Alegeri în SUA. Democraţii sunt disperaţi - Kamala scade vertiginos în preferinţele electoratului

Dezbatere prezidenţială în SUA, Donald Trump vs Kamala Harris (Saul Loeb/AFP via Getty Images)
Redacţia
25.10.2024

Pe măsură ce vicepreşedinta Kamala Harris pierde în sondaje, mesajele comune ale Comitetului Naţional Democrat/Campaniile Harris/mainstream media devin din ce în ce mai absurde, potrivit American Greatness.

Afirmaţia că J.D. Vance şi Donald Trump ar fi fost „ciudaţi” nu au avut efect - mai ales în contextul comportamentului cu adevărat bizar al candidatului la vicepreşedinţie Tim Walz şi al posibilului "Prim Domn" Doug Emhoff.

Nici noul mesaj din campania Harris nu a fost convingător, cum că Trump, mereu activ şi prezent, ar fi fost cumva „epuizat”, „senil” şi „confuz.” Alegătorii ştiu că zilele de muncă ale lui Harris sunt de obicei mult mai scurte – sau, uneori, că nu munceşte deloc.

De asemenea, Harris a declarat în mod fals că Biden, deşi afectat fizic şi mental, ar fi, după spusele sale, „absolut autoritar” şi „foarte curajos şi energic”.

Acum, Harris susţine că Trump este un „fascist,” un „dictator” şi „nepotrivit” pentru funcţie. Însă acest nou mesaj nu va opri pierderile suferite de campania lui Harris – şi dintr-o varietate de motive.

În primul rând, electoratul american vede alegerile ca pe un conflict între două viziuni total opuse.

Pe de o parte, avem recordul concret al administraţiei Trump din perioada 2017-2020: securitate la frontieră, fără războaie majore în străinătate, calm în Orientul Mijlociu, descurajarea Rusiei, Iranului şi Chinei, inflaţie scăzută, rate ale dobânzilor mici, criminalitate redusă, taxe mai mici, o armată puternică şi opoziţie faţă de mandatele obligatorii pentru vehiculele electrice, bărbaţii biologici care concurează în sporturile feminine şi agenda woke/DEI.

Pe de altă parte, avem bilanţul administraţiei Biden-Harris din 2021-2024: intrarea necontrolată a 12-20 milioane de imigranţi ilegali şi o frontieră distrusă. Oamenii încă resimt inflaţia galopantă şi ratele ridicate ale dobânzilor din perioada Biden-Harris. Războaiele regionale devastatoare din Ucraina şi Orientul Mijlociu continuă. Biden-Harris susţine nepopulara agendă woke/DEI.

Harris însăşi ştie că anii administraţiei Biden-Harris au fost un eşec. De aceea, a renunţat aproape complet la majoritatea agendelor lor radicale de stânga – politici pe care le-a susţinut mare parte din viaţa ei adultă.

Astfel, în ultimele aproximativ 90 de zile, Harris a făcut o schimbare totală de poziţie.

Acum sprijină finanţarea poliţiei, nu defăimarea acesteia. Susţine o frontieră securizată, nu 20 de milioane de imigranţi ilegali care o traversează. Harris laudă energia pe bază de combustibili fosili, nu interzicerea fracturării hidraulice, şi pledează pentru creşterea, nu reducerea, apărării.

De fapt, mai mulţi senatori democraţi vulnerabili, din state indecise, pretind acum că sprijină mai mult subiectele susţinute de Trump decât să se asocieze cu Harris şi cu bilanţul său nepopular ca vicepreşedinte.

Alegătorii ar putea concluziona că, dacă Trump îşi susţine ferm realizările din mandatul anterior, iar Harris şi mulţi senatori se alătură temporar aceleiaşi direcţii, atunci aceasta trebuie să fie mai eficientă şi mai populară decât propriile ei abordări.

În al doilea rând, Harris susţine acum că Trump ar fi "fascist" şi "instigator".

Însă repetarea obsesivă a expresiei „6 ianuarie” nu mai convinge alegătorii că Trump reprezintă un pericol. Ei îşi amintesc că Harris a lăudat demonstraţiile din 2020, mult mai violente – cu 35 de morţi, daune de 2 miliarde de dolari, 1.500 de ofiţeri de ordine răniţi şi 14.000 de arestări – afirmând că violenţele „nu ar trebui” să se oprească, în timp ce susţinea eliberarea protestatarilor violenţi reţinuţi.

Nici eticheta de fascist nu are impact. Administraţiile Obama şi Biden-Harris au folosit CIA şi FBI pentru a influenţa alegerile din 2016 şi 2020, promovând falsul dosar Steele şi cenzurând ştirile despre laptopul incriminant al lui Hunter Biden

Trump cu siguranţă nu a colaborat, ca Biden, cu procurori locali, statali şi federali pentru a declanşa procese politice împotriva adversarilor săi. Nu a folosit FBI-ul pentru a colabora cu reţelele sociale pentru a cenzura informaţii.

Nici Trump şi nici susţinătorii săi nu au încercat să-l elimine pe Biden de pe buletinele de vot.

Majoritatea republicană din Camera Reprezentanţilor nu l-a acuzat pe Biden de două ori, în ciuda corupţiei familiei Biden şi a eliminării ilegale de documente clasificate pe parcursul mai multor decenii, păstrate în reşedinţe private nesecurizate.

Trump şi republicanii nu au eliminat în mod coercitiv candidatul favorit la nominalizare. Nu au anulat voinţa a 14 milioane de alegători la alegerile primare şi nici nu au numit pe cineva printr-o manevră de culise, care nu a participat vreodată la o primară.

Trump nu a susţinut nici extinderea Curţii Supreme. Nu caută mijloace neconstituţionale de a desfiinţa Colegiul Electoral. Nu solicită încheierea filibuster-ului în Senat sau crearea a două noi state pentru a obţine patru locuri senatoriale partizane.

În al treilea rând, în privinţa acuzaţiilor că Trump ar fi „nepotrivit” şi lipsit de „decenţă”, ce înseamnă standardele Biden-Harris?

Invitarea unui activist trans să-şi expună pieptul gol în faţa camerelor la o „petrecere de mândrie” de la Casa Albă?

Relatări despre cum Biden l-ar fi numit pe premierul israelian Benjamin Netanyahu „un idiot nenorocit” şi „fiu de...”? Lăudându-se cu închiderea lui Trump, în timp ce desfăşoară o campanie de procese politice împotriva lui?

Dând libertate deplină fiului său, Hunter Biden, să profite de guverne străine?

Alegerile nu vor fi decise pe baza acestor clişee sau a unor naraţiuni fabricate de mass-media.

În schimb, contează doar două criterii: A cui experienţă şi agendă actuală atrage cel mai bine alegătorii? Şi care candidat pare cel mai autentic şi sincer?

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor