 2015, pagina 28, accesibil la http://www.cnsas.ro_rapoarte de activitate)
- Care sunt reglementările curente, valabile la nivel naţional, privind arhivarea documentelor de la Miliţie, unde şi la ce nivel sunt gestionate evidenţele lor (local, regional sau naţional)?
- Vă rugăm să ne transmiteţi o copie a unui proces-verbal de distrugere a unui dosar al Miliţiei, anonimizat dacă este cazul.
Din nou IGRP a pasat problema la IPJ Bacău
Nu doar documentele "de mică importanţă" se distrug
Cum de la IGPR-ul a fost clar că nu vom obţine nicio altă informaţie, ne-am adresat Arhivelor Naţionale. Demersul ni s-a p părut cu atât mai necesar cu cât în 2022, profesorul Cătălin Botoşineanu, fost director al Arhivelor Naţionale din Iaşi, trăgea un semnal de alarmă în spaţiul public că numeroase documente privind Revoluţia, Mineriadele, arhivele din maternităţi ieşene din perioada genocidului la adresa mamelor care avortau, informări ale fostei Securităţi, relele tratamente din orfelinatele comuniste care au dus la moartea a 15.000 de copii etc. au fost distruse la cererea DGPI şi SRI. Concret, este vorba despre documentele care conţineau hârtii cu ştampila „Secret”. Mai multe informaţii pot fi accesate aici
Concluzia trasă după răspunsul Arhivelor Naţionale este una înspăimântătoare: Nu se ştie câte documente s-au distrus, nu există procese verbale.
Redăm întrebările adresate Arhivelor Naţionale şi răspunsul
- Care sunt prevederile legale care au permis unităţilor Ministerului de Interne să distrugă documente create de Miliţie înainte de 1990?
- Au fost şi sunt aceste distrugeri autorizate de ANR?
- Câte documente ale Miliţiei au fost distruse ulterior anului 1990 cu avizul ANR?
- Există procese-verbale de distrugere detaliate, care permit identificarea unităţilor arhivistice distruse şi descrierea minimală a conţinutului lor (titular, ani de referinţă, emitent, conţinutul pe scurt)?
- Există o evidenţă centralizată a documentelor provenite din arhivele unităţilor de Miliţie, distruse ulterior anului 1990 cu avizul ANR?
Există documente provenite de la unităţile din cadrul Ministerului de Interne (în principal Miliţie şi Securitate) care se păstrează în depozitele ANR şi nu au fost încă predate CNSAS?
- Dacă răspunsul la întrebarea 4 este afirmativ, cum pot fi identificate şi cercetate documentele provenite de la Miliţie, care atestă anchetele politice instrumentate de Securitate sub acoperirea organelor de Miliţie şi care se păstrează în depozitele ANR?
- Există o evidenţă a acestui tip de documente?
- Este ea accesibilă specialiştilor?
Răspunsul a fost
Opinia doamnei Germina Nagâţ:
Redacţia noastră a cerut opinia doamnei Germina Nagâţ, fostă şefă a Direcţiei de Investigaţii din cadrul CNSAS şi actualmente membră în Colegiul director al instituţiei. Doamna Nagâţ a fost cea care a încercat să documenteze faptul că preotul medic Martin Benedict, menţionat anterior, a fost anchetat de Securitate sub acoperirea Miliţiei şi a constatat dispariţia documentelor doveditoare, cu exceptia, cum spuneam, a unei coperţi de registru şi a unei file de registru, şi acelea obţinute cu greu, după îndelungi diligenţe.
Distrugerea arhivelor fostei Miliţii, punctează ea, este cu atât mai gravă cu cât este vorba despre evenimente care s-au petrecut în anii 70-80, aşadar mai recente, şi despre fapte grave, ai căror autori încă mai trăiesc şi ar fi putut fi identificaţi
"Cu cât se studiază mai intens arhivele şi cu cât avansăm în cunoaşterea istoriei comunismului în România, cu atât constatăm mai des că ne lipsesc multe piese din puzzle. De multe ori, vorbim de piese esenţiale.
De pildă, o parte foarte importantă din tabloul represiunii comuniste este cea a acţiunilor Securităţii desfăşurate sub acoperirea Miliţiei. E o absenţă cu atât mai semnificativă, cu cât e vorba despre evenimente care s-au petrecut în anii 70-80, aşadar mai recente, şi despre fapte grave, ai căror autori încă mai trăiesc şi ar fi putut fi identificaţi.
Ştim azi că directiva PCR de disimulare a poliţiei politice în acţiuni miliţieneşti, de drept comun, a fost explicită şi s-a pus în aplicare sub formula ”discernământului politico-juridic” încă din mandatul de ministru de Interne al lui Ion Stănescu, în anii 70.
Efectul ei direct a fost că numeroase gesturi de disidenţă autentică sau de opoziţie faţă de dictatură au fost anchetate de Miliţie şi înregistrate ca atare în arhive sub acuzaţii inventate, de drept comun, ca să se evite încadrarea politică.
Un exemplu notoriu este cel al disidentului Gheorghe Ursu, anchetat în urma descoperirii unui jurnal plin de comentarii politice, însă depus în arestul Miliţiei sub acuzaţia oficială de deţinere de mijloace de plată străine.
Un alt exemplu, la fel de notoriu, este cel al arestaţilor în urma protestelor de la Braşov, din noiembrie 1987, judecaţi pentru ”tulburarea ordinii şi liniştii publice” sau pentru acte de ”vandalism”, într-un proces politic, declarat secret şi ale cărui acte procedurale nu s-au mai găsit nicăieri, nici până în ziua de azi.
Cazul doctorului Martin Benedict, despre care m-aţi întrebat, este mai puţin cunoscut, dar la fel de ilustrativ, pentru că dovedeşte acelaşi lucru: actele care privesc ancheta desfăşurată la Miliţia Oneşti în 1984 n-au mai putut fi găsite nicăieri, oricâte eforturi s-au făcut de către postulatorii cauzei de beatificare, deschisă la Vatican cu mulţi ani în urmă.
Iată deci cum o pagină de istorie, extrem de valoroasă, cel puţin pentru comunitatea căreia i-a slujit toată viaţa doctorul Benedict, s-a pierdut definitiv, din motive care pentru mine sunt imposibil de înţeles. Cine şi pe baza căror criterii a stabilit sau stabileşte încă ”lipsa de importanţă” a unor documente create de Miliţie?!
Iar dacă distrugerea s-a făcut procedural, după norme clare de arhivă, cum de nu putem reconstitui azi nici măcar o listă minimală a ceea ce s-a distrus, aşa cum s-a făcut, de pildă, în cazul distrugerilor operate în arhiva fostei Securităţi?
Procesele verbale de distrugere pe care le-am preluat de la SRI de-a lungul anilor ne-au ajutat enorm în unele situaţii. La CNSAS, la Direcţia Investigaţii, s-a construit o evidenţă specială a acestor distrugeri, exclusiv pe baza proceselor verbale, şi ea s-a dovedit cât se poate de utilă. Se foloseşte curent în verificările de interes public.
Cum de nu avem ceva similar în cazul distrugerilor de dosare din arhiva Miliţiei, îmi este imposibil să înţeleg. Normele de lucru cu arhiva nu puteau fi radical diferite, câtă vreme şi Miliţia, şi Securitatea au fost părţi ale aceluiaşi Minister de Interne!
Încă mai caut o explicaţie pentru această situaţie complet absurdă, care a eliminat în mod nejustificat mărturii şi dovezi esenţiale pentru istoria noastră recentă." a explicat doamna Nagâţ pentru Epoch Times.
