Comorile Muzeului Thyssen prezente în CaixaForum din Barcelona (video)

Împărţită în cinci genuri - pictură religioasă, portretistică, natură moartă, peisaj şi peisaj urban -, expozitia de la Muzeul Thyssen cuprinde capodopere ale unor artişti precum Fra Angelico, Memling, Rafael, Tizian, Rubens, Rembrandt, Canletto, Pissarro, Cézanne, Kandinski, Picasso, Chagall, O'Keeffe şi Hopper.

Până pe 5 februarie 2017, această expoziţie unică şi irepetabilă poate fi văzută, într-un proiect curatoriat de Guillermo Solana, care include 63 de piese, dintre care 42 nu au călătorit niciodată în capitala catalană (Barcelona), ce sunt expuse într-un mod diferit de structura cronologică uzuală din cadrul sălilor din Madrid.

În cadrul unei conferinţe de presă, Solana, care a ţinut o parte din discursul său într-o limbă catalană fluidă, a susţinut că această expoziţie este o prezentare excepţională - până la această dată consiliul Muzeului Thyssen nu a autorizat un împrumut aşa de mare de lucrări - în care se stabilesc noi lecturi şi analogii între artişti din diferite secole şi zone geografice.

"Niciodată înainte nu au fost văzute aceste capodopere aşa cum le propunem acum, cu o distribuţie pe genuri picturale transversale în raport cu împărţirea pe ţări şi de asemenea, pe epoci", a precizat Solana.

Acest fapt determină, ca în aceeaşi sală să dialogeze „Maica Domnului a satului” de Marc Chagall, realizat de către artist în anii holocaustului evreiesc, cu religioasa şi plina de culoare „Bunavestire” de El Greco, împreună cu cea cu mai mult conţinut „Bunavestire” de Veronese.

Solana, care nu a uitat să mulţumească Muzeului Naţional de Artă din Catalonia (MNAC), a împrumutat opt lucrări, printre care „Fecioara Umilinţei” de Fra Angelico, a structurat călătoria plecând de la cinci domenii majore: pictura religioasă, portret, natură moartă, peisaj şi peisajul urban. În opinia sa, rezultatul final este o expoziţie, ”cu un ritm binar” care permite să prezinte "afinităţi şi contraste" între artişti şi lucrări într-un fel de "joc de diferenţe", fără a uita "o concepţie didactică".

Prima parte, care prezintă lucrările din depozitele MNAC şi de la Muzeul Thyssen, se concentrează asupra picturii religioase şi permite contraste de exemplu, un crucifix de Uccello cu unul de Gerard David şi altul de Juan de Flandres.

Vizitatorul este foarte încântat în zona destinată portretelor, ce include de la ”Portretul unei doamne tinere cu mătănii” de Rubens, la ”Autoportretul cu pălărie şi două lanţuri” de Rembrandt, "o bijuterie absolută a colecţiei", în cuvintele lui Solana, care vede cum olandezul îşi construieşte imaginea ca şi cum ar fi fost un personaj vechi. Nu trebuie să uităm ”Portretul lui Antonio Anselmi” de Tizian, ”Portret de bărbat robust” de Robert Campin, sau ”Portretul unui tânăr ce se roagă” de Memling. De asemenea, în această cameră este expus ”Arlechinul cu oglindă” unul dintre vârfurile perioadei neoclasice ale lui Picasso, deşi cu cât se priveşte mai mult, cu atât mai puţin neoclasic se vede în aceast auto-portret camuflat de pictor cu un arlechin care la început avea înfăţişarea lui".

Foarte aproape este o altă capodoperă a istoriei picturii, ”Cameră de hotel” de Edward Hopper, ce reprezintă o metaforă pentru singurătate, una dintre temele favorite ale americanului, prezentată de o figură feminină jumătate nud, într-o modestă cameră de hotel citind se pare, orarul unor trenuri. Pe alţi pereţi vedem două portrete neterminate, unul de Giacometti şi altul de Lucian Freud, în care se vede în mod clar "relaţia lor specifică cu carne umană".

În secţiunea naturilor moarte, există contraste între opere de autori, cum ar fi: Heda, William M. Harnett, Paul Cézanne sau Picasso, care arată modul în care este apreciat un obiect cotidian, de la un vas la o pipă de fumat, ce se poate transforma într-un semn de trecere a timpul sau în orice altceva.

Picturile ce-i includ pe Gustave Courbet, Patinir, Jan Brueghel, Koninck, Corot, Nolde, Max Ernst sau Georgia O'Keefe se referă la peisaje, fiind pânze în care se îmbină "lumea exterioară şi cea interioară".

Expoziţia se încheie cu mai multe peisaje urbane, de la Canaletto sau Marieschi, cu Veneţia omniprezentă, impresionistul Pissarro, rusul Kandinsky sau nordamericanul Richard Estes, unii dintre principalii protagonişti ai fotorealismului.