Revoltele franceze generate de zeci de ani de "colonizare" care ar putea duce la colaps civilizaţional - fost şef DGSE

După ce revoltele în masă de săptămâna trecută au şocat Franţa şi întreaga lume, fostul şef al puternicei agenţii de informaţii DGSE a Franţei susţine acum că motivul principal al situaţiei tragice a ţării sale este mai presus de toate „ideologia dominantă, care a justificat şi chiar glorificat imigraţia masivă - de colonizare - din ultima jumătate de secol.”

Pierre Brochand, fostul şef al agenţiei de contrainformaţii DGSE a Franţei din 2002 până în 2008, face, din 2019, apeluri repetate pentru o schimbare radicală a politicii de imigraţie a ţării sale, atrăgând atenţia asupra ameninţării de război civil.

Într-o discuţie despre imigraţie la postul public de radio France Culture, în aprilie anul trecut, Brochand a emis un avertisment care şi-a găsit deplina expresie în săptămâna revoltelor violente şi a jafurilor care au pus stăpânire pe Franţa după împuşcarea unui adolescent de origine algeriană pe 27 iunie:

„Dacă nu facem nimic sau dacă facem prea puţin, ne vom îndrepta fie spre o implozie progresivă a încrederii sociale în Franţa, adică către o societate în care calitatea vieţii se va prăbuşi şi în care va fi din ce în ce mai puţin plăcut să trăieşti, sau, prin explozii succesive, spre confruntări care vor face din Franţa o ţară în care nu se va putea trăi deloc.”

Acum, într-un interviu publicat pe 6 iulie pe site-ul cotidianului Le Figaro, Brochand dezvăluie, după cum menţionează Le Figaro, „cocktailul mortal al unei societăţi bazate pe deschidere şi democraţie provocată de sosirea unor diaspore întregi cu valori culturale total diferite”

Analiza fostului şef al contrainformaţiilor contrastează puternic cu opinia propriului ministru de Interne, Gerald Darmanin, făcută în Adunarea Naţională din 5 iulie. Potrivit lui Darmanin, revoltele din zilele precedente nu sunt legate de imigraţie. întrucât „doar” 10 la sută dintre participanţi erau străini.

După părerea lui Darmanin, tinerii non-albi care au provocat haos pe străzile Franţei zile întregi, invocând adesea Coranul şi numele lui Allah, nu au nicio legătură cu imigraţia, deoarece sunt cetăţeni francezi. Ministrul francez s-a contrazis însă, spunând că, având în vedere că vârsta medie a participanţilor la revolte era de 17 ani, aceştia s-au născut sub preşedinţia lui Jacques Chirac şi că este, oricum, prea târziu pentru a controla imigraţia.

Din păcate, aceasta este o ilustrare perfectă a observaţiei pesimiste a lui Brochand în aprilie trecut, când a spus că nu crede că în prezent există suficient curaj în rândul clasei politice franceze pentru a face ceea ce este necesar pentru a evita cel mai rău scenariu: cel al confruntării.

„Închiderea frontierelor în numele principiului precauţiei – modul polonez – nu a fost niciodată luată în considerare în mod serios în ţara noastră”, a transmis Brochand pentru Le Figaro după recentele revolte, în urma cărora au fost peste 700 de răniţi în rândul forţelor de securitate, aproximativ 4.000 de persoane arestate precum şi multe oraşe devastate.

Brochand spune că schimbările care au dus la descompunerea actuală a societăţii franceze au apărut loc în anii 1970, când Franţa a făcut tranziţia de la un stat naţional modern la o societate a indivizilor.

Odată cu imigrarea muncitorilor, Franţa a început să experimenteze ceea ce a devenit din ce în ce mai mult o imigraţie de colonişti (Brochand foloseşte termenul francez „immigration de peuplement”, care poate fi tradus şi ca „imigraţie colonizantă”).

Tranziţia la o societate a indivizilor a creat ceea ce el numeşte efect de foarfecă. Prin urmare, după părerea lui Brochand, scindarea internă este o evoluţie naturală a societăţilor multiculturale din Europa de Vest.

Acest lucru nu este nou, aşa cum spunea Pierre Brochand că îşi aminteşte când era ambasadorul Franţei în Ungaria în anii 1989-93, imediat după căderea comunismului în acea parte a Europei, auzea adesea de la interlocutorii săi maghiari: „Noi suntem norocoşi că putem vedea din prima mână daunele pe care imigraţia non-europeană le provoacă în ţara dumneavoastră şi cu siguranţă nu vrem să vă imităm.”

„În ochii tuturor, acum suntem 'omul bolnav' al continentului al Consiliului de Securitate, al grupurilor G7 şi G20”, deplânge fostul şef al contrainformaţiilor din Franţa, întrucât Franţa este într-adevăr ţara cu cea mai mare proporţie de locuitori cu un background de imigranţi non-europeni, iar cifrele imigraţiei au bătut noi recorduri istorice sub preşedintele Emmanuel Macron.

Alţii - de exemplu Italia vecină - unde imigraţia în masă a început la începutul anilor 2010, când guvernul de dreapta al lui Berlusconi a fost răsturnat cu ajutorul Bruxelles-ului, Berlinului şi Parisului - ştiu foarte bine că ceea ce se întâmplă în Franţa acum se va întâmpla probabil în ţara lor peste un deceniu sau doi dacă nu se face nimic.

O ilustrare a unei astfel de temeri poate fi găsită, de exemplu, într-un articol publicat pe 5 iulie de cotidianul conservator italian Il Giornale, cu titlul: „Rădăcinile bolii Franţei şi temerea care planează asupra Italiei”.

Între timp, marea majoritate a francezilor se opun cu fermitate a ceea ce pare din ce în ce mai mult a fi un experiment periculos de inginerie socială al elitelor liberale, ceea ce Eric Zemmour a numit un pact Ribbentrop-Molotov între liberalii occidentali şi islam împotriva francezilor albi, heterosexuali şi catolici.

Într-adevăr, 74% dintre francezi cred acum că sunt prea mulţi imigranţi în ţara lor şi 62% ar dori ca Franţa să nu respecte tratatele UE şi legea UE pentru a opri imigraţia.

Acesta din urmă este un punct important, în special în lumina deciziei Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) împotriva Elveţiei, pronunţată cu doar câteva zile în urmă, care extinde dreptul la reîntregirea familiei chiar şi la refugiaţii care au obţinut doar un permis de şedere temporară şi nu azil.

Statele membre UE au obligaţia, conform tratatelor UE, de a respecta hotărârile CEDO.

„Când diasporele se umflă disproporţionat – cu cel puţin 5 milioane de sosiri suplimentare din 2005 – atingând o masă critică care le face să conştientizeze în mod confuz puterea lor irezistibilă, când compromisurile şi concesiile unilaterale devin mărturisiri de slăbiciune care cer transgresiuni, când aceste contra-societăţi au îndrăzneala de a se constitui ca suveranităţi concurente în acelaşi spaţiu 'unic şi indivizibil', ei bine, capacul oalei sub presiune explodează, de îndată ce se iveşte ocazia”, explică Brochand în interviul său din 6 iulie, publicat în Le Figaro.

„Este de subliniat, în primul rând, că revoltele izolate sunt obişnuite de 40 de ani, în fiecare colţ al ţării, sub eticheta tehnocratică de 'violenţă urbană'”, continuă fostul director DGSE, menţionând că lucrurile au evoluat. „Până la punctul în care nimeni nu le mai acordă atenţie, de parcă ar fi parte din peisaj.”

Potrivit lui Brochand, între 100.000 şi 200.000 de persoane au luat parte la violenţa urbană, creând o situaţie mult mai periculoasă decât în 2005, când au avut loc revolte similare în suburbiile Franţei. Nimic comparabil nu s-a întâmplat niciodată de la Revoluţia Franceză din 1789, notează Brochand, şi, de data aceasta, chiar şi oraşele de provincie au fost afectate de necazurile de lângă centrele marilor oraşe, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat cu 18 ani în urmă, când majoritatea revoltelor au avut loc în mod restrâns în aşa-zisele cartiere sensibile.

„Aş descrie catastrofa actuală ca pe o revoltă sau o revoltă împotriva statului naţional francez, a unei proporţii semnificative a tinerilor de origine non-europeană prezenţi pe teritoriul său”, afirmă Brochand.

„Vom trage lecţiile potrivite din asta, având în vedere că este în joc prognoza vitală a ţării? Vom lua în considerare alte remedii decât încă un 'plan pentru suburbii?' Lucrurile fiind ceea ce sunt, mă îndoiesc”, conchide el pe o notă pesimistă.

Cuvintele lui Brochand fac ecou cele pronunţate pe canalul de ştiri francez CNews pe 2 iulie de către colonelul de Jandarmerie Philippe Cholous:

„Trebuie să analizăm această situaţie nu în ceea ce priveşte ceea ce se întâmplă acum, ceea ce este groaznic, ci în ceea ce priveşte ceea ce s-ar putea întâmpla dacă scăpa de sub control. Evident că există furie în suburbii, dar cred că există furie şi printre clasele de mijloc, oamenii buni, oamenii muncitori din Franţa. Există, de asemenea, o mare resentimente din partea forţelor legii şi ordinii, care sunt deseori abandonate de politicieni. (…) Nivelul de exasperare şi resentimente, nivelul de violenţă şi, mai ales, faptul că în anumite zone există o ură reală faţă de Franţa, armata, înseamnă că potenţialul este exploziv. Şi doar pentru că există mai puţine vehicule arse sau companii atacate nu înseamnă că riscul potenţial este în scădere.”

Este de remarcat faptul că, după o săptămână de haos, guvernul francez nu a renunţat la planurile sale de a legaliza şederea a sute de mii de migranţi ilegali care lucrează în sectoare lipsite de forţă de muncă, ceea ce va întări foarte mult factorul de atracţie pentru imigraţia ilegală către Europa, aşa cum a făcut-o în trecut fiecare astfel de legalizare într-o ţară europeană importantă.

Potrivit unui sondaj din 7 iulie pentru televiziunea CNEWS despre clasamentul liderilor politici în care au cea mai mare încredere francezii pentru a găsi soluţii la situaţia actuală din ţară lor, publicat pe 7 iulie, respondenţilor li s-a cerut să ofere prima şi a doua alegere, 32% au spus că nu au încredere în niciunul, 27% au indicat-o pe Marine Le Pen, 22% pe preşedintele partidului său Jordan Bardella şi doar 20% pe preşedintele Emmanuel Macron şi 13% pe Eric Zemmour, care este perceput ca fiind mai de dreapta decât Marine Le Pen.

Ministrul de Interne al lui Macron, Gerald Darmanin, s-a clasat doar pe locul cinci, cu o cotă de încredere de doar 12 la sută, în timp ce doar 11 la sută au indicat că prim-ministrul Elizabeth Borne este prima sau a doua alegere a unei persoane care ar putea aduce soluţii la criza care se desfăşoară.

Destul de interesant, liderul partidului de centru-dreapta Les Republicains, Eric Ciotti, cu o cotă de încredere de doar 6 la sută - rămâne în urma liderilor de extremă stânga Jean-Luc Melenchon (9 la sută) şi Fabien Roussel (8 la sută).