Germania afirmă că Moldova ar putea fi următoarea ţară agresată de Rusia în cazul căderii Ucrainei

Annalena Baerbock (Fabrice Coffrini/AFP via Getty Images)
Redacţia
17.09.2024

Sprijinul pentru Ucraina garantează supravieţuirea Moldovei, a declarat marţi ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, în cadrul unei conferinţe menite să abordeze preocupările privind extinderea interferenţei ruse în regiune, potrivit Reuters.

„Tot ceea ce facem pentru a sprijini Ucraina înseamnă, de asemenea, încurajarea stabilizării în ceea ce priveşte Moldova”, a declarat Baerbock. „Este clar care este cea mai mare îngrijorare a oamenilor de aici: dacă Ucraina cade, Moldova este următoarea ţară la rând”.

Baerbock s-a aflat în vizită la Chişinău în cadrul Platformei de parteneriat cu Moldova, alături de omologii săi din Franţa, România, Polonia, Olanda şi Lituania.

Germania, unul dintre principalii susţinători militari ai Kievului în Europa, a iniţiat platforma după ce Rusia a invadat Ucraina în 2022, prezentând-o ca parte a eforturilor mai ample de a stabiliza economia Moldovei şi de a o proteja de dezinformarea rusă.

Preşedinta moldoveană Maia Sandu, care a acuzat Rusia că încearcă să îi răstoarne guvernul, a declarat că Moldova încă se confruntă cu provocări serioase şi a îndemnat partenerii să îşi sporească sprijinul.

„Războiul Rusiei împotriva Ucrainei, pe care l-am condamnat din prima zi, a cauzat daune enorme economiei noastre”, a declarat Sandu.

În cadrul platformei, au fost semnate acorduri pentru a oferi Moldovei peste 300 de milioane de euro sub formă de împrumuturi şi 80 de milioane de euro sub formă de granturi, a declarat serviciul de presă al guvernului.

Aliaţii au salutat, de asemenea, eforturile Moldovei de a adera la Uniunea Europeană. Sub conducerea lui Sandu, Moldova speră să adere la blocul comunitar până în 2030.

Franţa, Germania şi Polonia şi-au exprimat „sprijinul neclintit şi continuu pentru Moldova” în încercarea sa de aderare, potrivit unui proiect de rezoluţie, în urma unei reuniuni a diplomaţilor de vârf ai celor trei ţări.

Ţările, cunoscute sub numele de Triunghiul de la Weimar, au promis, de asemenea, sprijin forţelor armate moldoveneşti pentru apărarea ţării, atât bilateral, cât şi în calitate de parteneri ai UE.

În mai, Moldova a semnat un parteneriat de securitate şi apărare cu UE, fiind prima ţară care a încheiat un astfel de acord cu blocul comunitar.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor