Festivalul iei în Toronto - o abordare fascinantă a bluzei autentice romaneşti

Iubitorii tradiţiilor şi portului popular de pretutindeni au sărbătorit în săptămâna care tocmai se încheie, Ziua Universală a Iei. O săptămână în care zeci de mii de oameni din peste 48 de ţări şi mai mult de 100 de oraşe, au purtat cu mândrie iile şi costumele populare româneşti, promovând autenticul românesc prin participarea la diverse activităţi culturale, întruniri, petreceri, expoziţii.

Purtată în egală măsura de fete şi flăcăi, de femei şi bărbaţi indiferent de statutul lor social – de la oameni simpli - la domniţe şi regine, IA, este unul dintre elementele cheie care poartă cu ea bogăţia sufletească românească şi care transmite mesaje vizuale şi filozofice legate de identitatea naţională.

Încă din vremuri uitate de timp şi până în prezent costumele naţionale au fost o parte integrată în viaţa străbunilor noştri, o componentă a vieţii lor. Ia continuă să fie o sursă de inspiraţie pentru fiecare generaţie într-un fel sau altul: au imortalizat-o pictori cunoscuţi, precum Matisse şi a inspirat designeri, precum Yves Saint Laurent şi Tom Ford. A fost purtată de artişti şi cântăreţi străini, cum ar fi Adele şi Hale Berry, lista putând continua.

Weekend-ul trecut, muzeul de Textile din Toronto a găzduit Festivalul iei, organizat şi sponsorizat de Iuliana Pacso prin Tradicious şi susţinut de La Blouse Roumaine şi un grup admirabil de românce: Elena Mitroi Nistea, Gabriela Covaci (ROCATeach), Victoria Bularda (Women of Succes), Mona Medan (Romanian Student Club şi ORCA Youth) la care s-au alăturat un grup inimos de voluntari şi sponsori ce-au ajutat la bună desfăşurare a evenimentului.

Printre susţinători şi participanţi, s-au aflat consulul României în Toronto, doamna Antonella Marinescu şi consulul onorific al Republicii Moldova în Ontario, domnul George Oprea, împreună cu familiile.

Pe lângă prezentarea colecţiei de ii şi costume populare din cadrul muzeului, agenda zilei a inclus o incursiune interesantă în istoria şi semnificaţia iei la români, urmate de o serie de activităţi pentru copii, ziua încheindu-se cu un mini-recital de cântece româneşti îndrăgite de public. (http://epochtimes-românia.com/articles/2014/06/fotoslide_572.html)

Ia – simbol cu înţelesuri infinite

Iată mai jos o sinteză a prezentării ce a purtat audienţa înapoi pe spirala timpului, o abordare îndrăzneaţă şi fascinantă a bluzei autentice romaneşti care din punct de vedere antropologic e văzută ca o venerabilă entitate personalizată, ce poartă cu sine povestea ei unică.

Venind cu preponderenţă din medii rurale, iile au cusute pe ele simboluri care într-o manieră foarte sofisticată, comunică totul despre ţesătoare. Simbolurile cusute îţi spun despre strămoşii persoanei, locul de origine sau statutul economic social. Îţi vor spune dacă ţesătoarea a fost singură, măritată sau văduvă şi încă jeleşte.

Ele vor merge până într-atât încât pot sublinia speranţele, visurile şi spiritualitatea. Îţi pot de asemenea comunica printre altele, cât de aproape de moarte este acea persoană şi cât este de pregătită. Văzută prin prisma folclorului românesc, moartea este ceva fascinant şi binevenit, un ritual de trecere pentru care te vei fi pregătit meticulos şi emoţional ca şi pentru nuntă.

Elementele principale ale iei

Ia este un exemplu perfect de design, cu înţelesuri infinite. Nu se arunca nici o bucăţică de material iar mărimea şi proporţiile se încadrează perfect cu regulile geometriei antice.

Toate părţile componente se fac din dreptunghiuri se păstrează o proporţie în multiplu de trei. Cele trei componente principale sunt: altiţa, încreţul şi râurile.

Altiţa este modelul de pe umăr, ce are o structură bazată pe modele repetitive, identice exceptând ultimul model fiind la o distanţă mai mare. Era folosit ca să ţi spună, unde aparţii, din ce comunitate vii, în măsura în care puteai să ştii până şi numele satului.

Încreţul, pe funcţie de elastic, este detaliu ce în aparenţă descrie puterile şi caracteristicile persoanei: seducţie, fertilitate, menţinerea balanţei şi armoniei în cuplu. Poate fi cusut alb pe alb, sau poate varia de la auriu, bronz, maroniu sau negru.

Râurii sunt partea unde femeia îşi exprimă personalitatea, viaţa. Cele mai comune sunt motivele florale, curgând ca şi râuri, asemenea vieţii cu suişuri şi coborâşuri, dar numai dintr-o singură direcţie. Elementele sunt numite deseori “calea ocolită rătăcită”. Rătăcită nu pentru nu ar ştii unde ar vrea să ajungă, rătăcită pentru că nu te poţi întoarce - nu te poţi întoarce înapoi în timp. Ca şi concept, aminteşte de labirint.

Departe de-a fi doar un ornament, modelele cusute pe ie reprezintă un alfabet vizual. Înainte de a scrie folosind scrisul contemporan, oamenii au comunicat folosind vizualul:desene, semne şi mesaje care decodificate, reproduc sentimente şi dorinţe, speranţe. Au comunicat între ei, cu natura şi universul, cu lumi văzute şi nevăzute.

Parada costumelor naţionale ale participanţilor

Nu au trecut neobservate frumoasele costume naţionale ale participanţilor, o adevărată paradă din care vă prezentăm câteva imagini şi enumera câteva povestiri, aduse de departe din negura vremurile trecute.

Elena Mitrea ne spune cu oarecare emoţie în glas câteva cuvinte despre costumul primit de la bunica soţului ei şi pe care l-a numit Majestic: “Povestea acestei bluze începe în urmă cu un secol, când bunica soţului meu obişnuia să-şi petreacă zilele reci de iarnă, la căldură sobei făcută din cărămidă. O femeie virtuoasă şi talentată, obişnuia să spună basme copiiilor ei, în timp se broda ţesături fine pe care apoi le folosea la confecţionarea de îi şi fuste. Această ie, şi de fapt tot costumul, a fost una dintre comorile ei, pe care le purta în zilele de duminică la biserică, nunţi şi adunări săteşti.

Anii au trecut, iar ia a supravieţuit luptei cu moliile agresive, anilor presăraţi cu poveşti de familie, cât şi ofertelor de vânzare. Cred că ia m-a ales pe mine pentru că .... dacă te uiţi destul de aproape de fotografie, veţi observa că avem foarte multe în comun cu proprietara ei, din întâmplare, nu genetic, caracteristicile fizice comune, iar soţul meu este imaginea leită a bunicului său”.

Printre participanţii la eveniment, am remarcat o ie mai deosebită, purtată de Raluca, o ie veche de 60 de ani din zona Argeş, făcută de bunica ei pe când avea 17 ani. Mama ei a subliniat că a fost un model nou cu struguri stilizaţi, iar fota a fost făcută la războiul de ţesut.

Din colecţia de costume populare a doamnei Lucreţia Steiu, învăţătoare pensionară din Bucureşti, care acum locuieşte în localitatea Bolton, lângă Toronto am remarcat o cămaşă de noapte veche de 200 de ani făcută de mireasă pentru mire pentru noaptea nunţii; o fustă din Rucăr ţesută la război, lucrată de mama ei; o ie deosebit de frumoasă din sudul ţării, mai veche de 100 de ani şi o maramă superbă, primită în dar de la un preot din Ardeal.

Un alt costum popular originar din Ohaba Forbaci, localitate la 14 km de Lugoj, purtat cu mândrie de d-na Eleonora Enache, s-a remarcat din tehnica diferită de amplasare a modelului. Costumul,un model unic de acum 60 de ani, deosebit de frumos a fost făcut de bunica şi mama dânsei.

D-na Eleonora povesteşte cum au fost create modelele şi costumele: “Bunica căuta modelele şi împreună cu mama se hotărau apoi care era modelul final. Desenau modelul pe hârtie cu pătratele. Luau materialul dinainte pregătit, iar pe material montau tifon. Numărau toate înţepăturile. Când terminau lucrul, scoteau firele, fir cu fir de pe pânză şi rămânea modelul pe pânză. Lucrau şi doi ani la modele mai complicate. Mama lucra la lampă.”

Costumele naţionale - o componentă a vieţii

Într-o scurtă prelegere, scriitoarea Elena Buica, a ţinut să spună câteva cuvinte de suflet legate de eveniment, numindu-l “o întâlnire de mare bogăţie sufletească".

Bogăţia iei se potriveşte foarte bine cu bogăţia limbii române.Vorbind despre frumuseţea acestui costumului naţional, port în suflet o dragă amintire. Am terminat şcoala normală la 18 ani în Bucureşti şi a trebuit să fug în Transilvania ca să mă ascund de nişte vremuri deosebit de vrăjmaşe pe care şi dumneavoastră le cunoaşteţi. Am ajuns într-o comună care era sub un deal, mai izolată, lângă Oradea, se numea Ineul de Criş, şi eram în gazdă la nana Măriuţa, o femeie de vreo 50 de ani, care pentru mine la acea vârstă însemna că era o femeie bătrână.

Printre altele am întrebat-o: Nana Măriuţa cum e costumul naţional în această zonă? D-apăi domnişoara dragă noi nu avem aicea costum naţional. Cum să n-aveţi, da cu ce mergeţi la horă? D-apăi cu hainele pe care le purtăm noi toată ziua, adică erau costumele naţionale în însăşi viaţa lor, o componentă a vieţii lor încât nu simţea că astea sunt costume naţionale despre care eu întrebam cu atâta interest.”

Evenimentul s-a încheiat pe acorduri de chitară cu cântece folk celebre, interpretate de Raluca Vulpe.