Expert WatchDog: Putin bagă circa 1% din PIB-ul R. Moldova în campania electorală cu speranţa de a prelua controlul puterii

Valeriu Paşa, preşedintele WatchDog Moldova (Captură ecran)
Maria Maevschi
26.09.2024

Federaţia Rusă a identificat în Republica Moldova trei grupuri principale de partide care îi slujesc interesele, a menţionat Rodica Pîrgari, expertă în monitorizarea spaţiului informativ la WatchDog Moldova, în cadrul conferinţei cu genericul „Alegeri în România şi Moldova, Narative de campanie ale Kremlinului, organizate la Bucureşti de Expert Forum.

„Vorbim în primul rând de partidele afiliate lui Ilan Şor care îşi are sediul acum la Moscova şi care promovează cele mai agresive narative pro-ruse de dezinformare. Apoi vorbim despre partidele care nu mai sunt atât de categorice ca înainte, cum ar fi Partidul Socialiştilor al lui Dodon care acum încearcă să spună că sunt şi cu Estul şi cu Vestul. Şi, evident, sunt acele partide, politicieni care vor să convingă electoratul că sunt pro-europeni şi acest lucru nu este chiar aşa”, a explicat Rodica Pîrgari.

Experta în monitorizarea spaţiului informativ a mai subliniat că atât politicienii poziţionaţi deschis pro-Kremlin, cât şi cei care se erijează în pro-europeni, au exploatat aceleaşi narative de dezinformare pentru a discredita referendumul care urmează să aibă loc în octombrie.

În cadrul analizelor efectuate, WatchDog a identificat cinci narative de dezinformare privind discreditarea referendumului:

- este organizat cu încălcarea normelor legale şi democratice;
- este o schemă de fraudare a alegerilor prezidenţiale / act populist şi ipocrit;
- este „referendumul Maiei Sandu”, un vot pro înseamnă un vot pentru Maia Sandu;
- este o ideea periculoasă / nu este momentul potrivit;
- nu are putere juridică / legitimitate.

Prezent la eveniment, preşedintele WatchDog Moldova, Valeriu Paşa a ţinut să precizeze că Rusia şi-a crescut foarte mult intensitatea activităţilor de amestec şi influenţare în treburile interne ale Republicii Moldova încă începând cu toamna anului 2021, făcând o mică pauză la începutul agresiunii asupra Ucrainei, vreo lună practic, iar apoi turaţiile au crescut.

„Estimarea noastră arăta că în anul 2020 preşedintele de atunci Igor Dodon a primit de la Federaţia Rusă circa 9 milioane de euro pentru campania sa electorală. Astăzi, Şor îşi permite să organizeze un eveniment de-o zi pe care sparge cel puţin 5 milioane. În 2023, am avut alegeri locale, iar estimările publicate şi asumate de către Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova sunt că Federaţia Rusă a cheltuit circa 50 milioane pentru amestecul în politica noastră internă, influenţarea alegerilor locale, mituirea alegătorilor, finanţarea propagandei, finanţarea ilegală a unei duzini de partide politice etc.

Anul acesta cert au trecut de 100 de milioane. Nu se duce nimeni la Moscova pentru că-l iubesc pe neica Şor, ci pentru că sunt cazaţi şi plătiţi. Mai nou, gruparea Şor a început să trimită lumea acasă în Moldova efectiv cu cash în buzunar, ca să poată să bage banii în ţară, pentru că nu mai pot transfera din cauza sancţiunilor. Pot, dar nu le ajunge. Într-o singură noapte pe Aeroportul Chişinău, poliţia de frontieră a încasat, sechestrat aproape un milion de euro, a căror provenienţă nu a putut s-o explice nimeni, astfel că au fost intentate dosare. Şi au continuat să mai trimită oameni acasă cu bani în buzunar şi în săptămânile ce au urmat, bani care la fel erau confiscaţi de poliţie, şi ei erau ok cu asta. Atât de mulţi bani au”, a declarat Valeriu Paşa în cadrul conferinţei.

De asemenea, Paşa a ţinut să puncteze că pentru Putin implicarea în treburile interne ale Republicii Moldova este echivalentă cu războiul în Ucraina, întrucât ambele acţiuni sunt finanţate prin intermediul Promsveazibank - banca Ministerului Apărării de la Moscova.

„O parte din tranzacţii trec prin Promsveazibank, banca Ministerului Apărării a Federaţiei Ruse, mai exact banca prin care se finanţează războiul. Prin aceeaşi bancă Putin îşi finanţează operaţiunile în Moldova. De aici deducem că este parte din aceeaşi logică de război. Cu o săptămână jumătate în urmă a fost desfăşurat un atac masiv asupra Ucrainei cu rachete balistice, supersonice şi drone, ceea ce l-a costat pe Putin 2,2 miliarde dolari.

Pe acest fundal, să cheltui 100-150 milioane euro pentru influenţarea alegerilor în Moldova cu speranţa că poţi să preiei controlul puterii într-o ţară la graniţă cu Ucraina, pentru Putin este extrem de fezabil. În logica cheltuielilor de război, aceştia nu sunt mulţi bani. Noi am estimat că Putin bagă circa 1 la sută din PIB-ul Republicii Moldova să influenţeze alegerile noastre. Totuşi dinamica pe care o vedem în sondajele de opinie ne face destul de optimişti, în pofida acestor sume inimaginabile care se toarnă în acest amestec ilegal în treburile noastre interne şi toată propaganda”, a conchis Valeriu Paşa.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor