Cel mai mare muzeu din lume, ascuns în Elveţia

Cel mai mare muzeu din lume, cu mii de opere - numai de Picasso sunt peste câteva sute - este în Geneva, Elveţia, şi nu pot fi văzute niciodată. Colecţionari şi miliardari care cumpară artă ca investiţie o depozitează în porturi libere (porto franco), pentru că acestea garantează securitatea, discreţia şi scutiri de impozite.

Într-o piaţă globală şi în expansiune, cei bogaţi preferă discreţia în locul trezoreriei. Pentru o pictură sau alte opere de artă achiziţionate cu 50 de milioane $ în America, ar trebui să se plătească taxe în valoare de 4,4 milioane $, sumă ce urmează să fie transferată la New York. Elveţia este întotdeauna locul preferat pentru a păstra operele de artă ale milionarilor în diferite porturi libere, principalele fiind cele din Zurich, Chiasso, Basel şi Geneva.

Numai la Geneva, se estimează că există mai mult de 1.200.000 de opere de artă, dintre care unele nu au ieşit de zeci de ani din aceste depozite. Ele sunt lucrări şi bunuri de lux ţinute sub cheie, de obicei depozitate în recipiente. Valoarea lor istorică şi artistică este atât de mare încât sunt dorite de cele mai mari muzee, deoarece ele reprezintă comori care datează din perioada etruscă, ori din splendoarea Romei antice şi, desigur, includ preţioase lucrări ale maeştrilor clasici ai picturii, vechi şi moderne.

În plus faţă de paradisurile fiscale amintite din Elveţia mai există şi altele în lume, precum Singapore, Luxemburg, Statele Unite ale Americii şi Monaco.

Aceste depozite nu trec neobservate şi, uneori, mass-media încearcă să investigheze conţinutul şi proprietarii lor. Un exemplu este ziarul "New York Times". Având milioane de opere de artă de o mare valoare închise în sertare nu denaturează misiunea artei? se întreabă ziarul New York Times. Multe persoane cred că răspunsul este afirmativ. "Lucrările sunt create pentru a fi afişate", spune Jean-Luch Martínez, director al Muzeului Luvru, care a definit porturile libere ca fiind "cel mai mare muzeu ascuns publicului."

Totuşi, nu toată lumea este de acord cu această teorie. De exemplu, unii susţin că publicul are deja acces la numeroase opere de artă şi că, în orice caz, de cele mai multe ori arta se naşte ca proprietate privată. "Tablourile nu sunt un bun public", afirmă David Nash, proprietar al unei galerii de artă din New York. Artiştii şi iubitorii de artă sunt însă furioşi şi împotriva ideii de buncăre ale milionarilor.

Care sunt lucrările păstrate sub cheie? O serie de dispute juridice, expoziţii şi investigaţii judiciare au permis să se afle câte ceva. Sarcofagele etrusce pe care poliţia italiană le-a descoperit în Geneva sunt rare. Ele au fost ţinta unor jafuri efectuate pe teritoriul italian şi au fost păstrate, timp de 45 de ani, în cutii mari în Geneva.

"New York Times" citează alte cazuri izbitoare din Geneva: "Colecţia miliardarului rus Dimitri M. Ribolovlev în valoare de 2000 de milioane de $ care cuprinde un Rothko, un Van Gogh, un Renoir, "Şarpele de apă" de Klimt, "San Sebastian” de El Greco, ”Les Noces de Pierrette" (Căsătoriile lui Pierrette) de Picasso şi "Hristos Salvator Mundi" de Leonardo da Vinci. La această colecţie se adaugă 19 lucrări al maestrului post-impresionist Pierre Bonnard, deţinut de familia Wildenstein - una dintre cele mai mari familii de colecţionari ai secolului al XX-lea".

Există o consolare: distribuitorii de artă afirmă că, mai devreme sau mai târziu, aceste comori vor ieşi la lumină, cu toate că, în general, rămân ascunse în timpul vieţii colecţionarului.