Ziua 37. Flori şi protest paşnic în Piaţa Victoriei. "Suntem vigilenţi, cum te relaxezi cum apare câte-o bombă!"
alte articole
UPDATE. La ora 21.00, cele circa 100 de persoane aflate în Piaţa Victoriei au cântat imnul şi au aprins luminile telefoanelor mobile. După imn, în Piaţă s-a scandat, minute în şir, Demisia!
* * *
UPDATE. Mai puţin de 100 de persoane se aflau, în jurul orei 20.00, în Piaţa Victoriei, unde scandau ''Demisia!''. Cum astăzi este 8 martie, protestatarele primesc flori şi sunt servite cu bomboane de ciocolată.
"Sărbătorim (8 martie n.r.) aici pentru că suntem mereu provocaţi, în fiecare azi auzi că se întâmplă câte ceva, cum ar fi sancţiunea politică pe care a primit-o dl. preşedinte, de la cine? De la oameni care nu au credibilitate, sau ceea ce a propus domnul senator Şerban Nicolae cu graţierea corupţilor căci stau 3 în pat şi igrasie, astea sunt provocări, de-a dreptul. Ne-am spus părerea clar, dacă ţineau cont de ea nu eram astăzi aici. Asta e sfidare!", declară o protestatară.
"Am ales să vin astăzi aici pentru că e datoria noastră să menţinem flacăra acestei Pieţe! Şi este important indiferent de zi. Poate am putea fi în altă parte să sărbătorim cu prietenii sau partenerii de viaţă, dar important e să fim aici să ne facem datoria faţă de ţară!", adaugă o tânără.
"Consider că nu trebuie decât să îmi fac datoria de cetăţean, conştiinţa mă îndeamnă să vin în fiecare zi aici căci atunci când progresul şi bunăstarea poporului din care fac parte sunt periclitate trebuie să mă alătur celor care sunt aici şi luptă să înlăture acest pericol", spune, la rândul său, o doamnă mai în vârstă.
Cât despre ce-şi doresc să se întâmple în urma protestelor lor, oamenii vorbesc despre normalitate - cu alte cuvinte despre guvernanţi care să nu legifereze hoţia, care să-i trateze cu respect şi să nu-i îndrepte înspre Rusia, sinonimă pentru cei ce au trăit înainte de '89, cu epoca de tristă amintire a comunismului.
"Prin hoţie au încercat să legifereze hoţia şi nu vrem aşa ceva. Şi nu s-a terminat căci au scos-o pe uşa din faţă şi au băgat-o prin uşa din dos!", spune o femeie. Când se va termina? "Când întregul Guvern îşi va da demisia şi cei care au făcut asemenea faptă vor recunoaşte că sunt vinovaţi şi se vor da la o parte", răspunde protestatara.
"Mie personal, care am trăit şi alte vremuri mi-e frică de influenţa ruşilor, cam pe acolo se îndreaptă ţara şi n-aş vrea să se întâmple asta", adaugă o altă protestatară.
* * *
Cum Guvernul nu a demisionat, aşa cum cere Strada de mai bine de o lună, iar în Parlament se discută din nou de graţieri ale corupţilor şi modificări ale Codului Penal, protestatarii au revenit miercuri - la fel ca în fiecare seară - în Piaţa Victoriei.
Din ce în ce mai puţin numeroşi în timpul săptămânii - în timp ce duminica se iese masiv - oamenii se declară determinaţi să reziste până când Guvernul îşi va asuma greşeala comisă cu OUG 13, prin asumare înţelegându-se demisie. Acelaşi tip de asumare ar trebui să vină şi din partea lui Dragnea şi Tăriceanu, consideraţi complici - dacă nu chiar autori - ai tentativelor de a-i scoate de după gratii pe corupţi şi de a modifica şi Codurile Penale în favoarea lor.
Pe lângă nemulţumirea creată de refuzul Guvernului şi a celor doi de a-şi prezenta demisia cerută de cel puţin 600.000 de români, oamenii sunt "inspiraţi" să revină în stradă şi de tentativa lui Şerban Nicolae de a graţia corupţi, de restauraţia din Sănătate, de modul în care a fost tratată OUG 51 vizând contravenţiile silvice etc. Pe scurt, protestatarii consideră că guvernanţii şi cei aflaţi la putere sunt compromişi, nu mai prezintă nicio încredere şi că nu este normal să munceşti şi să plăteşti taxe pentru ca apoi banii să fie furaţi iar hoţii nici măcar să nu plătească prin mers la puşcărie.
Cât despre declaraţiile aparent "liniştitoare" ale lui Dragnea şi Grindeanu care au afirmat că nu susţin graţierea corupţilor, oamenii se arată sceptici, mai ales în ceea ce-l priveşte pe Dragnea (titular de dosar penal şi condamnat la închisoare cu suspendare).
"Acelaşi lucru au susţinut şi înaintea adoptării OUG 13, au spus că ei habar nu aveau, nu ştiau şi totuşi au susţinut-o ulterior. Nu mai credem nimic din ce spun Dragnea şi Grindeanu, în momentul de faţă încrederea în cei doi oameni politici e zero!", declara ieri o tânără.
Mi se pare că toate aceste mesaje, aparent, contrazicându-se, ascund de fapt o tatonare. Tatonează terenul să vadă ce se întâmplă, sunt convins că e foarte bine observat ce s-a întâmplat în ultima vreme. Se fac statistici, se pregătesc, noi suntem aici", spunea, la rândul său, un protestatar.
Credit foto: Mihuţ Savu