17 ani de crime. Zeci de milioane de victime. Povestea măcelului despre care Occidentul alege să vorbească doar în şoaptă

Măcelul a început în toiul nopţii, pe 20 iulie 1999.

În acea noapte, ascunşi sub vălul întunericului, în întreaga Chină, miliţienii au târât zeci de mii de oameni din pat şi i-au băgat cu forţa în dube. Mulţi au fost duşi în închisori. Când acestea s-au umplut, au fost duşi pe stadioane. China era din nou întoarsă pe dos la ordinul unui dictator comunist.

Au urmat anchete extrem de dure, după tipicul Partidului Comunist. În săptămânile care au urmat, regimul chinez a reuşit să aresteze un număr impresionant de oameni, care s-au trezit peste noapte inamicul public numărul unu al Partidului.

Ce vină aveau? Nici una, de fapt. Partidul Comunist nu zdrobeşte vinovăţia, ci omoară în principal pentru a-şi menţine controlul. Milioanele de năpăstuiţi ajunşi pe mâna Securităţii chineze aveau un singur lucru în comun: practicau Falun Gong, o formă tradiţională de exerciţii de arte marţiale, dublate de un set de învăţături morale bazate pe principiile Adevăr, Compasiune, Toleranţă.

Mişcarea spirituală, adusă în faţa publicului în 1992, ajunsese extrem de populară. Prea populară pentru închistaţii de la conducerea Partidului, care începeau să înţeleagă că doctrina spirituală propusă de Falun Gong punea serios în umbră ateismul marxist, învechit şi stupid, care pierduse orice priză la public după masacrul din 1989. Nimeni nu mai credea în Partid, iar popularitatea mişcării Falun Gong o arăta din plin.

Securitatea, care din 1989 lenevea, căpătase brusc de lucru, prin urmare călăii s-au grăbit să prindă acţiunea. Liderul Partidului Comunist de atunci, Jiang Zemin, ordonase zdrobirea grupului şi dăduse trei luni pentru îndeplinirea sarcinii. Dictatorul comunist era plin de resentimente la adresa popularei practici - care număra deja 100 de milioane de practicanţi - şi era complet posedat de ideea că persecuţia pe care o începea era menită să etaleze măreţia puterii supreme a Partidului.

În efortul său de a "eradica Falun Gong", Jiang Zemin nu s-a abţinut. "Nici un mijloc nu este excesiv", "morţile [ca urmare a torturilor, în închisori, n.r] vor fi considerate sinucideri". A creat un serviciu special pentru a implementa măcelul, care raportează direct Biroului Politic - temutul Birou 610, asupra căruia au control doar cei nouă oameni care guvernează China.

Lupta cu morile de vânt

Sarcina pe care Jiang Zemin o dăduse călăilor Partidului nu era, însă, uşoară. Trebuiau să aresteze "Falun Gong" şi să-i facă să "renunţe". Dar cine era "Falun Gong"? Practicanţii erau oameni normali, de pretutindeni, nu existau liste, nici măcar noţiunea de membru. De unde să-i iei? La ce să-i obligi să renunţe? La "adevăr"? Căci totul era doar un alt soi de artă marţială, ca atâtea altele în China.

Dată fiind situaţia, călăii Partidului au făcut ce ştiau ei mai bine: au bătut, violat, torturat şi ucis, pentru a strânge cât mai multe nume şi pentru a raporta îndeplinirea planului. Au urmat, după cum era evident, decese în puşcării, datorate torturilor sălbatice, proteste sporadice din partea practicanţilor, mai multe torturi, mai multă sălbăticie, mai multe crime.

Cele trei luni au trecut, iar Partidul, la toate nivelurile, înţelegea cu groază că dăduse peste un grup de oameni complet diferiţi: deşi paşnici, nu puteau fi controlaţi prin teroare. Deşi lesne de omorât, cei rămaşi în viaţa continuau.

Odată începută, însă, persecuţia Partidului nu putea fi oprită lesne - se strânseseră deja mult prea multe crime oribile. Aşa că maşina de ucis a Partidului a funcţionat în continuare, producând grozăvii din ce în ce mai mari. Au fost alocate fonduri imense pentru a sprijini persecuţia, de care, de fapt, nu avusese nimeni chef; propaganda Partidului a început să demonizeze practicanţii Falun Gong pentru a se asigura de sprijin popular.

Nici logistica nu prea făcea faţă. După milioane de oameni arestaţi, puşcăriile şi lagărele de muncă deveniseră pline de practicanţi Falun Gong, care trebuiau torturaţi, anchetaţi şi puşi la muncă prin lagăre. Alte milioane erau afară, protestând paşnic împotriva măcelului, afisând bannere pe blocuri sau prin copaci, scriind sloganuri anti-Partid pe bancnote sau împărţind pliante.

Astfel că, la un moment dat, Partidul a venit cu o iniţiativă chiar mai diabolică, "soluţia finală" a capitalismului comunist din China: organizarea unei industrii de recoltare de organe, pe viu, cu forţa, de la deţinuţi. De ani de zile, studii efectuate de spitale militare arătau că exerciţiile practicate de membrii mişcării Falun Gong aveau rezultate uluitoare în îmbunătăţirea sănătăţii. Piaţa de organe era bănoasă. Se rezolva şi problema aglomerării puşcăriilor. "Carcasele" deţinuţilor dispăreau în cuptoarele de cremare, fără urmă, sau ajungeau în expoziţii de cadavre plastinate, pe care Partidul le plimbă prin lume.

