Palatul Ibrahim Paşa şi Muzeul de Artă Islamică Turcă - obiective turistice de neuitat
alte articole
În imediata apropiere a Hipodromului, chiar în faţa Moscheei Albastre (Sultanahmet), se află Palatul Ibrahim Paşa, singurul palat aparţinând unei persoane ce nu a fost membru al dinastiei imperiale din epoca otomană. Palatul a fost dăruit în anul 1520 de către Sultanul Suleiman Magnificul Marelui Vizir Ibrahim Paşa.
Originar din Grecia, nedespărţit de Magnific şi devotat acestuia din copilărie, Ibrahim Paşa a fost un om de stat foarte puternic, menţinându-se în funcţia de Mare Vizir timp de 13 ani. Potrivit unui cronicar din secolul al XVII-lea, Ibrahim i-a cerut lui Suleiman să nu-l promoveze într-o funcţie înaltă, temându-se pentru viaţa lui, dar Suleiman a răspuns că sub domnia lui, indiferent de circumstanţă, Ibrahim nu va fi pedepsit cu moartea. În timpul celor treisprezece ani ca mare vizir, datorită ascensiunii rapide la putere şi acumulării de averi mari şi-a făcut mulţi duşmani. Ibrahim a căzut în dizgraţie şi apoi a fost executat de Suleyman Magnificul în Palatul Topkapi, fiindu-i confiscate averile.
După moartea acestuia, palatul a fost utilizat pe rând drept cazarmă pentru instruirea ienicerilor începători, palat al ambasadorilor, arhivă, atelier de croitorie şi închisoare, rămânând apoi gol şi în paragină un timp îndelungat.
În anii 1970 clădirea a fost restaurată şi din 1983 palatul este gazda Muzeului de Artă Islamică Turcă, ale cărui exponate fuseseră expuse în trecut în complexul de la Moscheea Suleymaniye.
Bogata colecţie de opere de artă care este formată din manuscrise, opere din piatră, ceramică şi metal aparţinând unei perioade istorice îndelungate, începe cu secolul al VIII-lea şi ajunge până în secolul al XI-lea . Această colecţie a fost premiată în anul 1984 de Consiliul European, iar în anul 1985 de UNESCO. Printre cele mai preţioase exponate din muzeu se află bogata colecţie de covoare turceşti de dimensiuni impresionante, executate manual.
Muzeul prezintă vizitatorilor modul autentic de viaţă şi meşteşugurile din Anatolia într-o variantă muzeistică modernă.
În curtea muzeului se află cafeneaua tipic turcească, unde se poate savura o cafea tradiţională.