Aşa a apărut cea mai scabroasă formă de persecuţie din istoria cunoscută a umanităţii, care ştergea orice formă de umanitate pe care Partidul ar mai fi păstrat-o. Medicina devenea, din cea mai nobilă meserie, o maşinărie de făcut bani şi omorât, care asigura păstrarea controlului unui regim complet degenerat. Oamenii, pe care orice guvern are datoria să-i protejeze, erau reduşi la nivel de populaţie de animale în ferma de oameni a Partidului. Capitalismul comunist devenea absolut. Carcasele oamenilor ajungeau de facto proprietatea Partidului-stat, după ani de zile de când conştiinţa lor fusese capturată de marxism.

De ce presa mainstream, mai ales cea din Occident, a scris prea puţin despre acest subiect? Pentru că şi ea a fost făcută părtaşă, prin tăcere, folosind şantajul şi iluzorii avantaje materiale, la acoperirea acestor crime.

Industria de organe: 1,5 milioane de transplanturi. Probabil tot atâtea crime în serie.

De ce presa mainstream, mai ales cea din Occident, a scris prea puţin despre acest subiect? Pentru că şi ea a fost făcută părtaşă, prin tăcere, folosind şantajul şi iluzorii avantaje materiale, la acoperirea acestor crime.

Dovezile recoltării forţate de organe de la prizonieri Falun Gong au apărut de peste zece ani, dar scara completă a crimelor este încă necunoscută. Potrivit unui nou raport independent, "Recoltarea sângeroasă / Carnagiul: O actualizare"¹, au avut loc circa 1,5 milioane de transplanturi. Deţinuţii politic din China au ajuns practic să fie executaţi prin extragerea forţată a organelor, devenind astfel victimele industriei macabre patronate de Partidul-stat.

Între timp, alte zeci de milioane de vieţi inocente suferă prin puşcării. Viaţa multora atârnă de un fir de păr: de o bătaie în uşă care să-i ducă în vreo puşcărie, de o altă anchetă violentă, sau de o nouă tortură care să le aducă moartea.

Semeni vânt, culegi furtună. Partidul Comunist pe pragul prăpastiei

În pofida schimbărilor la vârf în China, campania împotriva Falun Gong continuă până astăzi. Un număr impresionant de membri ai Partidului au fost împinşi să ia parte la crime. Aşa funcţionează banda de criminali care a condus orice Partid Comunist în istorie.

De la începutul măcelului, două generaţii de lideri s-au perindat la conducerea Partidului. A devenit evident că eradicarea Falun Gong este imposibilă, chiar şi pentru o maşinărie criminală atât de bine pusă la punct.

Odată cu ieşirea din scenă a liderilor care au declanşat teroarea, au apărut întrebări privind motivele şi posibilitatea continuării represiunii. Nimeni nu ştie cum s-ar putea opri sau continua măcelul. Victimele care mai trăiesc în "libertate" în China şi în afara ei, cer în continuare pedepsirea vinovaţilor.

Aflată într-o evidentă imposibilitate, noua conducere comunistă, prin liderul chinez Xi Jinping, a avut de înfruntat reacţii deosebit de dure de îndată ce a îndrăznit să se întrebe dacă nu cumva teroarea ar trebui oprită.

Lui Xi Jinping i s-au organizat atentate, la care a trebuit să răspundă pentru a-şi salva pielea. A făcut-o organizând o campanie de "anti-corupţie" - în fapt o epurare la vârf în Partid, în timpul careia a aruncat greii Partidului, unul după altul, în puşcărie. De câţiva ani în culisele Partidului Comunist Chinez, la vârf, se duce o luptă pe viaţă şi pe moarte.

Vremurile se schimbă, roţile Istoriei se învârtesc. Jiang Zemin, pe vremuri unul dintre cei mai temuţi casapi ai Chinei, îşi aşteaptă acum rândul la judecată.

Ziua de 20 iulie, este o zi solemnă de comemorare a celor care au fost ucişi, mutilaţi, persecutaţi, dar şi un memento pentru spectatorii acestei piese macabre: măcelul continuă; asistând pasivi la crime în văzul lumii într-o zi riscăm să ajungem victimele crimelor în văzul lumii. Răul nu poate umbla pe stradă, la lumina zilei. Însă în timp poate cuprinde totul. Pe fiecare dintre noi, oricât de închişi în turnurile noastre de fildeş şi oricât de departe ne-am crede.

Pe 20 iulie, practicanţii Falun Gong şi susţinătorii lor din România vor face un apel paşnic în faţa Ambasadei Chineze la Bucureşti, pentru a cere încetarea crimelor, în intervalul orar 17:30 – 19:30.

Ei speră că societatea civilă şi mass-media vor rupe tăcerea şi li se vor alătura, pentru a cere încetarea persecutării adevărului, bunătăţii şi toleranţei.

Note:

1. Raportul actualizat, a fost lansat la 22 iunie 2016, la Clubul National de presă din Washington, D.C. şi a doua zi, cei trei autori ai raportului şi-au prezentat concluziile lor în faţa Congresului SUA . Noul lor raport vine de la doar câteva zile după ce Congresul SUA a adoptat în unanimitate Rezoluţia 343 la 13 iunie, care a condamnat recoltarea de organe, fără consimţământ, de la deţinuţii politic (numiţi prizonieri de conştiinţă) din China, inclusiv de la un număr mare de practicanţi Falun Gong şi membri ai altor grupuri minoritare religioase şi etnice. Concomitent, printr-o declaraţie scrisă adoptată la sfârşitul săpămânii trecute de Parlamentul European, se solicită o anchetă independentă a recoltării de organe în curs de desfăşurare în China, şi punerea în aplicare, fără întârziere, a Rezoluţiei Parlamentului European din 12 decembrie 2013 privind recoltarea de organe în China.